/

Numărul pensionarilor speciali civili a crescut, în iulie, pensia medie a magistraților fiind de 5.000 de euro

Numărul pensionarilor speciali civili crescut Foto: Facebook CSM

Numărul pensionarilor speciali civili a crescut, în iulie, pensia medie a magistraților fiind de 5.000 de euro, arată datele publicate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP).

Astfel, pensia medie a magistraților este de 25.049 lei, din care 21.984 lei cota suportată din bugetul de stat (subvenția), iar 6.833 de lei din bugetul asigurărilor sociale de stat. Pensia medie a cetățenilor obișnuiți este sub 2.300 de lei.

Citește și: Statul a investit într-un bazin de înot la Cornu, paradisul rural al baronilor PSD, în timp ce David Popovici se chinuie sub un balon unde se sufocă

Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu a fost, în iulie 2024, de 11.696 persoane, în creştere cu 108 de persoane comparativ cu luna anterioară, cei mai mulţi (5.651) fiind beneficiari ai Legii 303/2022 privind statutul procurorilor şi judecătorilor.

Numărul pensionarilor speciali civili a crescut

Potrivit CNPP, de Legea nr. 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic şi consular al României au beneficiat, în luna iulie, 805 persoane. Pensia medie era de 6.661 de lei, din care 3.151 de lei suportaţi de la bugetul de stat.

În ceea ce priveşte beneficiarii Legii 215/2015 pentru modificarea şi completarea Legii 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, numărul acestora era de 887 de persoane, pensia medie ridicându-se la 5.744 de lei (3.297 de lei de la bugetul de stat).

Conform Casei Naţionale de Pensii Publice, de Legea 83/2015 pentru completarea Legii 223/2007 privind statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România beneficiau 1.384 de pensionari, iar pensia medie se ridica la 12.940 de lei, din care 8.296 lei suportaţi din bugetul de stat.

Pensii de serviciu pentru beneficiari de la Curtea de Conturi s-au acordat unui număr de 667 de persoane, media fiind de 9.885 de lei, din care 3.138 lei cota suportată din bugetul de stat.

De asemenea, de Legea 130/2015 pentru completarea Legii 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al Parchetelor beneficiau 2.292 de pensionari, pensia medie fiind de 6.509 de lei, din care 3.634 de lei suportaţi din bugetul de stat. 

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

02:30Cele mai șocante alegeri: rusofilul cu simpatii legionare Călin Georgescu, cotat cu șanse extrem de mici, câștigă turul I al prezidențialelor
01:06Apar primele rezultate din Diaspora: Călin Georgescu conduce ușor în fața Elenei Lasconi, Simion fiind pe locul trei
23:28Călin Georgescu este pe locul I în mai multe județe, după numărarea a circa 90% din procesele verbale
22:59Rezultate catastrofale pentru candidații de dreapta, după numărarea a peste 50% din voturi: Ciolacu – circa 23%, Georgescu – 22%, Simion – 15,43%
22:36Bolojan sugerează conducerii PNL să demisioneze rapid: „Există o răspundere pe care strategii partidului trebuie să și-o asume”
21:44Ciucă nu contestă exit poll-urile, dar așteaptă numărătoarea oficială: După ce avem rezultatele finale, vom lua şi o decizie
21:42Candidatul-surpriză Călin Georgescu: mai legionar decât Simion, mai pro-Rusia decât Șoșoacă, deși a lucrat la ONU. El își ține banii la banca maghiară OTP, în euro
21:37Lasconi se și vede președinte, a anunțat că deja va încerca să închege o majoritate parlamentară: 75% dintre români au votat altfel, nu cu PSD
21:30Cel mai optimist politician al momentului: Rareș Bogdan spune că Ciucă a câștigat în 20 de județe
21:22Rabin cu cetățenie israeliană și moldovenească, ucis în Emiratele Arabe Unite, unde locuia. Presupușii autori, arestați
21:04Un „aranjament” între Ucraina și Rusia, la asta lucrează echipa lui Trump împreună cu actuala administrație de la Casa Albă, spune consilierul pe probleme de securitate al președintelui ales
21:01BREAKING Primele rezultate oficiale de la exit-poll-uri: Ciolacu, locul I; Lasconi este pe locul II, dar diferența față de Georgescu și Simion, în marja de eroare
20:58CNA a sesizat BEC și AEP că unele site-uri, dar nu și radiouri și televiziuni, au publicat duminică exit poll-uri înainte de ora 21.00
20:53Ciolacu face pe relaxatul și spune că a prevăzut din vară cine e candidatul de pe locul al doilea
18:44Disperare la PSD: organizațiile rurale din Buzău mobilizează alegători la vot pentru George Simion. „Vă credeți imuni la lege, cu protecție de la Ciolacu”, îi avertizează EFOR