/

Halep insistă: Chiar s-a tratat diferit cazul lui Sinner față de al meu și nu a fost corect

Halep: cazul lui Sinner, tratat diferit (sursa: Facebook/Simona Halep)

Halep: cazul lui Sinner, tratat diferit. Jucătoarea de tenis Simona Halep a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că modul în care a fost judecat de Agenţia Internaţională de Integritate a Tenisului (ITIA) cazul de doping al italianului Jannik Sinner a fost diferit de modul în care a fost judecată speţa sa, precizând că nu este corect.

Halep: cazul lui Sinner, tratat diferit

„Nu doar simt, chiar s-a tratat diferit cazul lui Sinner. Toată lumea a putut să vadă. Nu am nimic cu Sinner, chiar cred că poate fi o contaminare. Am trecut prin asta, ştiu cât de greu este şi cât de urât este şi ce se poate întâmpla. Dar modul lui de judecată a fost diferit faţă de al meu şi nu a fost corect nici faţă de mine, nici faţă de ceilalţi sportivi care au trecut prin acest infern acum doi ani. Atunci cred că am fost vreo 3-4 jucători cu aceeaşi situaţie. Sper ca în viitor să se judece la fel, indiferent că eşti numărul 1 sau numărul 200 mondial trebuie să fii tratat la fel”, a afirmat Halep, prezentă la tragerea la sorţi a tabloului turneului Ţiriac Foundation Trophy 2024 de la Bucureşti.

Citește și: Cum relatează Ciucă bătălia de la Nasiriyah în cartea sa: „Se auzeau exploziile grenadelor, moartea alegea la întâmplare”

Halep, care a ispăşit o suspendare de 9 luni, redusă de la 4 ani, în urma unei testări pozitive la roxadustat, a menţionat că jucătorii tineri trebuie să fie foarte atenţi cu ceea ce consumă.

Jucătorii tineri trebuie să fie atenți!

„Tinerilor le spun să facă aşa cum am făcut şi eu. Pentru că am fost foarte atentă întotdeauna, nu am luat nimic fără să mă asigur că e corect, bun şi curat. Dar a fost o greşeală, echipa mea mi-a dat aceste suplimente, probabil că responsabilitatea trebuia să fie a mea, să mă duc eu la laborator, dar nu cred că se duce niciun sportiv la laborator să le testeze. Pe cutia suplimentului nu scria că există vreo substanţă interzisă… Chiar îmi doresc să nu mai treacă nimeni prin aşa ceva pentru că a fost foarte urât şi foarte greu emoţional. E un subiect pe care vreau să-l las în urmă, am viaţa înainte şi sper să revin pe teren. Pentru nu ştiu cât timp, dar îmi doresc să revin”, a precizat ea.

Cazul Singer

În prezent accidentată la genunchi, Simona Halep speră să revină în circuitul WTA la finalul lunii octombrie: „E greu să spun acum când revin, pentru că încă sunt în recuperare cu genunchiul. Dar bănuiesc că la sfârşit de octombrie o să merg să joc un turneu în Hong Kong. Mi-aş dori tare mult, îmi e dor, simt lipsa competiţiei şi sper să fiu sănătoasă şi aptă să joc. Ăsta este planul”.

Ai exclusivitățile Defapt.ro cu doar un click pe butonul „Urmăriți”/„Conectați-vă” în Google News (dreapta sus)

Italianul Jannik Sinner, numărul unu mondial al tenisului masculin, a fost găsit nevinovat de comiterea oricărei greşeli sau neglijenţe de un tribunal independent, după ce a fost depistat pozitiv la două controale antidoping în luna martie, a anunţat Autoritatea Internaţională de Integritate a Tenisului (ITIA).

Un tribunal independent a acceptat explicaţia lui Sinner conform căreia contaminarea cu o substanţă interzisă, clostebol, un agent anabolizant, a avut loc atunci când un membru al echipei sale a aplicat un spray fără prescripţie medicală pentru a trata o rană uşoară la începutul acestui an, a indicat ITIA într-un comunicat.

„Acest membru al echipei a aplicat spray-ul între 5 şi 13 martie, perioadă în care ei i-au oferit de asemenea masaje zilnice şi terapie sportivă lui Sinner, ceea ce a dus la o contaminare transdermică involuntară. După fiecare test pozitiv a fost dictată o suspendare provizorie. De fiecare dată, Sinner a contestat cu succes suspendarea provizorie şi astfel a putut continua să joace”, se arată într-un comunicat al ITIA.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

21:18Cine va intra în turul II? O analiză incompletă și subiectivă a următoarelor 84 de ore
20:10Candidatul Ponta a luat o pauză de la campania electorală ca să joace golf în Dubai. A avut și o scuză: un eveniment la care a fost speaker
18:34Cotele la pariuri politice: vezi cine crede în șansele lui Ciucă și Lasconi, și cine în Simion
14:27Un ziarist i-a spus premierului Ciolacu că minte: „Mințiți constant, domnule prim ministru”
13:48FOTO Milioane de scrisori electorale de la Ciolacu, trimise cu „fantomele” Poștei: plicurile nu conțin nici o ștampilă a companiei de stat
11:41Piedone recunoaște că a vorbit cu Simion, dar spune că n-a înjurat, de vină este inteligența artificială. Ciolacu, reacție agresivă, dar nu neagă informația
10:59Performanța lui Ciolacu la fonduri europene: zero – PNRR, 0,92% – fonduri structurale. Siegfried Mureșan: „România, locul 19 din 27”
10:26Infecțiile sezoniere, greu de ucis. Care sunt metodele de a rări episoadele virale
10:06Autostrada A8: de ce nu au început lucrările pe cele două segmente pentru care contractele au fost atribuite de jumătate de an
10:00EXCLUSIV Ce arată sondajele realizate zilnic de AtlasIntel în mediul urban: bătălie la sânge pe locul II, Ciucă și Georgescu – pe trend de creștere
09:52Procuror-șef, la volan cu 400 ml de pălincă și o bere la bord. Testul a arătat o alcoolemie de 4,19‰
22:07Ministerul Muncii a rămas deja fără bani de pensii, așa că scoate sute de milioane de euro din rezerva bugetară
21:50Promovarea mesajului că Ciolacu ar fi vorbit cu Trump, plătită din bani publici. Premierul îi face campanie electorală șefului PSD
21:31Români traficați în Franța pentru muncă în condiții nedemne în podgorii care produc vinuri de sute de euro sticla
21:14Drumuri și Poduri SA Ialomița, falimentată de șeful PSD al Consiliului Județean, Marian Pavel, printr-un împrumut nereturnat