Dacă PNL nu se rupe de PSD, vom avea o problemă reală de a accede în turul doi al prezidențialelor, a afirmat, azi, deputatul Robert Sighiartău, care a candidat la președinția Consiliului Județean Bistrița Năsăud.
Sighiartău a pierdut în fața candidatului PSD, Radu Moldovan, dar a atras 49.109 voturi, cu circa 11.000 peste cele atrase de PNL la votul pentru Consiliului Județean (38.911).
Dacă PNL nu se rupe de PSD, vom avea o problemă
„Eu am spus şi la Poiana Braşov, în faţa colegilor mei, am spus şi în faţa preşedintelui partidului că partidul trebuie să se rupă de PSD. Dacă PNL nu se rupe de PSD, vom avea o problemă reală de a accede în turul doi (al alegerilor prezidenţiale – n.r.), pentru că inclusiv eu am luat 11.000 de voturi peste PNL în primul rând pentru că oamenii au văzut de la bun început că Robert Sighiartău este împotriva PSD. (…)
Profilul candidatului la prezidenţiale trebuie să fie unul clar anti-PSD, să se distingă clar de PSD, în primul rând prin valori, prin principii, prin politicile pe care le promovează, astfel încât să ne asigurăm că această funcţie de preşedinte al României ajunge pe mâna unui om de dreapta, care în primul rând asigură, democratic, un echilibru al puterilor în stat.
Pentru că dacă PSD preia funcţia de preşedinte, au toată puterea şi, când au toată puterea, îmi amintesc de acele vremuri în care Năstase cu Iliescu conduceau ţara şi se făceau foarte multe abuzuri„, a afirmat Sighiartău, în conferinţa de presă.
Întrebat ce înseamnă ruperea PNL de PSD, deputatul liberal a vorbit despre o reconfigurare a majorităţii parlamentare şi a Guvernului.
„Asta înseamnă o reconfigurare a majorităţii parlamentare şi a Guvernului. Înseamnă inclusiv plecarea PSD de la guvernare, pentru că dacă vă uitaţi în 2020 pe rezultatul alegerilor parlamentare, o să vedeţi că majoritatea este anti-PSD, şi nu pro-PSD„, a argumentat Robert Sighiartău.
În opinia deputatului PNL, care este şi vicepreşedinte al partidului la nivel naţional, ar trebui iniţiate discuţii cu celelalte „forţe anti-PSD”, inclusiv cu USR, care să vizeze atât colaborarea la alegerile prezidenţiale, cât şi pentru cele parlamentare.
_______________________________
Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.
Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.
Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro
CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450
Deschis la BRD
Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.