/

Claudiu Târziu, atac la foștii tovarăși de drum Șoșoacă și Călin Georgescu. Despre Simion: nici el nu ne poate da afară, nici noi pe el

Târziu, atac la Șoșoacă și Georgescu Foto: Facebook Claudiu Tarziu

Co-președintele AUR, Claudiu Târziu, atac, într-un interviu la Prima TV, la Diana Șoșoacă și Călin Georgescu. Șoșoacă a fost aleasă senator pe listele AUR, dar a fost exclusă din partid, iar Georgescu urma să fie președinte de onoare, potrivit lui George Simion.

În plus, Târziu l-a definit pe colegul său George Simion drept omul cu portavocea, în timp ce el se ocupă de organizare și de doctrină.

Târziu, atac la Șoșoacă și Georgescu

„Prestaţia publică a domniei sale, afirmaţiile pe care le-a făcut, cum să spun eu, şi apoi… lipsa de răspunsuri profesionale pe care a dovedit-o ne-au convins că ar fi bine mai degrabă să retragem această… Pe mine personal m-a convins că nu poate fi susţinut în calitate de preşedinte de onoare, cum fusese propus la un moment dat”, a spus Târziu despre Georgescu.

„Ce vector de imagine? Ea făcea imagine doar pentru sine şi făcea o imagine proastă partidului. Nu se compară totuşi nici limbajul, nici agresivitatea continuă, nici scandalurile în lanţ pe care le făcea Diana atât în partid, cât şi în afara partidului. Avea o stilistică pe care noi nu am putut să o îngăduim prea mult şi nu a fost dată afară de către mine sau de către Sorin Lavric. Eu am propus (excluderea din partid a Dianei Şoşoacă – n.r.) în momentul în care a îndrăznit să conteste autoritatea unuia dintre membrii preşedinţiei partidului, adică a lui Sorin Lavric, şi să-l atace public, bineînţeles că asta am propus, iar Biroul Naţional de conducere a hotărât în integralitatea lui să o excludă pe Diana. Deci nu a fost niciun vot împotriva acestei propuneri”, a declarat Târziu despre Șoșoacă.

Simion este „cu portavocea în mână”

În ceea ce privește relația cu George Simion, co-președintele AUR l-a trimis pe acesta să facă băi de mulțime, cu portavocea, în timp ce el gândește strategii.

„El este cu organizarea în teritoriu, cu organizarea de manifestaţii, cu drapelul în mână, cu portavocea în mână, eu mă ocup de doctrină, de formarea cadrelor, de formarea viitorilor membri ai Guvernului şi ai structurilor descentralizate ale Guvernului (…) Nici George nu poate să ne dea afară, nici noi nu putem să-l dăm afară pe George, nu se pune problema aşa, nici n-a fost vreo discuţie în acest sens, a fost o intoxicare de presă. (…) Noi suntem fraţi în primul rând, suntem fraţi de crez politic şi cred eu că suntem fraţi şi prin ceea ce simţim unul faţă de celălalt, aşa încât noi nu o să vorbim niciodată în termenii pe care îi relatează anumite organe de presă. Am dezminţit asta imediat ce a apărut, dar nu am putut opri avalanşa de minciuni”, a afirmat Claudiu Târziu.

Citește și: BREAKING NEWS Casa Albă, vineri, 21.00 (ora României): Rusia are toate forțele necesare să pornească o ofensivă majoră. Americanii să părăsească Ucraina acum

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:

  • Patreon
  • cont bancar: IBAN RO48BRDE445SV9776064445

Asociația „Doar fapte”, CIF 45500057.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

14 Comments

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

22:24Geoană ar fi țepuit un consultant israelian cu 300.000 de euro. O sumă parțială ar fi fost plătită de Sacha Dragic (Superbet)
21:48Împușcat pentru o datorie de 3.000 de euro, a scăpat de moarte doar pentru că a fost dus imediat la spital
21:35Medicii rezidenți acuzați de consum de cocaină s-au testat la IML. Rezultatul nu lasă loc de dubii
17:28Scandalul Ciolacu-Docuz-Nordis, cenzurat: site-ul România TV, postul lui Ghiță, zero știri, la fel Realitatea TV și Agerpres. Antena 3, menționare marginală
17:07PSD a scos minori la înaintare în campania electorală: fotografie de grup cu elevi de gimnaziu și liceu care împart materiale politice în fața PSD Maramureș
16:49Ciucă, susținut de un activist pentru drepturile bolnavilor de fibroză chistică: A urgentat introducerea unui medicament esențial pe lista celor compensate
15:48Companiile germane din România anticipează o înrăutăţire a situaţiei economice, vor să reducă investițiile și se pregătesc de concedieri
14:57Ciolacu și Sorina Docuz, aventuri la Madrid cu un zbor charter închiriat de Nordis, alături de Grindeanu, Simonis și familia Vicol
13:00Cum se ascunde Ciolacu în spatele copilului său după ce a fost acuzat că a luat șpagă de la Nordis o călătorie la Nisa cu un avion de lux
10:40Țeapa Nordis, explicată de un avocat specializat în dreptul proprietății: a cerut insolvența pentru ca Statul să îl protejeze de păgubiți
10:01Analiză: Ciolacu are șanse teoretice în turul II doar dacă se confruntă cu Simion. Ciucă, Lasconi, Geoană îl bat la un scor zdrobitor
08:26Consilier județean AUR patriot: trei apartamente în Dubai. Are multe alte apartamente, terenuri, spații de producție și ceasuri în țară
21:18Cine va intra în turul II? O analiză incompletă și subiectivă a următoarelor 84 de ore
20:10Candidatul Ponta a luat o pauză de la campania electorală ca să joace golf în Dubai. A avut și o scuză: un eveniment la care a fost speaker
18:34Cotele la pariuri politice: vezi cine crede în șansele lui Ciucă și Lasconi, și cine în Simion