Eurostat arată, azi, că România este în topul primelor trei țări din UE la prețul la electricitate. În Germania, curentul electric este mai ieftin. În plus, prețul la gaze a explodat în România, creșterea fiind de 134%, doar Letonia înregistrând o majorare mai abruptă.
#Gas prices rose in 20 EU countries in the first half of 2023🏭
— EU_Eurostat (@EU_Eurostat) October 26, 2023
Largest increases:
🇱🇻Latvia (+139% compared with the first half of 2022)
🇷🇴Romania (+134%)
🇦🇹Austria (+103%)
🇪🇪Estonia, 🇭🇷Croatia and 🇮🇹Italy registered decreases between -0.6% and -0.5.
👉 https://t.co/MFF2S3DYz5 pic.twitter.com/YQwODqiW1z
România, în topul primelor trei țări din UE la prețul la electricitate
„Exprimate în euro, prețurile medii ale energiei electrice pentru consumatorii casnici în prima jumătate a anului 2023 erau cele mai mici în Bulgaria (11,4 euro pentru 100 kWh), Ungaria (11,6 euro) și Malta (12,6 euro) și cele mai mari în Olanda (47,5 euro), Belgia (43,5 euro), România (42,0 euro) și Germania (41,3 euro)”, arată Eurostat.
Datele arată că prețurile energiei electrice pentru consumatorii casnici au crescut în 22 de țări din UE în prima jumătate a anului 2023, comparativ cu prima jumătate a anului 2022. În monedă națională, cea mai mare creștere (+953%) a fost raportată în Olanda. Creșteri mari, în moneda națională, au fost înregistrate și în Lituania (+88%), România (+77%) și Letonia (+74%).
Scăderi mari ale prețurilor la energie, în moneda națională, au fost înregistrate în Spania (-41%), urmată de Danemarca (-16%). Scăderi mai mici au fost raportate în Portugalia (-6%), Malta (-3%) și Luxemburg cu aproape 0 (-0,4%).
Explozie-record a prețului la gaze
Între prima jumătate a anului 2022 și prima jumătate a anului 2023, prețul gazelor naturale a crescut în 20 din cele 24 de state membre ale UE care raportează prețurile gazelor naturale.
„Prețurile gazelor (în monede naționale) au crescut cel mai mult în Letonia (+139%), România (+134%), Austria (+103%), Olanda (+99%) și Irlanda (+73%). La polul opus, s-au situat Estonia, Croația și Italia, care au înregistrat scăderi cuprinse între -0,6% și -0,5%, în timp ce în Lituania prețul a rămas neschimbat”, arată statistica oficială a Comisiei Europene.
Preţul fără impozitele pe electricitate şi gazele naturale sunt în scădere. Parţial, statele membre UE au retras măsurile de sprijin. Ca rezultat, preţurile cu impozite pentru consumatorul final este uşor mai ridicat decât în primul semestru din 2022, explică Eurostat.
_______________________________
Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.
Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.
Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro
CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450
Deschis la BRD
Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.