/

VIDEO Chiar și pesediștii sunt șocați după ce Ciolacu a spus „malsprasi” și se îndoiesc că poate susține un discurs de președinte – surse PSD

Pesediștii, șocați după ce Ciolacu a spus „malsprasi” Foto: Facebook

Chiar și pesediștii sunt șocați după ce premierul Marcel Ciolacu a spus „malsprasi”, în loc de malpraxis, și se îndoiesc că poate susține un discurs de președinte, susțin surse din PSD.

Citește și: Eurostat: în spațiul Uniunii Europene, românii citesc cele mai puține cărți. Peste 70% n-au citit nici o carte în ultimul an

Pesediștii, șocați după ce Ciolacu a spus „malsprasi”

Joi, într-o declarație despre situația de la Spitalul Sf. Pantelimon, Ciolacu a vorbit despre „malprasis” și nu a făcut nici un efort ca să corecteze această greșeală.

Site-ul Aktual 24 a remarcat inițial această gafă.

În aprilie, Marcel Ciolacu spunea într-o conferință de presă la Timișoara că ”Buzăul nu e în Moldova, vă rog frumos să nu mă jigniți”. Ulterior, el a susținut că a fost vorba despre o glumă.

Însă, în PSD, dincolo de aparenta armonie, există mai multe grupări care au rezerve față de o candidatură a lui Marcel Ciolacu la președinție. Astfel, în partid există o grupare care, subteran, ar vrea ca Mircea Goeană să fie sprijinit să ajungă la Cotroceni. DeFapt.ro a scris în iunie că sunt membri ai PSD care au mai lucrat cu Geoană – precum deputata Ana Maria Cătăuță, care a fost consiliera acestuia din 2006 în 2011 – și care au început să coopereze cu acesta.

O altă grupare din PSD, condusă de Mihai Tudose și Sorin Grindeanu, evaluează perspectiva unui alt candidat, eventual chiar Grindeanu.

În sfârșit, în PSD există un conflict între Gabriela Firea, care ar urmaa să fie epurată din funcția de prim-vicepreședinte și înlocuită cu primarul Sectorului 4, Daniel Băluță. Cinci filiale de sector – toate, mai puțin cea din Sectorul 4, unde primar este Băluță – au votat rezoluții în care o susțin pe Firea să-și păstreze și poziția de prim-vicepreședinte, și pe cea de președinte a organizației din București.

În sfârșit nu este clar dacă Vasile Dîncu va accepta fără luptă să fie scos din funcția de președinte al Consiliului Național și înlocuit, foarte probabil, cu Mihai Tudose.

Vot cu cod QR

Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, a anunţat vineri că preşedintele partidului va fi votat în mod electronic, pe telefonul mobil, în baza unui cod QR pe care fiecare delegat îl va primi pe spatele legitimaţiei.

„Este un vot secretizat. Nu se ştie cine a votat ce. Este asigurată această secretizare de aplicaţia respectivă care ne-a fost prezentată astăzi. Nu avem niciun fel de problemă în această direcţie, iar acest vot se va închide în 15 minute cu rezultat cu tot”, a explicat el, potrivit news.ro.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

11 Comments

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

17:28Scandalul Ciolacu-Docuz-Nordis, cenzurat: site-ul România TV, postul lui Ghiță, zero știri, la fel Realitatea TV și Agerpres. Antena 3, menționare marginală
17:07PSD a scos minori la înaintare în campania electorală: fotografie de grup cu elevi de gimnaziu și liceu care împart materiale politice în fața PSD Maramureș
16:49Ciucă, susținut de un activist pentru drepturile bolnavilor de fibroză chistică: A urgentat introducerea unui medicament esențial pe lista celor compensate
15:48Companiile germane din România anticipează o înrăutăţire a situaţiei economice, vor să reducă investițiile și se pregătesc de concedieri
14:57Ciolacu și Sorina Docuz, aventuri la Madrid cu un zbor charter închiriat de Nordis, alături de Grindeanu, Simonis și familia Vicol
13:00Cum se ascunde Ciolacu în spatele copilului său după ce a fost acuzat că a luat șpagă de la Nordis o călătorie la Nisa cu un avion de lux
10:40Țeapa Nordis, explicată de un avocat specializat în dreptul proprietății: a cerut insolvența pentru ca Statul să îl protejeze de păgubiți
10:01Analiză: Ciolacu are șanse teoretice în turul II doar dacă se confruntă cu Simion. Ciucă, Lasconi, Geoană îl bat la un scor zdrobitor
08:26Consilier județean AUR patriot: trei apartamente în Dubai. Are multe alte apartamente, terenuri, spații de producție și ceasuri în țară
21:18Cine va intra în turul II? O analiză incompletă și subiectivă a următoarelor 84 de ore
20:10Candidatul Ponta a luat o pauză de la campania electorală ca să joace golf în Dubai. A avut și o scuză: un eveniment la care a fost speaker
18:34Cotele la pariuri politice: vezi cine crede în șansele lui Ciucă și Lasconi, și cine în Simion
14:27Un ziarist i-a spus premierului Ciolacu că minte: „Mințiți constant, domnule prim ministru”
13:48FOTO Milioane de scrisori electorale de la Ciolacu, trimise cu „fantomele” Poștei: plicurile nu conțin nici o ștampilă a companiei de stat
11:41Piedone recunoaște că a vorbit cu Simion, dar spune că n-a înjurat, de vină este inteligența artificială. Ciolacu, reacție agresivă, dar nu neagă informația