Polonia, fortificații la frontiera cu Belarus. Premierul polonez Donald Tusk a declarat sâmbătă că vor începe lucrările pentru întărirea întregii frontiere de est a ţării sale, în contextul unui „război hibrid” tot mai intens purtat de ţara sa cu migraţia ilegală din Belarus.
Polonia, fortificații la frontiera cu Belarus
El nu a dat detalii despre acţiuni sau finanţarea alocată, însă a afirmat că pentru securitatea Poloniei „nu există limite”.
„Frontiera polono-belarusă este un loc unic din cauza presiunii imigraţiei ilegale. Practic avem de-a face cu un război hibrid care avansează”, a spus Tusk în cursul unei vizite la graniţă, unde s-a întâlnit cu grăniceri şi alţi militari.
„Vreau să nu existe nicio îndoială – o ţară cu intenţii tot mai agresive împotriva Poloniei, cum este Belarus, este coorganizatoare acestei practici la frontiera poloneză”, a insistat el.
Guvernul anterior de la Varşovia a acuzat în 2021 Minskul că organizează fluxul de migranţi pentru a face presiuni asupra Uniunii Europene în legătură cu sancţiunile impuse Belarusului, care însă a negat acuzaţiile.
„Este şi frontiera Uniunii Europene”
Ulterior, tentativele de trecere a frontierei au continuat, cu fluctuaţii în funcţie de condiţiile meteorologice. Grănicerii polonezi raportează în prezent circa 300 de încercări de intrare ilegală în ţară în fiecare zi.
Relaţiile polono-belaruse s-au înrăutăţit după ce Rusia a invadat Ucraina, Minskul fiind un aliat al Moscovei. Înainte de mandatul lui Tusk, fusese deja construit la frontieră un gard de 180 de km lungime, înalt de 5,5 metri şi prevăzut cu un sistem de camere video şi senzori, pentru oprirea migraţiei ilegale.
Prim-ministrul a afirmat că fortificaţiile vor fi construite de-a lungul „întregii frontiere estice”, ceea ce ar putea însemna că va fi întărită şi graniţa cu Ucraina.
„Nu este doar frontiera internă a Poloniei, este şi frontiera Uniunii Europene. De aceea, nu mă îndoiesc că Europa va trebui să (…) investească în securitate prin investiţia în frontiera estică a Poloniei şi în securitatea frontierei noastre”, a susţinut el.
_______________________________
Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.
Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.
Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro
CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450
Deschis la BRD
Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.
[…] Citește și: Polonia va construi fortificații pe întreaga frontieră de est pentru a stopa fluxul de migranți … […]