Coldea, Dumbravă – control judiciar pe cauțiune. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, a fost plasat sub control judiciar pe cauţiune de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, potrivit unor surse judiciare.
Coldea, Dumbravă – control judiciar pe cauțiune
Potrivit surselor citate, cauţiunea a fost stabilită la suma de 500.000 de lei.
Coldea a ieşit vineri din sediul DNA după mai bine de 15 ore de audieri, el refuzând să facă declaraţii jurnaliştilor.
Tot sub control judiciar au fost plasaţi şi fostul general SRI Dumitru Dumbravă şi avocatul Doru Trăila.
Omul de afaceri Cătălin Hideg, cel care i-a denunţat la DNA pe foştii generali SRI Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă, a declarat joi, într-o intervenţie la Antena 3, că aceştia i-ar fi cerut, prin intermediul avocatului Doru Trăilă, suma de 600.000 de euro pentru a-l ajuta să obţină o pedeapsă cu suspendare, într-un dosar în care are o condamnare în primă instanţă de patru ani închisoare pentru fraude cu fonduri europene.
Cătălin Hideg, patronul companiei Sanimed International, a fost condamnat în luna februarie de Tribunalul Bucureşti la patru ani închisoare cu executare pentru folosire de documente false şi spălare de bani, într-un dosar legat de o fraudă cu fonduri europene în valoare de trei milioane de euro.
Dosarul se află în prezent în faza de apel la Curtea de Apel Bucureşti.
_______________________________
Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.
Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.
Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro
CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450
Deschis la BRD
Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.