/

Primul tren nou cumpărat de România în ultimii 20 de ani va intra în circulație pe ruta București – Brașov

Tren nou, după 20 de ani (sursa: Facebook/ARF - Autoritatea pentru Reformă Feroviară)

Tren nou, după 20 de ani. Trenul Coradia Stream, prima garnitură achiziționată de România după mai bine de 20 de ani, a început testele de anduranță și este programat să transporte călători începând cu 20 noiembrie. Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a confirmat că trenul a efectuat prima cursă fără pasageri între București și Brașov pentru verificarea capacității de operare în condiții comerciale. 

Programul de testare și traseele vizate

Probele au continuat pe ruta București – Brașov, duminică, sub prima zăpadă a anului, cu scopul de a asigura performanța trenului în condiții meteo variate.

Citește și: Ciolacu, ultimul pas înainte de divorț: a făcut „partaj voluntar” al bunurilor din Buzău. Motivația sa: „apropierea campaniei”

În următoarele 10 zile, testele vor avea loc pe două dintre cele mai importante trasee de călătorie din România: București – Brașov și București – Constanța. 

Luni și marți, trenul va efectua teste pe ruta București – Brașov, iar începând de miercuri, 13 noiembrie, până la finalul săptămânii, va fi testat pe ruta București – Constanța.

După aceste teste, trenul va reveni pe traseul București – Brașov pentru ultimele verificări.

Tren nou, după 20 de ani

Contractul pentru achiziția acestui tren electric Alstom Coradia Stream face parte dintr-o comandă mai amplă de 37 de unități electrice de la Alstom Ferroviaria SpA, semnat în martie 2022.

Primul tren a ajuns în România pe 4 decembrie 2023 și a intrat în faza de testare, în timp ce livrarea celorlalte unități s-a decalat față de termenul inițial.

Valoarea proiectului

Valoarea totală a contractului pentru achiziționarea celor 37 de trenuri și a serviciilor de mentenanță aferente pentru o perioadă de 15 ani se ridică la 2,42 miliarde de lei, fără TVA.

Ai exclusivitățile Defapt.ro cu doar un click pe butonul „Urmăriți”/„Conectați-vă” în Google News (dreapta sus)

Aceste trenuri, produse în Polonia, reprezintă o investiție semnificativă în modernizarea infrastructurii feroviare din România, urmând să fie operate de CFR Călători pe rute intens frecventate, oferind condiții de călătorie îmbunătățite pentru pasageri.

Președintele ARF, Ștefan Roșeanu, a declarat că, dacă testele se desfășoară conform planului, trenul va începe cursele cu pasageri pe 20 noiembrie, iar biletele vor fi disponibile la vânzare începând din această săptămână.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

10:12Tentativa de lovitură de stat prin legea marțială, eșuată în Coreea de Sud: președintele Yoon Suk Yeol a ridicat măsura, dar va fi demis, cel mai probabil
10:02Trump ar putea renunța la nominalizarea lui Pete Hegseth pentru Pentagon în favoarea lui Ron DeSantis
09:56Potop de atacuri cibernetice asupra statelor NATO. Hackerii, din Rusia, Iran, China și Coreea de Nord
09:50La ce folosesc românii internetul: în special să intre pe TikTok și Facebook, foarte puțin pentru plăți, servicii bancare și alte activități practice
09:43Pensiile încasate în mână vor ajunge mai târziu decât cele plătite prin transfer bancar în decembrie
09:37Candidat AUR, medic de profesie, „țepuit” ca ultimul neșcolarizat de către un escroc care i-a spus că are de încasat dividende de la o SIF
20:13Mesaj subtil către Călin Georgescu, pe TikTok, de la Marcel Ciolacu: își bate joc de discuțiile cu USR, PNL, UDMR și minorități
20:00Predoiu (Interne) vântură iar eliminarea vizelor pentru SUA după o întâlnire cu ambasadoarea americană. Ciolacu nu mai spune nimic
19:52Crin Antonescu explică de ce Ponta o sabotează pe Lasconi: „Când faci milioane bune din consultanță cu firme turcești sau sârbești, te interesează mai puțin UE”
19:48Femeile afgane nu mai au voie nici să devină asistente medicale sau moașe după ce li s-au interzis studiile superioare
19:41Canada scapă de mărirea taxelor vamale dacă devine un stat al SUA, i-a spus Trump lui Trudeau, care a râs nervos
19:34Scene incredibile la Seul, unde președintele a decretat legea marțială: elicoptere pe clădirea Parlamentului, demonstrații în stradă
17:25Premieră în Parlamentul României: susținătorii lui Călin Georgescu, de la POT, ar fi făcut senatoare o videochatistă
16:06Peste 300 de execuții în Arabia Saudită anul acesta, record absolut. Locul trei în lume după China și Iran
16:00Este inacceptabil pentru noi ca Ucraina să fie membră NATO, spune Kremlinul