PSD și PNL, amor cu turbulențe. Preşedintele liberalilor, Nicolae Ciucă, a pledat luni pentru continuarea guvernării, indiferent de ceea ce se întâmplă în coaliţie.
PSD și PNL, amor cu turbulențe
„Indiferent de ceea ce se întâmplă în interiorul coaliţiei, datoria noastră este să continuăm guvernarea. (…) Acum trebuie să vedeţi că toată această retorică a început sâmbăta trecută, când ne aşteptam la cu totul altceva de la Congresul PSD.
Din păcate, am putut să vedem că tema centrală a Congresului a fost legată de cum să îşi atace partenerul de coaliţie.
Acum, din punctul meu de vedere, ar fi foarte simplu să venim şi să intrăm într-o spirală a acestor replici care până la urmă nu ajută la nimic şi nu ajută pe nimeni, pentru că oamenii care se uită la noi şi care au aşteptări de la noi nu mai ştiu ce să înţeleagă, pentru că le vorbim de fiecare dată despre situaţia complicată, cu război la graniţe, cu probleme de natură economică, cu angajamente de natură politică, şi la un moment dat trecem totul în derizoriu prin anumite jigniri, prin a adresa o serie întreagă de cuvinte nepotrivite legate şi de formaţiune politică şi de oameni şi de lideri. Nu asta aşteaptă românii de la noi”, a declarat Ciucă la Antena 3.
„Nu am început noi”
Ciucă a susţinut că reacţiile critice la adresa PSD din partea mai multor lideri liberali nu au avut loc la îndemnul conducerii PNL.
„Nu am început noi. (…) Mă aşteptam ca la acest Congres să vedem teme cât se poate de serioase şi bine argumentate. (…) Oamenii politici responsabili se uită înainte, astfel încât să poată să asigure cetăţenii că şi-au asumat un act de guvernare, un act de conducere politică, astfel încât să putem să asigurăm creşterea economică, să asigurăm prosperitate, să asigurăm salarii, (…) venituri mai bune pentru oameni. (…)
Vă pot spune cu toate responsabilitatea că nu a existat un îndemn de la nivelul conducerii partidului în acest sens. A fost o reacţie naturală a membrilor partidului, pentru că nu se aşteptau la chestiunea asta”, a afirmat Ciucă.
PNL nu dezertează
Întrebat când a vorbit ultima dată faţă în faţă cu liderul PSD, Marcel Ciolacu, el a spus că „zilele acestea”, după Congresul PSD.
„Vă pot spune ceea ce am făcut şi ceea ce voi face eu legat de continuarea demersului de responsabilitate faţă de actul de guvernare, împreună cu membrii PNL, cu miniştrii PNL şi toţi cei care au funcţii şi ocupă funcţii în acest sens, pentru că, indiferent ce se va întâmpla, PNL nu va dezerta de la guvernare, iar dacă în urma acestor atacuri se poate desluşi ceva, eu cred că este următorul aspect – şi anume dacă nu le mai convine de PNL la guvernare, să-şi asume bărbăteşte, să ne spună şi ştim ce avem de făcut.
Altfel să păstreze linia de decenţă, de onestitate, de tot ceea ce înseamnă un partener în interiorul coaliţiei.
(…) S-a intrat în această retorică de precampanie. Suntem parteneri în coaliţie, cu Marcel Ciolacu sunt competitor în campania prezidenţială. Se poate desfăşura şi actul de guvernare, se poate derula şi o campanie prezidenţială în limitele de decenţă acceptate”, a transmis preşedintele PNL.
_______________________________
Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.
Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.
Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro
CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450
Deschis la BRD
Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.
[…] Citește și: PSD și PNL au început să se înjure, dar rămân partenere la guvernare. Ciucă: PNL nu va dezert… […]
[…] Citește și: PSD și PNL au început să se înjure, dar rămân partenere la guvernare. Ciucă: PNL nu va dezert… […]