/

BREAKING Suspendarea Simonei Halep, redusă de TAS de la 4 ani la 9 luni

Suspendarea Simonei Halep, redusă de TAS Foto: Twitter

Suspendarea Simonei Halep afost redusă de Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne de la 4 ani la 9 luni. Halep poate reveni imediat pe teren.

Citește și: Un localnic din Bihor a fost bătut, încătușat și amendat de poliție fiindcă a sesizat la 112 transporturile ilegale de pietriș. Transporturile, escortate chiar de polițiști

În comunicatul publicat de TAS marţi se precizează că tribunalul a făcut publica partea ”operativă” a deciziei în acest caz, care a avut două părţi, prima în care substanţa interzisă roxadustat a fost detectată în proba de urină prelevată Simonei Halep pe 29 august 2022, în timp US Open, iar a doua acuzaţie legată de paşaportul biological sportive (ABP), mai precis o probă de sânge prelevată pe 22 septembrie 2022, caz în care s-ar fi făcut uz de o substanţă sau metodă interzisă. În decizia din 22 septembrie 2023, tribunalul independent al Federaţiei Internaţionale de Tenis (ITF) a găsit-o pe Halep vinovată de încălcarea regulamentului antidoping în ambele cazuri şi a dictat o perioadă de suspendare de patru ani.

În apelul său, fostul lider mondial a cerut ca sancţiunea să fie redusă şi să nu fie mai mare decât perioada deja ispăşită. În apelul său separat, Agenţia Internaţională pentru Integritatea Tenisului (ITIA) a cerut cea mai drastică pedeapsă, cuprinsă între patru şi şase ani.

Suspendarea Simonei Halep, redusă de TAS

„Procedura de apel a TAS a cuprins procese intensive şi o audiere de trei zile care a avut între 7 şi 9 februarie, la Lausanne. Comisia TAS a audiat numeroşi experţi şi martori, majoritatea prezenţi fizic la audiere. Comisia a determinat în unanimitate ca perioada de patru ani de ineligibilitate impusă de tribunalul independent al ITF să fie redusă la nouă luni, începând cu 7 octombrie 2022, perioadă care a expirat pe 6 iulie 2023. Întrucât termenul a expirat înainte ca apelul să fie depus la TAS, completul TAS a hotărât că e oportun să emită dispoziţia cât mai curând posibil, împreună cu un comunicat de presă cuprinzător”, se arată în comunicat.

Completul TAS a decis ca toate rezultatele oficiale realizate de Simona Halep din 29 august 2022 (data testului pozitiv) până pe 7 octombrie 2022 să fie anulate, incluzând retragerea oricăror medalii, titluri, puncte sau premii în bani.

„În consecinţă, apelul depus de ITIA este respins, iar cel înaintat de Simona Halep este parţial acceptat (cererea ei de a data suspendarea de la 29 august 2022 a fost respinsă)”, precizează TAS.

Legat de testul pozitiv la roxadustat, în conformitate cu articolele 2.1 şi2.2 din Programul Antidoping din Tenis (TADP), ”este datoria fiecărui jucător să se asigure că nicio substanţă interzisă nu intră în corpul său, iar jucătorii sunt responsabili pentru price substanţe interzise sunt găsite în probele prelevate lor”.

„În acest caz, o substanţă interzisă (roxadustat) a fost depistată în proba colectată de la Simona Halep pe 29 august 2022 în timpul US Open. Halep nu a contestat răspunderea pe care o avea şi acceptat că, având în vedere prezenţa substanţei în eşantion, a comis încălcarea regulamentului antidoping, articolele 2.1 şi 2.2 din TADP. Totuşi, ea a obiectat în privinţa intenţiei şi a pretins că testul pozitiv a fost rezultatul unei contaminări. După ce a luat în considerare, cu atenţie, toate probele prezentate, comisia TAS a determinat că Simona Halep a dovedit, cu probabilitate, că roxadustatul a intrat în corpul său prin consumul unui supliment alimentar contaminat pe care îl folosise în zilele dinainte de 29 august 2022 şi că roxadustatul, cum s-a dovedit în proba sa, a provenit din produsul contaminat. În consecinţă, comisia TAS a determinat că Halep a dovedit că încălcarea regulilor antidoping a fost neintenţionată. Deşi comisia a considerat că Simona Halep are o anumită vină sau este vinovată de neglijenţă pentru violările regulamentului antidoping, deoarece nu a avut destulă grijă când a utilizat suplimentul Keto MCT, a concluzionat că vina sa nu este una semnificativă”, se arată în decizia TAS.

În legătură cu acuzaţia de nereguli în paşaportul biologic (ABP) al Simonei Halep, ITIA a avut sarcina de a stabili că Halep a folosit substanţe sau metode interzise, iar acest lucru s-a bazat în principal de proba prelevată în data de 22 septembrie 2022, a cărei analiză ar fi demonstrat violarea articolului 2.2 din TADP.

”Contrar raţionamentului primei instanţe, completul CAS a stabilit că este adecvat să ia în considerare rezultatele unei probe de sânge private oferite de Simona Halep pe 9 septembrie 2022 în contextul unei intervenţii chirurgicale care a avut loc la scurt timp după aceea. Aceste rezultate şi declaraţiile publice făcute de Simona Halep că nu a intenţionat să concureze pentru restul anului calendaristic 2022, a afectat plauzibilitatea scenariilor dopajului pe care s-a bazat tribunalul Independent al ITF. Având în vedere probele în ansamblu, completul CAS nu a considerat că s-a produs o încălcare a regulilor antidoping în temeiul articolului 2.2. din TADP. Astfel, a respins această acuzaţie”, se arată în a doua decizie luată de TAS.

