/

Gunoaiele menajere ale Bucureștiului, depozitate ilegal într-o comună din Argeș. Din munții de deșeuri se scurge levigat care poluează câmpurile agricole

Gunoaiele Bucureștiului, depozitate ilegal în Argeș
Gunoaiele Bucureștiului, depozitate ilegal în Argeș (sursa: Facebook/Salvati Comuna Oarja)

Gunoaiele Bucureștiului, depozitate ilegal în Argeș: grămezi de deșeuri de peste zece metri înălțime, neacoperite, peste care plouă, poluează solul și câmpurile agricole din comuna Oarja.

Control de la Mediu

„Controlul demarat încă de săptămâna trecută se află în desfășurare. Înțeleg că acolo există o extindere a activității autorizate și controlul vizează verificarea legalității desfășurării activității, verificarea autorizației de mediu, a aspectelor care ne-au fost semnalate prin sesizările transmise, luarea măsurilor care se impun.

Citește și: Trei întrebări care nu i s-au pus lui Ciolacu la dezbaterea Antena 3. Soți ai unor candidați PSD s-au prefăcut că-l critică pe premier

În trecut, această societate a mai fost sancționată de către Garda de Mediu și a fost propusă atunci suspendarea autorizației. Din documentele pe care le-au transmis la acea dată, acum doi ani, reiese că acele măsuri au fost îndeplinite. Acum, sunt în control colegi, atât din cadrul Comisariatului General de la București, cât și din cadrul Comisariatului Județean.

Se va verifica pe fond toată activitatea de acolo și în particular aspectele sesizate și dacă se dovedește că orice factor de mediu este afectat, cu siguranță colegii mei vor lua toate măsurile care se impun astfel încât să asigurăm un mediu curat în zonă”, a afirmat șeful Gărzii de Mediu în cadrul emisiunii Puterea Știrilor de la PS News.

Gunoaiele Bucureștiului, depozitate ilegal în Argeș

În 2023, deținătorul unui incinerator achiziționat ca fier vechi de la o rafinărie și al unui punct de lucru în Oarja a încheiat cu ADI București (Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Integrată a Deșeurilor Municipale în București) un contract pentru tratarea mecano-biologică a deșeurilor menajere din Capitală. Ilegal, fără a avea autorizația necesară și dotările corespunzătoare.

Consecințele acestui contract au inclus poluarea și contaminarea perimetrului Oarja și a pânzei freatice, afectând culturile agricole cu substanțe toxice scurse din deșeuri pe parcursul anului.

La Oarja, munți de gunoaie îmbibate cu lichide toxice au depășit zece metri înălțime, iar ploile au dus periodic la scurgerea apei contaminate pe câmpurile din jur.

Mii de petiții de la cetățeni

În zonele din vecinătatea incineratorului Repsan Energy din comuna Oarja, unde se cultivă intensiv cereale, aceste culturi riscă să fie contaminate cu substanțele toxice provenite din deșeuri, putând ajunge ca produse derivate, precum făina, pâinea sau produsele de patiserie, în întreaga țară și să expună consumatorii la boli grave.

Ai exclusivitățile Defapt.ro cu doar un click pe butonul „Urmăriți”/„Conectați-vă” în Google News (dreapta sus)

Mii de petiții de la cetățenii afectați de poluare și contaminare au fost trimise către diverse autorități din Argeș, dar fără răspuns până recent.

Miercuri, 23.10.2024, autoritățile de mediu și sanitare au organizat o descindere de amploare la punctul de lucru al Repsan Energy în urma poluării și contaminării cauzate de această „bombă” ecologică din județul Argeș, potrivit Monitorului de București.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

4 Comments

  1. Oare de ce au fost necesare mii de petiții?Ce a făcut individul este infracțiune iar Garda trebuia sa controlez imediat și sa sesizeze politia

  2. Pai dacă Primarul comunei este finul lui Prigoana, cel care se ocupa cu recyclarea deșeurilor pe București… E logic ca trebuiau niște bani băgați în buzunarul propriu…

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

20:29Lideri ai PNL strâng semnături pentru Crin Antonescu pentru a evita o susținere a lui Ilie Bolojan pentru candidatura lui Nicușor Dan la președinție – presă
19:47Autostrada A7, deschisă circulației pe 21 de kilometri între Dumbrava și Mizil. Investiția, finanțată prin PNRR
19:38Șeful CIA din mandatul lui Biden tocmai și-a încheiat ultima vizită la Kiev. Nu e clar care va fi atitudinea noului șef al CIA
19:32Germania putea să scape de autorul atacului de la Magdeburg încă de acum un an, dar a refuzat să răspundă unei cereri de extrădare a Arabiei Saudite
19:23Atacul letal de la Magdeburg a trimis o undă de șoc în Europa, multe țări au crescut nivelul de securitate la evenimentele de sărbători
19:17TikTok, interzis timp de un an în Albania după ce un adolescent a fost ucis ca urmare a unei dispute pe rețeaua socială
19:10Consultări politice la Cotroceni, duminică: Iohannis a chemat partidele parlamentare pentru a primi propuneri de premier
12:09Ponta susține că PNL l-a ajutat intenționat pe Călin Georgescu ca să îl împiedice pe George Simion să ajungă în turul II, cu Marcel Ciolacu
11:46Variante PSD pentru conducerea viitorului guvern: Ciolacu II, penalul Neacșu, premierul lui Dragnea, Grindeanu, și meditatorul lui Ciolacu, Socol
10:44Monument dedicat victimelor Holocaustului într-un mare parc din Iași care va trece printr-un proces de modernizare
10:38Încep lucrările la Autostrada Unirii (A8): în februarie 2025, lotul Târgu Neamț – Moțca intră în faza de șantier
10:29Dezvoltatorii imobiliari au ajuns să construiască și poduri rutiere peste râuri, pe banii lor, ca să-și poată continua afacerile
10:20PNL a plătit una din campaniile de promovare a lui Călin Georgescu pe TikTok. Firma de comunicare angajată de liberali care a făcut campania nu are explicații credibile
10:09Vor fi măsuri foarte dure de austeritate după alegerile prezidențiale, până atunci PSD și PNL vor minți cât vor putea, spune Lasconi
09:57Șoferul care a intrat cu mașina în mulțimea de la târgul de Crăciun din Magdeburg, originar din Arabia Saudită, dar locuia în Germania din 2006