/

Interlopul Fane Căpățână, deghizat în polițist, a sustras 3.800 de euro din portofelele unor ucraineni opriți în trafic. Nu e prima oară când folosește această metodă

Interlopul Fane Căpățână, deghizat în polițist
Interlopul Fane Căpățână, deghizat în polițist (sursa: cancan.ro)

Interlopul Fane Căpățână, deghizat în polițist. Un bărbat în vârstă de 55 de ani din Bucureşti a fost reţinut de poliţişti, fiind suspectat de furt calificat şi uzurpare de calităţi oficiale, după ce ar fi oprit în trafic un autoturism în care se aflau mai mulţi ucraineni cărora le-ar fi sustras din portofelele suma de 3.800 de euro.

Potrivit unor surse judiciare, este vorba despre Ştefan Dinu, cunoscut şi sub numele Fane Căpăţână.

A oprit în trafic o mașină cu ucraineni

Fapta s-ar fi petrecut în noaptea de 21 spre 22 ianuarie când, potrivit unor surse judiciare, o maşină în care se aflau cetăţeni din Ucraina a fost oprită în trafic de un poliţist care s-a prezentat ca făcând parte din serviciul Antidrog.

Citește și: Grădiniță în totală ilegalitate, în Oradea: nu putea fi verificată fiindcă nu exista. Un copil a murit, fiindcă personalul grădiniței nu știa să acorde primul ajutor

„Ieri, 31 ianuarie, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au reţinut, pentru 24 de ore, un bărbat cercetat pentru furt calificat şi uzurpare de calităţi oficiale.

În fapt, în noaptea de 21 spre 22 ianuarie, în jurul orei 01,00, poliţiştii din Buzău au fost sesizaţi, prin apel 112, de către un cetăţean străin cu privire la faptul că, în timp ce conducea un autovehicul pe DN 1B – E577, din direcţia Buzău către Ploieşti, la ieşire din municipiul Buzău, a fost oprit în trafic de către un bărbat.

Acesta, folosindu-se de calităţi oficiale, i-ar fi solicitat documentele pentru control, atât lui, cât şi pasagerilor. În acest context, bărbatul ar fi sustras din portofelele ocupanţilor maşinii 3.800 de euro”, a transmis IPJ Buzău.

Interlopul Fane Căpățână, deghizat în polițist

Potrivit surselor, bărbatul cercetat pentru furt calificat şi uzurparea de calităţi oficiale ar fi Ştefan Dinu, cunoscut şi sub numele de Fane Căpăţână.

Ai exclusivitățile Defapt.ro cu doar un click pe butonul „Urmăriți”/„Conectați-vă” în Google News (dreapta sus)

„Imediat după primirea sesizării, cercetările au fost preluate de către poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, iar datele oferite de apelant referitoare la persoana care l-ar fi abordat şi la autovehiculul ce ar fi fost utilizat de către aceasta au fost prelucrate cu operativitate întregului dispozitiv de ordine publică.

În urma investigaţiilor derulate, poliţiştii au stabilit că bănuit de săvârşirea faptei este un bărbat, de 55 de ani, din Bucureşti. Acesta a fost depistat pe raza localităţii de domiciliu şi a fost condus la sediul poliţiei pentru audieri, în vederea continuării cercetărilor şi documentării întregii activităţi infracţionale.

În urma materialului probator administrat, acesta a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore, iar astăzi urmează a fi prezentat parchetului, cu propuneri legale”, informează IPJ Buzău.

În anul 2022, Ştefan Dinu a mai fost reţinut de oamenii legii pentru că s-ar fi dat drept poliţist şi i-ar fi luat unui cetăţean străin suma de 2.500 de lei.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

1 Comentariu

  1. Fane,capu sus!Dacă mangleai de la un gagiu sau de la un rromanes era altceva,scăpai cu 2 șuturi în cur.Ai luat de la ucraineni,ai îmbulinat-o.Ăștia e mai projejați aicișea dăcât românii,are drepturi mai multe că noi frățicule,bă,suntem la cheremul lu Ciolacu ai uitat? Baftalo la facultate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

20:52Premierul slovac, Robert Fico, împușcat miercuri în plină stradă este în stare critică iar șansele sale de supraviețuire nu sunt clare
18:21Un judecător din CSM își compară salariul cu cel al unui taximetrist sau frizer. El avea circa 15.000 lei/lună și dăduse statul în judecată pentru salarii mai mari
16:06Șef de secție din poliția Constanța, dosar penal după ce a fost depistat conducând haotic și a refuzat să i se verifice alcoolemia. El a condus poliția Costinești
14:09EXCLUSIV Spionul care a livrat chinezării antiglonț Jandarmeriei și Poliției a exportat ilegal în R. Moldova echipamente identice pentru forțe de ordine. Dosar penal la Chișinău
13:49După crima din Crângași și eliberarea ucigașilor cu macete de la hotelul Padina, mă gândesc că ar trebui să am o armă. Rata criminalilor neprinși s-a dublat în zece ani
11:55Cei mai bogați primari PSD și-au crescut, pe șest, salariile cu 30-50%, în 2023, când Ciolacu cerea austeritate. Informații preliminare arată că au mai crescut cu încă 15% în 2024
10:39Datoriile lui Robert Negoiță către statul român, mai mari decât costurile spitalului construit de „Dăruiește Viața”. Primarul, datorii imense către primării PSD
08:21Fostul primar, executat silit de actualul de 160.000 euro. Acuzat că a plătit din buget lucrări nefăcute. A intervenit DNA
08:10Consumul de alcool face ravagii în România: spitalele de psihiatrie sunt supraaglomerate, abia pot rezolva sevrajul post-internare
21:25Armata obligatorie în Germania va fi reintrodusă în 2025 de creștin-democrați, dacă vor câștiga alegerile. Actualul cancelar, Olaf Scholz, se opune
20:48Înregistrări șocante în care o asistentă ATI de la Pantelimon îi spune directoarei cum au fost uciși 20 de pacienți în 48 de ore: „Le-au pus ser fiziologic, în loc de Nora”
17:19Decizie scandaloasă a justiției: fiii „vrăjitoarei” Sidonia, suspecți într-o crimă brutală, eliberați din arest! „Vrăjitoarea” a dat o petrecere cu sute de invitați
16:32Ciolacu sugerează că din 2025 va renunța la cota unică: „Ca să nu am cu colegii liberali discuţii, mai ales în această perioadă, nu se va veni cu o impozitare progresivă pe salariu”
13:46Florin Piersic, doar ultima vedetă privilegiată de sistemul medical: Minculescu a primit ficat plătit de stat, Arșinel și Socaciu – rinichi peste rând, câteva dive – silicoane ilegal la Spitalul de Arși
13:33Imaginea dezastrului guvernării: România, cea mai mare inflație din UE, investițiile străine și producția industrială scad, iar datoria publică a crescut cu un miliard de euro într-o lună