Deciziile TAS

Comisia TAS a luat astfel următoarele decizii:
1. Apelul depus de Simona Halep pe 28 septembrie 2023 împotriva deciziei anunţate pe 22 septembrie 2023 de tribunalul independent al ITF este admisibil şi acceptat parţial.
2. Apelul depus de Agenţia Internaţională pentru Integritatea Tenisului (ITIA) pe 14 decembrie 2023 împotriva deciziei din 22 septembrie 2023 a tribunalului independent ITF este admisibil şi respins.
3. Decizia luată pe 22 septembrie 2023 de tribunalul independent ITF nu este luată în considerare.
4. Simona Halep a comis violări ale regulilor antidoping, articolele 2.1 (prezenţa) şi 2.2 (uzul) din TADP 2022, ca rezultat al prezenţei substanţei interzise (roxadustat) în proba sa de urină prelevată pe 29 august 2022.
5. Simona Halep este sancţionată o perioadă de ineligibilitate de nouă (9) luni, cu începere din 7 octombrie 2022.
6. Se consideră că Simona Halep a început efectuarea suspendării provizorii cu începere din 7 octombrie 2022.
7. Toate rezultatele obţinute de Simona Halep în competiţii care au avut loc în perioada 29 august 2022-7 octombrie 2022 sunt descalificate, incluzând anularea oricăror medalii, titluri, puncte şi premii în bani.
8. Sentinţa este pronunţată fără costuri, cu excepţia taxelor de judecată de 1.000 de franci elveţieni, plătite de Simona Halep şi de ITIA pentru apelurile lor.
9. Ordonă ca ITIA să îi plătească Simonei Halep suma de 20.000 de franci elveţieni reprezentând onorariile sale juridice şi alte cheltuieli legate de procesul de arbitraj.

Halep a dat în judecată producătorul suplimentului

Simona Halep fusese suspendată pe o perioadă de patru ani pentru dopaj, pe 12 septembrie 2023, de către Agenţia Internaţională pentru Integritate în Tenis (ITIA). ITIA a precizat atunci că un tribunal independent a suspendat fostul lider mondial pentru două încălcări separate ale Programului Antidoping din Tenis (TADP).

Simona Halep a dat în judecată compania canadiană care a produs suplimentele nutriţionale din cauza cărora consideră că a fost testată pozitiv şi a fost suspendată patru ani pentru dopaj.

Halep cere despăgubiri mai mari de 10 milioane de dolari de la Quantum Nutrition, care produce Schinoussa Superfoods, după ce testul pozitiv la roxadustat (medicament folosit de oamenii cu anemie, n. red.) din 2022, de la US Open.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

1 Comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

09:40Magistrații cu pensii speciale au mai descoperit o metodă să spolieze statul: își cer indemnizația de pensionare. Guvernul blocase plata acestei indemnizații
07:48Mahmureala combătută cu aspirină este doar un mit, medicamentul poate face mai mult rău. Medicii recomandă să se bea apă
07:35Buzăul „jignitului” Ciolacu, mai sărac decât majoritatea județelor din Moldova, potrivit datelor Ministerului de Finanțe
22:00Piedone îl face „oaie” pe Rareș Bogdan și sugerează că acesta ar fi sifonat sute de mii de euro de la companii de stat
20:39Maia Sandu i-a explicat unui jurnalist rus de ce are pașaport românesc, dar și când se va produce unirea Moldovei cu României
18:09EXCLUSIV Bani din extinderea plajelor românești susțin războiul lui Putin în Ucraina printr-un oligarh rus aflat pe listele de sancțiuni ale SUA și UE
17:03VIDEO Noi culmi ale servilismului: patriarhul Kirill îi urează lui Putin să domnească peste Rusia până la vârsta de 147 de ani
15:59Guvernul recunoaște oficial eșecul PNRR: în primul trimestru din 2024, a atras doar 9,3% din cât își programase. Dezastru și la cheltuirea banilor europeni
13:26Firma sud-coreeană KHNP se aliază cu Candu Energy pentru a face o ofertă de modernizare a reactorului 1 de la Cernavodă
12:23Cu cine ar fi dorit PSD să câștige primăriile: un condamnat pentru pornografie, un contrabandist, un incompatibil și un ins judecat pentru fraudă electorală
11:22Profitul astronomic pe care l-a obținut în 2023, „fermierul” Florin Călinescu, fost actor, iar acum candidat la Parlamentul European
10:22Lecțiile de la Simirad și Nichita pentru Chirica, cel mai probabil câștigător al alegerilor pentru Primăria Iași
10:05De ce groapă e nevoie pentru un spital regional: cel puțin 400.000 de metri cubi de pământ excavat
21:03CFR Călători, pierderi estimate de peste un miliard de lei în 2024, de aproape cinci ori mai mari decât în 2023
18:55Maia Sandu laudă România la 34 de ani de la Podul de Flori: „Cu ajutorul României, vom deveni și noi parte a familiei europene”