/

Cea mai puternică universitate din lume, sub tirul unui val de critici pentru că a susținut gruparea teroristă Hamas

Cea mai puternică universitate din lume, sub tirul unui val de critici Foto: X Harvard

Cea mai puternică universitate din lume, Harvard, este de mai multe zile sub un val de critici pentru că a susținut gruparea teroristă Hamas. Universitatea gestionează un fond de investiții de peste 53 de miliarde de dolari, circa o șesime din PIB-ul României. În anul fiscal 2021, valoarea fondului a crescut cu zece miliarde de dolari.

Citește și: Bucureștiul lui Nicușor Dan, rating cu patru trepte peste cel al României, obținut de guvernarea Ciolacu

Însă, de mai multe zile, universitatea este criticată dur pentru atitudinea pro-Hamas, chiar dacă ea nu a fost exprimată direct.

Claudine Gay, președintele Harvard

Președintele Harvard, Claudine Gay, a emis o treia declarație televizată în patru zile în care încearcă să ia distanță față de mesajele inițiale ale unor organizații de studenți de la Harvard.

Cea mai puternică universitate din lume, sub tirul unui val de critici

Vineri, miliardarul israelian Idan Ofer și soția sa, Batia, au anunțat că demisionează din consiliul executiv al Harvard în semn de protest față de modul în care liderii universității au răspuns la atacurile teroriste ale Hamas asupra Israelului.

„Din păcate, încrederea noastră în conducerea universității a fost distrusă și nu putem, cu bună credință, să continuăm să susținem Harvard și comitetele sale”, a declarat cuplul într-o declarație pentru CNN.

Idan ofer deține o avere de circa 80 de miliarde de dolari.

Fostul președinte al Harvard, Larry Summers, a declarat că nu a fost niciodată atât de „dezamăgit și înstrăinat” de universitate ca acum, după ce organizații studențești au susținut că Israelul este „în întregime responsabil” pentru războiul împotriva teroriștilor Hamas.

Summers, care a fost profesor la Harvard înainte de a ocupa funcția de președinte al universității între 2001 și 2006, a postat un mesaj pe X în care se declară „dezgustat” de declarația grupurilor studențești și „nu poate înțelege” faptul că administrația Harvard „nu a reușit să disocieze Universitatea și să condamne această declarație”.

Summers a fost șeful Trezoreriei în administrația Clinton.

Mai mulți congresmmani republicani care au absolvit prestigioasa universitate au trimis o scrisoare președintelui Universității Harvard în care cer o condamnare clară a antisemitismului.

Bill Ackman, fondatorul fondului de investiții în valoare de miliarde de dolari Pershing Square Capital Management, a cerut administratorilor de la Harvard să facă publică lista cu numele studenților care au semnat scrisoarea pro-Hamas.

Citește și: GALERIE FOTO Fostul premier social-democrat al Finlandei, Sanna Marin, s-a dezlănțuit: în haine și cu bijuterii de lux, circulând cu Mercedesul, participă la Paris Fashion Week

De asemenea, el a obținut sprijinul a cel puțin o duzină de oameni de afaceri care au promis că vor refuza angajarea studenților care au făcut parte din grupurile semnatare ale scrisorii.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

17:28Scandalul Ciolacu-Docuz-Nordis, cenzurat: site-ul România TV, postul lui Ghiță, zero știri, la fel Realitatea TV și Agerpres. Antena 3, menționare marginală
17:07PSD a scos minori la înaintare în campania electorală: fotografie de grup cu elevi de gimnaziu și liceu care împart materiale politice în fața PSD Maramureș
16:49Ciucă, susținut de un activist pentru drepturile bolnavilor de fibroză chistică: A urgentat introducerea unui medicament esențial pe lista celor compensate
15:48Companiile germane din România anticipează o înrăutăţire a situaţiei economice, vor să reducă investițiile și se pregătesc de concedieri
14:57Ciolacu și Sorina Docuz, aventuri la Madrid cu un zbor charter închiriat de Nordis, alături de Grindeanu, Simonis și familia Vicol
13:00Cum se ascunde Ciolacu în spatele copilului său după ce a fost acuzat că a luat șpagă de la Nordis o călătorie la Nisa cu un avion de lux
10:40Țeapa Nordis, explicată de un avocat specializat în dreptul proprietății: a cerut insolvența pentru ca Statul să îl protejeze de păgubiți
10:01Analiză: Ciolacu are șanse teoretice în turul II doar dacă se confruntă cu Simion. Ciucă, Lasconi, Geoană îl bat la un scor zdrobitor
08:26Consilier județean AUR patriot: trei apartamente în Dubai. Are multe alte apartamente, terenuri, spații de producție și ceasuri în țară
21:18Cine va intra în turul II? O analiză incompletă și subiectivă a următoarelor 84 de ore
20:10Candidatul Ponta a luat o pauză de la campania electorală ca să joace golf în Dubai. A avut și o scuză: un eveniment la care a fost speaker
18:34Cotele la pariuri politice: vezi cine crede în șansele lui Ciucă și Lasconi, și cine în Simion
14:27Un ziarist i-a spus premierului Ciolacu că minte: „Mințiți constant, domnule prim ministru”
13:48FOTO Milioane de scrisori electorale de la Ciolacu, trimise cu „fantomele” Poștei: plicurile nu conțin nici o ștampilă a companiei de stat
11:41Piedone recunoaște că a vorbit cu Simion, dar spune că n-a înjurat, de vină este inteligența artificială. Ciolacu, reacție agresivă, dar nu neagă informația