/

Austria se opune boicotării președinției ungare a Consiliului UE după ce Viktor Orban l-a vizitat pe Putin la Moscova, iritând, astfel, liderii UE

Premierul ungar Orban, apărat de Austria (sursa: Facebook/Orbán Viktor)

Premierul ungar Orban, apărat de Austria. Ministrul austriac de Externe, Alexander Schallenberg, a declarat luni că se opune boicotării preşedinţiei ungare a Consiliului UE, decisă de şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, ca represalii faţă de premierul ungar Viktor Orban după ce acesta s-a întâlnit la Moscova cu preşedintele rus, Vladimir Putin.

Premierul ungar Orban, apărat de Austria

Într-o declaraţie acordată agenţiei austriece APA, ministrul Schallenberg a avertizat că crearea a atât de multă agitaţie în jurul preşedinţiei ungare a Consiliului UE ar putea în cele din urmă să-i fie benefică lui Orban.

Citește și: Scandalul Pieleanu – SNSPA i-a fost prezentat încă din 2001 ministrului PSD Ecaterina Andronescu, dar a fost îngropat cu complicitatea socialistului Claudiu Crăciun

Viktor Orban a efectuat la începutul lunii iulie o vizită la Kiev, unde s-a întâlnit cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Dar, trei zile mai târziu, premierul ungar a vizitat de asemenea Moscova, unde a avut o întrevedere cu preşedintele rus Vladimir Putin, apoi a mers la Beijing, iar în timpul summitului NATO în SUA el s-a întâlnit şi cu Donald Trump, toate aceste întâlniri iritând Bruxellesul şi unii lideri europeni.

Iritare maximă la vârful UE

Aceştia din urmă consideră că Orban nu ar fi trebuit să se întâlnească cu Putin fără un mandat din partea UE, având în vedere că Ungaria deţine preşedinţia Consiliului UE, în timp ce premierul ungar afirmă că demersul său a fost unul propriu şi nu angajează cu nimic blocul comunitar.

Între timp, şeful diplomaţiei UE, Josep Borrell, a anunţat că o reuniune informală a miniştrilor europeni de externe, programată pentru sfârşitul lunii august, va avea loc la Bruxelles în loc de Budapesta.

Ministrul austriac de externe a spus că a luat notă de hotărârea lui Borrell, adăugând însă că majoritatea miniştrilor europeni de externe s-au declarat împotriva acestei decizii.

Argumentele Externelor austriece

Schallenberg a apreciat, în acelaşi timp, că este important să nu fie trecute sub tăcere „călătoriile de ego” ale premierului ungar. Totuşi, acordarea de prea multă atenţie lui Orban riscă să exagereze percepţia asupra influenţei acestuia ca şef de guvern al unei ţări care este doar una medie, crede şeful diplomaţiei austriece.

Ai exclusivitățile Defapt.ro cu doar un click pe butonul „Urmăriți”/„Conectați-vă” în Google News (dreapta sus)

Ministrul Alexander Schallenberg a subliniat că Ungaria participă la multe decizii europene şi în cele din urmă Orban va accepta regulile, întrucât în caz contrar va avea o „preşedinţie a Consiliului UE complet eşuată”.

Boicotarea reuniunilor preşedinţiei ungare a Consiliului UE a fost iniţial cerută de preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care a anulat, pentru prima dată în istoria UE, vizita pe care Comisia Europeană o efectuează la începutul preşedinţiei semestriale a Consiliului UE în ţara care a preluat această preşedinţie. 

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

1 Comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

20:52Moarte suspectă la UMF București: secretara-șefă a instituției, găsită decedată într-un lac după ce fusese dată dispărută
20:52EXCLUSIV Șoșoacă pare să-și fi abandonat partidul: ANAF a declarat SOS România „inactiv”. Formațiunea riscă să nu poată participa în alegeri
20:46Ciucă, despre posibila candidatură a lui Iohannis la Senat: Experiența președintelui nu trebuie irosită, ci valorificată
20:36Rusia ar putea ataca NATO și UE în șase-opt ani, trebuie să ne pregătim corespunzător și repede, spune comisarul desemnat pentru apărare al Uniunii
20:28Alertă la ONU după ce Hezbollah a fost destructurat de exploziile pagerelor și stațiilor de emisie-recepție: Se pregătește o operațiune militară majoră a Israelului
20:22VIDEO Hezbollah, decimat de un nou val de explozii ale dispozitivelor de comunicare. După pagere, au explodat sute de stații de emisie-recepție. Cel puțin nouă morți și peste 300 de răniți
19:41Ciudatul caz al unei doctorițe care a murit într-o cameră de hotel. Avea 56 de ani, nu suferea de nici o boală. Corpul, fără urme de violență
19:32Noul bau-bau din educație: contractul educațional. Unii părinți cred că-și pierd drepturile asupra copiilor, pe care-i „predau” școlii
19:24Căldura pe iarnă arde: credit pentru termoficare cu costuri suplimentare de 37 de milioane de lei
18:38VIDEO Imagini spectaculoase după ce ucrainenii au distrus un depozit uriaș de muniție. Explozia, perfect vizibilă din satelit
18:00Profesorii de la cursurile de masterat ale lui George Simion, stupefiați de ce face acum liderul AUR: Parcă nu ar fi învățat nimic
17:53Ministerul de Finanțe anunță că legea îl obligă să înghețe salariile bugetarilor dacă datoria publică depășește 50% din PIB. În România, a ajuns la 52% și urcă
17:46Inspector în Construcții, șpagă în aparate de aer condiționat (șase). Amenința să nu semneze procesele-verbale de recepție a blocurilor
17:28Cum se calculează pensia de urmaș în funcție de numărul supraviețuitorilor celui decedat. Ce acte trebuie să ducă regulat elevii și studenții
17:08Costurile pensiilor speciale din sistemul militarizat ajung în 2024 la astronomica sumă de 14,63 miliarde lei – Finanțe