Sociologul favorit al PSD și al Antenei 3, Marius Pieleanu, este acuzat de jurnalista Carmen Dumitrescu, că era un prădător sexual, la fel ca Alfred Bulai.
Firmele lui Marius Pieleanu sunt abonate la contracte cu instituțiile controlate de PSD, deși acesta nu le-a trecut în declarația de interese, așa cum ar fi obligat de lege și așa cum face Iosif Bubble, soțul unei deputate PSD, care controlează CURS. În regimul Dragnea, soția lui Pieleanu a fost plasată de PSD în conducerea Curții de Conturi.
Dumitrescu, care a fost studenta lui Bulai la SNSPA, a scris, pe Facebook că „se știa” modul în care aceștia acționează asupra studentelor.
Pieleanu, acuzat că era un prădător sexual, la fel ca Bulai
„Evident, discutam cu colegi mai mari despre cum sunt profesorii, despre cât de exigenți sunt, despre cât de buni sunt, pentru că la SNSPA fiecare profesor era, de fapt, un personaj.
Ungureanu era cel exigent și nonconformist, Miroiu era femeia cu autoritate, Țăranu era eruditul cu grai moldovenesc, la cursurile căruia stăteai cu răsuflarea tăiată, Pârvulescu era cel înțelegea cum funcționează lumea politică de la cap la coadă.
Dar când a venit rândul profesorilor de la Sociologie (Bulai și Pieleanu), studentele mai mari ne-au zis scurt: «Aveți grijă cu ăștia! Mai ales dacă vă cheamă în practică! Și să aveți grijă cum vă îmbrăcați la cursuri, că dacă le place de voi, aia e!»
Era un fel de fapt știut, o parte a statu-quo-ului universitar la SNSPA. Era una dintre garanțiile universitare: că dacă cumva le placi ăstora doi, e nasol de tine! Deci trebuia să ai grijă!
În ce consta această autoprotecție, nu știu nici acum. Cert e că multe dintre noi, când aveau cursuri de sociologie, aveau grijă să nu se machieze și să nu se îmbrace în vreun fel care ar fi putut fi catalogat drept atrăgător.
De-a lungul celor patru ani în care am urmat cursurile la SNSPA și în care am fost studenta celor doi, am auzit zeci de întâmplări. Majoritatea din practică. Se vorbea și despre violuri.
Mereu întrebam de ce nu spune nimeni nimic. Motivele erau cam aceleași: nu e bine pentru imaginea unei tinere studente cu o carieră în față să se audă că a fost abuzată sexual, părinții ar fi fost dezamăgiți, mulți plăteau taxe ca să își țină copiii acolo și voiau ca banii lor să se concretizeze în diplome, nu în plângeri penale.
Așa că fetele tăceau”, scrie Carmen Dumitrescu.
Ea relatează că în perioadele de practică erau studentele erau victimele celor doi.
Conducerea SNSPA, complice prin tăcere
„Eu nu m-am specializat pe sociologie, așa că n-am fost în practică la sociologie decât o singură dată și am avut noroc să mă trimită undeva prin Giurgiu cu o colegă să facem niște chestionare în școli. N-am fost în gașca care pleca în Deltă sau la mare. Deci n-am stat cu profesorii în practica aia, ci doar cu colega mea. Dar și la întoarcere am aflat de la cei care au fost în deplasarea cu Bulai și Pieleanu că din nou s-a alunecat”, a arătat ea.
Carmen Dumitrescu a reproșat conducerii SNSPA, unde rector este Remus Pricopie, că nu a acționat împotriva prădătorilor sexuali: „Sigur, dacă conducerea universității ar fi ascultat zecile, ba îndrăznesc să spun, sutele de mărturii despre comportamentul inadecvat al celor doi profesori, fetele acelea pe care azi le vedem în investigația Snoop n-ar fi fost obligate să trăiască cu traumele pe care le au.
Și îndrăznesc să spun că vina pentru traumele lor și ale altor zeci sau sute de studente nu e doar a acestor profesori cu instincte de prădători, care cred despre ei înșiși că sunt zei ai manipulării, ci a fiecărei persoane care a stat la conducerea SNSPA în ultimii 20 și ceva de ani.
Fiecare dintre cei care au știut și n-au mișcat un deget. Fiecare poartă vina acestor traume. Pentru că și aici toți știau!”
_______________________________
Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.
Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.
Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro
CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450
Deschis la BRD
Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.
[…] Citește și: Sociologul favorit al PSD și al Antenei 3, Pieleanu, acuzat că era un prădător sexual, la fel ca… […]
Pieleanu și bulai nu sunt singurii.
[…] Citește și: Sociologul favorit al PSD și al Antenei 3, Pieleanu, acuzat că era un prădător sexual, la fel ca… […]
[…] Citește și: Sociologul favorit al PSD și al Antenei 3, Pieleanu, acuzat că era un prădător sexual, la fel ca… […]
[…] Citește și: Sociologul favorit al PSD și al Antenei 3, Pieleanu, acuzat că era un prădător sexual, la fel ca… […]
[…] Citește și: Sociologul favorit al PSD și al Antenei 3, Pieleanu, acuzat că era un prădător sexual, la fel ca… […]