Principala ipoteză în incendiul de la „Ferma Dacilor” este o defecțiune a centralei pe lemne. Un apropiat al patronului hotelului a lansat, la Antena 3, ipoteza că focul ar fi fost pus intenționat de către un client nervos, dat afară fiindcă își bătuse soția.
Însă acest client a fost implicat în operațiunile de salvare și, la ora redactării acestei știri, era dat dispărut.
În 2019, ISU a găsit mai multe nereguli, a dat „avertismente” și n-a mai făcut, ulterior, nimic.
Ferma Dacilor, contract cu sindicatul polițiștilor
Interesant este și faptul că un sindicat din Ministerul de Interne avea contract cu Ferma Dacilor.
„Vă informăm că Biroul teritorial SNPPC din IPJ Prahova a încheiat un nou parteneriat în domeniul turismului. Începând din 8 iulie, membrii SNPPC & familiile beneficiază de o reducere de 20% la cazare și masă în cadrul Complexului Ferma Dacilor, situat într-o zonă deosebită – Tohani – zona Viticolă DEALU MARE PRAHOVA.
Preparatele culinare provin din producția proprie a fermei, iar vinurile sunt de la podgoriile locale, renumite în țară și peste hotare! Merită vizitat! (…)
Reducerea este valabilă de duminică până joi, dat fiind faptul că în zilele de vineri și sâmbătă se organizează frecvent evenimente”, se arată pe site-ul sindicatului.
Contractul este din 23 noiembrie 2022.
ISU dă avertismente
„Pentru obiectivul vizat a fost efectuată o verificare pe fond în anul 2019, fiind identificate 6 nereguli, dintre care una a fost remediată pe timpul controlului și au fost aplicate 6 avertismente. La momentul verificării nu au fost puse la dispoziția inspectorilor documente din care să rezulte momentul punerii în funcțiune, pentru a se stabili necesitatea solicitării și obținerii avizului/autorizației de securitate la incendiu”, a precizat ISU Prahova.
G4Media scrie că în 2020 „Ferma Dacilor” a fost amendată pentru că funcționa fără autorizație de securitate la incendiu.
Acum, potrivit unor surse din zona anchetei, cea mai plauzibilă ipoteză a incendiului este o defecțiune a centralei pe lemne, aflată la mansarda imobilului.
Potrivit ziare.com, jarul aprins din vatra grătarului situat în imediata apropiere a imobilului unde funcționează restaurantul este o altă variantă posibilă care ar fi putut genera un asemenea incendiu.
„Terasa cu Grătar si cuptor, acolo unde se desăvârșește jertfa Zeilor, poate primi la nevoie, oaspeți doritori de adierea blândă a vântului și totuși adăpostiți, în caz de răzvrătire a norilor”, se arată pe site-ul hotelului.
_______________________________
Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.
Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.
Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro
CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450
Deschis la BRD
Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.
[…] Citește și: „Ferma Dacilor” a interlopului Cornel Dinicu, fără autorizație ISU, contract cu sindicatul po… […]