/

EXCLUSIV Noua șefă a CNAS a ascuns 17 sponsorizări pe care le-a primit de la mari companii de medicamente. În șapte ani, Valeria Herdea a primit 70 de sponsorizări

Noua șefă CNAS ascunde sponsorizări farma
Noua șefă CNAS ascunde sponsorizări farma (sursa: Inquam Photo/Alexandru Busca)

Noua șefă CNAS ascunde sponsorizări farma. Medicul Valeria Herdea, noua președintă a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, a fost sponsorizată în perioada 2016 – 2022 de cel puțin 21 de companii producătoare de medicamente. A primit peste 70 de sponsorizări în șapte ani.

Însă declarațiile companiilor de medicamente se bat cap în cap cu cele depuse de medicul Valeria Herdea la Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din România, instituția desemnată de Ministerul Sănătății să gestioneze declarațiile de sponsorizare.

Citește și: Șef la RAR cu mașini Uber la stradă, țeapă de peste 7,2 milioane de lei dată ANAF

DeFapt.ro a descoperit că noua președintă a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) a ascuns cel puțin 17 sponsorizări primite în anii 2019 și 2020, dar a fost deconspirată de sponsori. La rândul ei, a dat de gol câteva companii de medicamente care i-au dat sponsorizări nedeclarate.

Noua șefă CNAS ascunde sponsorizări farma

Valeria Herdea, medic de familie și vicepreședintele Colegiului Medicilor, a fost numită cu sprijinul Partidului Național Liberal în funcția de președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. O instituție mamut care gestionează anual peste 12 miliarde de euro din bani publici.

DeFapt.ro a verificat în baza de date a Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din România de la cine și câte sponsorizări a primit actuala șefă a CNAS în perioada 2016 – 2022.

Datele analizate arată că medicul Valeria Herdea era abonată la sponsorizările marilor jucători de pe piața medicamentelor. Dar o parte din declarațiile de sponsorizare depuse de medicul Valeria Herdea, cât și de sponsori, sunt incomplete și contradictorii. Adică nu respectă legislația românească care reglementează sponsorizările în domeniul medical. 

A primit 17 sponsorizări în 2016, a declarat 14

De exemplu, medicul Valeria Herdea a declarat în anul 2016 că a primit 14 sponsorizări de la companiile farmaceutice în valoare totală de 28.800 lei. Firmele au declarat, însă, că i-au dat 17 sponsorizări, în cuantum de 32.000 lei.

Printre sponsorii din 2016 se află compania A&D Pharma Marketing & Sales Services. De la aceasta, Herdea a primit în acel an cinci sponsorizări pentru a vorbi la cinci conferințe. În total, 6.029 lei. O altă companie, Angelini Pharmaceuticals, i-a plătit 10.500 lei pentru a ține patru conferințe.

BGP Products SRL i-a oferit șase sponsorizări cu o valoare cumulată de aproximativ 11.500 lei pentru a vorbi și/sau a acorda consultanță la evenimente medicale. Două sponsorizări au fost date pentru ca medicul Valeria Herdea să poată participa la Congresul ESPID din Brighton, Marea Britanie.

În 2017, a declarat mai puțin cu 4.000 de lei

În anul 2017, medicul Valeria Herdea a menționat că a primit zece sponsorizări, de peste 15.000 în total, lei de la Zentiva, Sanofi Româna, A&D Pharma Marketing & Sales Services, Bayer, BGP Products și Merck Sharp Dohme România. Dar, și de această dată, declarațiile date de companii nu corespund cu cele completate de medicul Valeria Herdea. Din primele, rezultă că Herdea a încasat peste 19.000 lei, nu doar 15.000.

De exemplu, firma Bayer a menționat că i-a dat medicului patru sponsorizări, în cuantum de 6.280 lei. Medicul a declarat doar trei sponsorizări, în valoare de 5.560 lei.

Compania Dr. Reddy’s Laboratories România a făcut public că i-a dat două sponsorizări de 2.456 lei, respectiv 1.286 lei, pentru două conferințe (București și Călărași). Aceste două sponsorizări nu apar în declarația completată de medic. În schimb, în declarația medicului apar alte două sponsorizări primite de la A&D Pharma Marketing & Sales Services și BGP Products. Prima de 1.237,5 lei. Cealaltă, de 1.452,8 lei.

În 2018, o firmă nu a declarat sponsorizarea

Companiile de medicamente au declarat că au plătit 11 onorarii și sponsorizări pe numele medicului Valeria Herdea, dar aceasta a declarat doar nouă pentru anul 2018. Sumele plătite de companii se ridică la aproape 18.000 lei și 1.800 de euro. Medicul a declarat că a primit aproape 12.000 lei și 1.800 euro.

