/

Creștere substanțială a pensiilor pentru cei care au muncit pe salariul minim, dar au cotizat 36 de ani

Creștere a pensiilor pentru cei care au muncit pe salariul minim Foto: PSD

Creștere substanțială a pensiilor, în 2024, pentru cei care au muncit pe salariul minim, dar au cotizat 36 de ani: de la 1.125 de lei, acum, va ajunge, după recalcularea din septembrie, la 2.340 de lei.

Citește și: Ferma Dacilor a primit o subvenție consistentă de la stat în pandemie. Unitatea turistică avea o stea, nu avea autorizație de incendiu și nici de construire

Cum va evolua pensia celor care au muncit pe salariu minim a explicat președintele Casei Naționale de Pensii Publice, Daniel Baciu.

Creștere a pensiilor pentru cei care au muncit pe salariul minim

Astfel, un bărbat care în noiembrie 2023 avea o pensie de 1.125 de lei, şi un stagiu de cotizare de 36 de ani, va primi după majorarea din ianuarie 2024, suma de 1.281 de lei lunar, respectiv o majorare de 13,8%.

Însă, după recalcularea din septembrie 2024, românul va avea o pensie de 2.340 de lei pe lună, ceea ce înseamnă o majorare de circa 1.200 de lei faţă de pensia iniţială de acum.

Foto: Captură video Antena 3

Majoritatea celor plătiți cu salariul minim peeconomie au lucrat în comerţ și în industria alimentară.

„Aici vor fi creşteri destul de substanţiale, pentru că oamenii aceia au contribuit o perioadă lungă de timp, dar au avut salariul minim pe economie.

Mă refer la cei care au lucrat în comerţ, în industria alimentară, unde salariile erau foarte mici”, a precizat preşedintele Casei Naţionale de Pensii, Daniel Baciu, la Antena 3.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

21:22O româncă va decide dacă premierul și ministrul Apărării din Israel pot fi arestați de către Curtea Penală Internațională pentru crime de război și împotriva umanității în Gaza
18:26Pe cine vrea PSD în locul Ionel Arsene, la șefia CJ Neamț: un fost „tablagiu” care îi înălța ode fugarului refugiat în Italia
16:54Firea relansează ideea „Spitalului Metropolitan”: în 2020, tocase 3,5 milioane de euro pe un proiect care nu respecta prevederi pentru siguranţă la incendiu
15:34Președintele PNL a lansat site-ul nicolaeciuca.ro. Oficial, obiectivul acestuia este promovarea cărții „Un ostaș în slujba țării”, despre viața lui Ciucă
14:49EXCLUSIV Tupeu incredibil: șeful Romarm a plecat în Serbia cu avionul, dar și-a trimis dinainte șoferul cu mașina de serviciu 600 km să-l aștepte la aeroportul din Belgrad
14:13Nesfârșita listă de sinecuri plătite de contribuabili către clientul familiei Firea-Pandele, Hazem Kansou, candidat PSD la consiliul general al Capitalei
13:20Candidatul PSD la funcția de primar a comunei Pogana, Vaslui, prins în flagrant când șpăguia polițiștii veniți în control la magazinul soției
12:24Fostul ministru PSD Vasile Dîncu și-a pitit firma de sondaje pe numele soției, profesoară de liceu, care nu are nici o calificare în sociologie. Profituri de milioane
10:53Atenție, mai sunt cinci zile: totul despre declarația unică ANAF și noile modificări. Explicații de la Ministerul de Finanțe
10:36Vom duce gunoiul numai cu cartela: noile „insule ecologice” finanțate din PNRR sunt digitalizate
20:56Viața premierului slovac împușcat nu mai este în pericol, însă starea sa este gravă iar Robert Fico rămâne la terapie intensivă
19:52Cine este președintele iranian Raisi, al cărui elicopter s-a prăbușit azi: „judecător” al unor tribunale excepționale care au condamnat mii de oameni la moarte, inclusiv adolescenți
19:01Primarul pesedist care-l adula pe Ceaușescu a comis un accident și a fugit de la fața locului
13:17Fotografie virală: la o oră după pelerinajul cu sute de mii de participanți de la Șumuleu Ciuc, câmpia era curată, „nici o batistă aruncată”
12:37Veto la legea putinistă a „influenței străine” din partea președintei georgiene, Salome Zurabişvili. Partidul aflat la putere, însă, poate vota definitiv legea care „omoară” societatea civilă