/

Siegfried Mureșan: pagubele provocate de inundații, compensate prin Fondul de solidaritate și Mecanismul de protecție civilă

Pagubele provocate de inundații, compensate prin Fondul de solidaritate, spune Siegfried Muresan Foto: Facebook

Europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan arată că pagubele provocate de inundații pot compensate prin Fondul de solidaritate și Mecanismul de protecție civilă al Uniunii Europene.

Citește și: Fost director al Colegiului de Apărare arată cum puteau fi prevenite inundațiile: „Cheltuiam cu cap un miliard, salvam alt miliard”

Mureşan, care a fost desemnat negociator-şef al Parlamentului European pentru viitorul buget multianual al UE, a arătat că va cere ca acest buget să fie „mai flexibil pentru a acționa rapid în contextul calamităților, precum inundațiile din România”.

Pagubele provocate de inundații, compensate prin Fondul de solidaritate

„Pagubele produse trebuie compensate. Uniunea Europeană, prin Fondul de solidaritate și prin Mecanismul de protecție civilă, va veni în sprijinul oamenilor din țara noastră și din celelalte state membre afectate, așa cum s-a întâmplat și în trecut. Spre exemplu, chiar eu am fost raportor pe două rapoarte, din 2015 și 2019, prin care au fost alocate, în total, 16,7 milioane de euro pentru compensarea unei părți din pagubele produse de inundațiile din 2014 și 2018.

Dar noi, Uniunea Europeană, trebuie să facem mai mult de atât. În cazul calamităților naturale, precum inundațiile și incendiile, trebuie să mobilizăm mai repede și mai multe fonduri europene din Bugetul UE pentru sprijinirea țărilor afectate și a oamenilor afectați.

În prezent, sumele maxime pe care le putem folosi pentru situații neprevăzute, de calamitate, se adoptă o dată la 7 ani, prin intermediul Bugetului multianual al UE, ceea ce oferă prea puțină flexibilitate în a finanța în mod adecvat astfel de situații, pe măsura nevoilor.

De aceea, ca negociator-șef al Parlamentului European privind Bugetul Multianual al Uniunii Europene, voi lucra cu instituțiile europene și statele membre pentru a adopta un Buget multianual post-2027 mai flexibil, astfel încât fondurile europene să ajungă mai repede și în sume mai mari acolo unde este nevoie de ele, în situații neprevăzute, de criză”, a scris Mureșan.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

1 Comment

  1. Ehhh, domnu’ Muresan ar fi bine sa mai caute nitel prin acte inainte sa il manance limba: pe masa Comisiei Europene este o sesizare imens argumentata despre cum Romania a fraudat exact aceste fonduri, de altfel nici nu e greu de facut legatura daca ai rabdare sa citesti raportul Curtii de Conturi din martie – banii luati de la UE s-au dus fie pe reparatii a pagubelor produse de constructii/lucrari ilegale pe ape (pentru care Statul Roman ar fi trebui sa angreneze intai raspunderea proprie), fie pe noi lucrari facute la fel de ilegal. Ca cireasa de pe tort, in momentul in care CE a cerut Statului Roman explicatii referitoare la puzderia de lucrari ilegale (facute nu doar fara acte de reglementare din pdv al gospodaririi apelor ci si fara acte de reglementare dpdv al protectiei mediului) si la puzderia de constructii private ilegale ce paraziteaza cursurile de apa provocand daune suplimentare cu ocazia inundatiilor (doar ca idee, aprox 30.000 de poduri si podete ilegale private la nivel national, toate omise a aparea pe Hartile de Risc la Inundatii pt care Romania a primit fonduri sa le faca) ce fac baietii nostri? Modifica repede prin OUG Legea apelor incercand sa ascunda mizeria sub pres. Asa ca nenea Muresan sa o lase mai moale cu frigiderul pe scari ca tura asta nu o sa mai mearga asa usor cu fondurile astea cum a mers cu restul de 140 de milioane de euro irosite pana acum 😉

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

22:24Geoană ar fi țepuit un consultant israelian cu 300.000 de euro. O sumă parțială ar fi fost plătită de Sacha Dragic (Superbet)
21:48Împușcat pentru o datorie de 3.000 de euro, a scăpat de moarte doar pentru că a fost dus imediat la spital
21:35Medicii rezidenți acuzați de consum de cocaină s-au testat la IML. Rezultatul nu lasă loc de dubii
17:28Scandalul Ciolacu-Docuz-Nordis, cenzurat: site-ul România TV, postul lui Ghiță, zero știri, la fel Realitatea TV și Agerpres. Antena 3, menționare marginală
17:07PSD a scos minori la înaintare în campania electorală: fotografie de grup cu elevi de gimnaziu și liceu care împart materiale politice în fața PSD Maramureș
16:49Ciucă, susținut de un activist pentru drepturile bolnavilor de fibroză chistică: A urgentat introducerea unui medicament esențial pe lista celor compensate
15:48Companiile germane din România anticipează o înrăutăţire a situaţiei economice, vor să reducă investițiile și se pregătesc de concedieri
14:57Ciolacu și Sorina Docuz, aventuri la Madrid cu un zbor charter închiriat de Nordis, alături de Grindeanu, Simonis și familia Vicol
13:00Cum se ascunde Ciolacu în spatele copilului său după ce a fost acuzat că a luat șpagă de la Nordis o călătorie la Nisa cu un avion de lux
10:40Țeapa Nordis, explicată de un avocat specializat în dreptul proprietății: a cerut insolvența pentru ca Statul să îl protejeze de păgubiți
10:01Analiză: Ciolacu are șanse teoretice în turul II doar dacă se confruntă cu Simion. Ciucă, Lasconi, Geoană îl bat la un scor zdrobitor
08:26Consilier județean AUR patriot: trei apartamente în Dubai. Are multe alte apartamente, terenuri, spații de producție și ceasuri în țară
21:18Cine va intra în turul II? O analiză incompletă și subiectivă a următoarelor 84 de ore
20:10Candidatul Ponta a luat o pauză de la campania electorală ca să joace golf în Dubai. A avut și o scuză: un eveniment la care a fost speaker
18:34Cotele la pariuri politice: vezi cine crede în șansele lui Ciucă și Lasconi, și cine în Simion