De exemplu, noua șefă a CNAS nu a menționat suma de 960 de lei primită pentru cesiunea drepturilor de autor către Reckitt Benckiser România, plus alți 1.800 lei primiți ca sponsorizare de la Angelini Pharmaceuticals. A mai omis să menționeze o sponsorizare de 2.590 lei primită de la Merck Sharp Dohme România.

Totodată, medicul nu menționează trei sponsorizări în cuatum de 5.100 de lei primite de la Dr. Reddy’s Laboratories România. Dar menționează peste 3.500 lei primiți de la A&D Pharma Marketing & Sales Services. Pe care, însă, firma nu i-a declarat.

Conferință la Eforie Nord în 2019

Medicul Valeria Herdea nu a declarat nici o sponsorizare primită în anul 2019, conform bazei de date a Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din România, deși a primit nu mai puțin de opt sponsorizări, în valoare de 15.558 lei, conform declarațiilor depuse de sponsori.

Ai exclusivitățile Defapt.ro cu doar un click pe butonul „Urmăriți”/„Conectați-vă” în Google News (dreapta sus)

De exemplu, Dr. Reddy’s Laboratories România i-a plătit 1.000 lei pentru un redactarea unui training medical și 2.100 lei pentru o conferință la București. A&D Pharma Marketing & Sales Services i-a plătit de două ori câte 2.700 lei pentru pregătirea și susținerea a două lucrări. Alliance Healthcare i-a dat 1.800 le pentru a fi speaker la o conferință la Eforie Nord. Johnson & Johnson România i-a dat suma de 2.670 pentru a fi vorbitor la o altă conferință.

Nici banii primiți ca sponsorizare în anul 2020 nu au fost declarați de medicul Valeria Herdea. Dar, la fel ca în 2019, aceasta a fost dată de gol de șapte companii, care au sponsorizat-o cu aproape 20.000 lei.

Alte două companii au omis să declare banii

În anul 2021, cinci companii farmaceutice au depus declarații din care rezultă că medicul Herdea a primit 13 sponsorizări în cuantum de 36.289 lei. La rândul său, medicul a declarat că a primit doar nouă sponsorizări, de aproape 19.000 lei.

De exemplu, medicul nu a menționat peste 11.600 lei, bani primiți de la Vedra International Reprezentanță România. Nu a menționat nici trei sponsorizări de 9.500 lei primite de la Angelin Pharmaceuticals. O altă societate, Ewopharma, susține că i-a dat o sumă de 2.000 lei, dar medicul declară că ar fi încasat 2.700 lei.

Din declarația depusă de medic rezultă că a primit o sponsorizare de la Pfizer de 238 lei, sponsorizare nedeclarată de compania farmaceutică. Antibiotice SA și Vifor Pharma sunt alte două companii menționate de medic că i-ar fi dat 2.000 lei, respectiv 2.700 lei. Cele două societăți nu au menționat sponsorizarea, deși erau obligate de lege să o facă.

Antibiotice SA a precizat că omisiunea se datorează efectuării plății în anul următor încheierii contractului de sponsorizare.

„Pentru o corectă informare a cititorilor dvs, vă rog să aveți în vedere faptul că Antibiotice Iași a încheiat un contract de sponsorizare cu dna Valeria Herdea în data de 13.09.2021, iar plata contractului a fost făcută în data de 21.01.2022. Acest contract a fost înregistrat de compania Antibiotice pe site-ul ANMDM, conform reglementărilor legale în vigoare, in anul 2021”, a arătat compania.

Însă contractul de sponsorizare nedeclarat de Antibiotice SA, în valoare de 2.000 lei, nu este cel invocat de companie (semnat în septembrie 2021, plătit în ianuarie 2022), ci unul care a fost semnat la data de 20 aprilie 2021 și plătit în iulie 2021, conform declarației MU9506 depusă de medicul Valeria Herdea.

Într-adevăr, ulterior, la data de 13 septembrie 2021, Antibiotice SA a mai atribuit un contract de sponsorizare medicului, dar pe care l-a plătit la data de 21 ianuarie 2022. Acest nou contract de sponsorizare a fost declarat atât de Antibiotice SA, cât și de medicul Valeria Herdea în anul 2022. 

18.000 de lei diferență în 2022

Situația s-a schimbat radical în anul 2022. Atunci, doar patru firme (Medison Pharma, Servier Pharma, Antibiotice SA și Merck Sharp Dohme România) i-au plătit onorarii, în valoare de 8.018 lei.

