Guvernul s-a trezit în ultima zi că, dacă nu achită 42 de milioane de euro, după ce a pierdut un proces internațional, riscă să fie executat silit. Informația apare într-un memorandum discutat azi în ședința de guvern.
Guvernul s-a trezit în ultima zi că riscă să fie executat silit
„Conform cererii de plată comunicată de casa de avocatură King & Spalding la data de 03.05.2024, în cazul în care plata nu este efectuată până la data de 31 mai 2024, aceasta este împuternicită să continue măsurile legale corespunzătoare împotriva României în orice jurisdicție competentă.
Atragem atenția că există un risc major ca bunurile deținute de stat sau de către societăți la care statul deține acțiuni pe teritoriul statelor membre Convenției ICSID, inclusiv România, să fie executate silit, în cadrul eventualelor proceduri de executare silită promovate de reclamanți”, se arată în memorandum.
Într-o notă la memorandum se obseră că guvernul Ciolacu mai discutase și în martie această situație, când a fost supus aprobării un alt memorandum, „315.826/27.03.2024”, precum și adresa primită de la King & Spalding din data de 3 mai 2024.
Procesul pierdut de guvern la ICSID a fost deschis de mai multe companii dezvoltatoare de centrale fotovoltaice, care au acuzat autoritățile de la București, în urmă cu aproape 6 ani, de încălcarea tratatului internațional Carta Energiei (TCE), prin tăierea subvențiilor pentru producția de energie regenerabilă acordate pe bază de certificate verzi suportate pe facturi de către consumatori.
Din februarie se știa că am pierdut procesul și vom plăti
„La data de 20.02.2024 Tribunalul arbitral a emis hotărârea în cadrul arbitrajului, prin intermediul căreia a obligat România la plata către reclamanți a sumei de 42,2 milioane de euro, plus dobândă de la data 01.01.2022, pentru prejudiciile pe care le-au suferit ca urmare a încălcării de către România a art. 10 alin.(1) din TCE.
De asemenea, Tribunalul arbitral a mai obligat România la plata către reclamanți a sumei 600.000 dolari costuri de arbitraj și aproximativ 3,5 milioane euro reprezentând cheltuieli de apărare (60% din total), urmând ca la acestea să fie calculate dobânzi de la 30 de zile de la emiterea hotărârii″, a transmis, pentru Profit.ro, Ministerul Finanțelor.
Însă abia azi, 30 mai, guvernul Ciolacu a aprobat majorarea creditelor bugetare pentru ministerul de Finanțe pentru a putea plăti daunele din acest proces pierdut.
_______________________________
Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.
Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.
Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro
CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450
Deschis la BRD
Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.
Marcelica Ciolacu ca asa ii spuneam noi vecinii lui la 4 ani era cu capul mai mare decât îl aveam noi când intrasem în Liceul Hasdeu la Buzau.Deci înțelegeți ca are creierul mai mare decât 70% ale romanilor!!!! DAR NU POATE EL SA IA O SOLUTIE IN PSD singur.Luati în analiza ce înseamnă un Partid!!.Orice solutie aferenta partidului are în spate
Cel putini 10 oameni din partid.ATI inteles???
Degeaba are capul mare ,dacă e gol !
Conducători incapabili, ocupă posturi în care nu se achită de obligațiile aferente reprezentării și apărării intereselor țării în litigiile internaționale. La Ministerul Justiției s-au găsit bani imediat( aproape 700 mil. lei).
cui se imputa banii?
Tot noua, prostimii?