SAGA Festival, procese pentru datorii uriașe. Zeci de firme s-au adresat instanțelor pentru a-și recupera banii de la Saga Festival SRL, organizatorul SAGA Festival (edițiile din 2021, 2022 și 2023).
SAGA Festival, procese pentru datorii uriașe
Practic, mulți dintre partenerii Saga Festival SRL care au prestat diverse servicii sau au oferit produse pentru eveniment nu au văzut nici un ban.
De exemplu, nu au fost achitate servicii medicale (peste 30.000 de lei).
Nu au fost plătite nici serviciile de amenajare a locului pentru concerte (peste 70.000 de lei) (alt exemplu, aici).
Alte servicii logistice au rămas, de asemenea, neacoperite.
S-a tras țeapă inclusiv la drepturile conexe pentru folosirea operelor unor artiști (aproape 700.000 de lei).
Nu au scăpat nici cei care s-au ocupat de decorarea scenelor (peste 70.000 de lei).
Refacerea gazonului distrus pe Arena Națională, neplătită
Au mai rămas neplătite servicii de publicitate, media și de transport aerian, de administrare a evenimentului (cu o firmă din Ungaria).
Nu au fost achitate nici unele servicii de catering (alt exemplu, aici) și nici hoteliere.
Până și niște miere de albine a fost pusă pe lista de neplată.
Cu peste un milion de lei, Saga Festival SRL a rămas datoare firmei care a refăcut gazonul Arenei Naționale după ediția din 2022 a festivalului.
Nici serviciile de curățenie nu au fost achitate.
Au tras țepe și firmelor olandeze
În alte cazuri, creditorii au ajuns la înțelegeri cu Saga Festival SRL după ce au dat în judecată firma (un exemplu, aici, dar mai sunt multe altele).
Nici măcar firme olandeze nu au scăpat de țeparii conaționali.
Astfel, o companie din Țările de Jos a ajuns până la o curte arbitrală de la Haga pentru a-și recupera banii de la Saga Festival SRL.
Lista tuturor proceselor pentru debite neachitate de către firma organizatoare a SAGA Festival (edițiile 2021, 2022 și 2023) poate fi consultată aici.
_______________________________
Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.
Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.
Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro
CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450
Deschis la BRD
Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.
[…] Citește și: EXCLUSIV Organizatorii SAGA Festival, zeci de procese pentru datorii de milioane de euro, inclusiv p… […]