Dar Herdea susține că ar fi primit 11 sponsorizări, în cuantum de peste 26.000 lei, dar nu a declarat că ar fi primit vreun ban de la Merck Sharp Dohme România. Însă a menționat sponsorizările în bani primite de la Astra Zeneca Pharma, Sanofi România, IPSEN, Magnapharm Marketing & Sales România și Angelini Pharmaceuticals România.

DeFapt.ro a încercat să obțină un punct de vedere de la medicul Valeria Herdea, dar aceasta nu a răspuns până la publicarea articolului. În momentul în care va răspunde la întrebările transmise îi vom prezenta punctul de vedere în legătură cu sponsorizările primite de la companiile de medicamente.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

24 Comments

  1. Ba retarzilor…asta numiti voi jurnalism? Asta numiti voi articol? Asa stiti voi sa faceți ancheta? De atatia bani sa va bucurați si voi…de cat nu a declarat femeia asta ca a fost sponsorizată!!! Halal presa…

    • Aveți observații ceva mai specifice? Sau doar voiați să atrageți atenția companiilor farma, poate-poate vor fi binevoitoare cu o sponsorizare în produse?

    • Mari Cotinga, de fapt ce vrei sa spui pentru că din ce spui, dezlânat !, este greu de înțeles. Articolul spune clar ca, madam doctor ajunsa într-o funcție înaltă cu sprijin politic „despre care nu ar știe cu cât a sponsorizat din banii „dosiți „. Un im corect, își d clară situația financiară, știi tu vreun „mameluc politic sau qcolit a acestora ” care sa fie in legalitate in Romania, sau, poate faci parte din „tagmă ” si cele din articol te „râcâie „.

  2. Si de unde știți ca firmele chiar au făcut aceste sponsorizări?Aveți dovezi cu op-uri către doamna doctor sau doar declarațiile firmelor ?Pana la urma sponsorizările se scad din venit,zic și eu ..

    • Dvs. trăiți într-o lume a fanteziei naive, vă felicit! Sau doar mimați, dar vă felicit din nou, vă iese foarte bine!

  3. Asta apare că că a fost numită în funcția actuala.Dar câți medicii nu au făcut asta in ultimi 10ani.Daca ne uitam că Min. Sănătăți este capusat de medici de la PNL sau USR in funcții grade ,nu mai e nici o noutate.

  4. Vorbim de sume modice, de cateva zeci de lei..daca sunteti buni la analizat, de ce nu faceti investigatii pe marea coruptie din sanatate, pe sumele de zeci sau sute de milioane de euro irosite pe tot felul de proiecte sau echipamente nefolosite, pe spaga din spitale, o singura spaga sau doua fac cat toate sponsorizarile omise. Poate ca le-a omis cu intentie, la aceste miziicuri nici nu e greu sa le pierzi urma. Mai ales dc nici firmele farma nu au aceleasi dare. In plus, i-au dat dnei dr said Asociatiei pe care o conduce? In sfarsit vine UN MEDIC cu experienta si nu un politician si ii dati in cap, in loc sa o ajutati sa descalceasca pb din sistem

  5. Ce repede sar sustinatorii Mari Cotinga sau Prisacaru .
    Santeti rude sau medici de familie , platiti si voi de companiile de medicamente cu bonusuri gen concedii in Grecia sau in altfel de bonusuri sa recomandati pacientilor medicamentele lor . Saracii bolnavi vin la medicul de familie si in loc de eecomandarea unui medicament ieftin ,cu acelasi spectru de actiune, li se da in loc medicamente scumpe ale companiilor care sponsorireaza pe medicii de familie cu diferite bonusuri,( mita). Rusine

    sa le fie.

    • Dvs habar nu aveti ce presupune o astfel de sponsorizare/Sub ce forma se pot prezenta noile medicamente aparute sau daca exista cu adevarat obligatia medicului de a prescrie medicamente(mai ales daca nu par de incredere). Nu intelegeti nici profesia de medic. Generalizati problemele unui sistem medical cu erori umane doar din placerea de a arunca noroi. Si sa stiti ca aceste „bonusuri” numite de dvs nu intra in buzunar si nu sunt cheltuite dupa bunul plac, de cele mai multe ori intra in conferinte si pregatire medicala, dar de unde sa stiti dvs?! Cititori de cancan

  6. Articolul este despre căutat nod în papură. Este ușor să pierzi șirul unor astfel de sponsorizări cu valori nu tocmai semnificative în contextul unui volum de munca cum are dna doctor. Iar declaratiile din 2019 care se depunea probabil în 2020, respectiv cele din 2020 în contextul pandemiei când la cabinetele medicilor de familie s-a multiplicat volumul de munca chiar nu trebuie scoase din context. Pot vorbi exclusiv din perspectiva pacientului cu copii înscriși pe lista d-nei doctor, care a ales să străbată Bucureștiul la fiecare vizită medicala pentru a păstra un medic de familie de un asemenea calibru de profesionalism, onestitate, muncă în program prelungit, disponibilitate și umanitate. Cred că este cu adevărat rara avis în sistem. Ar trebui să căutăm esenta nu forma în contextul marii corupții. Dar când altceva nu este de găsit…

  7. Când iei cu două mâini nici nu mai știi cât / când ai luat! Așa se ung vânzătorii de bumbi. Apoi ajung la așa-zise medicamente ce se bagă pe gat și-n venă bolnavilor de cancer. Să vedeți acolo destrăbălare pe bani publici. Oricâți bani s-ar băga tot nu ajung! Fraier cine dă nu cine cere! Fraier cine se închină la sistemul medical precum la cel religios pe care l-a înlocuit deja. Vraci șarlatani moderni!

  8. Nu avloarea nedeclarat e importanta ci faptul ca aceasta practica este absolut dubioasa si permite mituirea unor oficiali. Dealeri de durere.
    Domeiul sanatatii este vaca de muls a multora din farma sau serviciile secrete care au impanzit piata cu firme de tehnica medicqla sau medicamente.

  9. De câte ori văd un aşa articol, mă întreb pe cine a supărat subiectul articolului. Şi mai presupun că precis e un om competent, care ar putea să îndrepte lucruri, dar e faultat din start. Când se preocupă presa cu defăimarea cuiva, precis e invers. Pentru ca lichelele sunt mereu deranjate de oameni valoroşi. Deci, pe cine a supărat doamna?

    • Când văd așa un comentariu, îmi dau seama exact de ce România e unde e: multor români le place să fie furați, au o pasiune ascunsă, masochistă, poate și pentru că visează să fure și ei.

      • Primeste si dumneata sponsorizari, dar nu, pentru ca dumneata nu ai nimic de oferit, nu ai cunostinte de impartasit! Esti doar presa ieftina in online😘un fraier asta nu e asa fraier

  10. Dar către Parchet și către Agenția de Integritate ați transmis documentele doveditoare, cate aveți, însoțite de o solicitare de anchetate ? Că așa e in statul de drept. Valorificați investigația.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

14:27Un ziarist i-a spus premierului Ciolacu că minte: „Mințiți constant, domnule prim ministru”
13:48FOTO Milioane de scrisori electorale de la Ciolacu, trimise cu „fantomele” Poștei: plicurile nu conțin nici o ștampilă a companiei de stat
11:41Piedone recunoaște că a vorbit cu Simion, dar spune că n-a înjurat, de vină este inteligența artificială. Ciolacu, reacție agresivă, dar nu neagă informația
10:59Performanța lui Ciolacu la fonduri europene: zero – PNRR, 0,92% – fonduri structurale. Siegfried Mureșan: „România, locul 19 din 27”
10:26Infecțiile sezoniere, greu de ucis. Care sunt metodele de a rări episoadele virale
10:06Autostrada A8: de ce nu au început lucrările pe cele două segmente pentru care contractele au fost atribuite de jumătate de an
10:00EXCLUSIV Ce arată sondajele realizate zilnic de AtlasIntel în mediul urban: bătălie la sânge pe locul II, Ciucă și Georgescu – pe trend de creștere
09:52Procuror-șef, la volan cu 400 ml de pălincă și o bere la bord. Testul a arătat o alcoolemie de 4,19‰
22:07Ministerul Muncii a rămas deja fără bani de pensii, așa că scoate sute de milioane de euro din rezerva bugetară
21:50Promovarea mesajului că Ciolacu ar fi vorbit cu Trump, plătită din bani publici. Premierul îi face campanie electorală șefului PSD
21:31Români traficați în Franța pentru muncă în condiții nedemne în podgorii care produc vinuri de sute de euro sticla
21:14Drumuri și Poduri SA Ialomița, falimentată de șeful PSD al Consiliului Județean, Marian Pavel, printr-un împrumut nereturnat
21:06Termoficarea din Iași a rămas pe mâna municipalității și se îndreaptă spre faliment
20:58Fiul cel mare al prințesei moștenitoare a Norvegiei, acuzat de două violuri și acte de violență, arestat
20:48Moldova o să doboare drone rusești care ajung pe teritoriul național înainte ca România să facă asta pe propriul teritoriu