/

Ciolacu și Grindeanu, vizită, la 12.09, în punctul de pe autostrada A7 unde s-a produs explozia conductei Transgaz. Presiune pe constructor, care pare să fi ignorat cerințele Transgaz

Ciolacu și Grindeanu, vizită în punctul de lucru unde s-a produs explozia Foto: Captură video

Premierul Marcel Ciolacu și ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, au efectuat o vizită, la 12 septembrie, exact în punctul de lucru unde s-a produs explozia conductei Transgaz. Din declarațiile celor doi se poate observa o oarecare presiune asupra constructorului, o companie controlată de omul de afaceri băcăuan Dorinel Umbrărescu, să termine lucrările în anul electoral 2024.

Citește și: Cine construia autostrada unde a fost lovită conducta de gaz: baronul asfaltului, Umbrărescu, crescut și conexat la PSD. Pro Infrastructura: „S-au întins mai mult decât le e plapuma!”

Cât de mare este presiunea ca lucrările să fie gata în 2024, anul alegerilor, se vede și din comunicatul de azi al CNAIR, după accident: „Ne exprimăm speranța că cercetările desfășurate în cazul acestui accident nu vor provoca întârzierea lucrărilor”.

Un incendiu puternic a izbucnit, miercuri noaptea, la o magistrală de gaz din Călimănești – Vrancea. În urma incidentului, patru muncitori ai firmei care lucrează la construcţia Autostrăzii Moldovei au murit, iar alţi cinci au fost răniţi.

Solicitările Transgaz par să fi fost ignorate

Potrivit unor informații publicate de Economedia, Transgaz a cerut constructorului să nu efectueze lucrări în zona magistralei de gaz decât avizarea lor: „Pe o zonă de 20 m, de o parte și de alta a conductei de gaze, lucrările de construire a drumului vor fi demarate numai după avizarea în C.T.E. Transgaz S.A. a proiectului tehnic de protejare / relocare / înlocuire, după caz, a conductei iar lucrările propriuzise, de execuție a drumului în zona conductei, vor fi începute doar după finalizarea lucrărilor asupra conductei”.

Dar Transgaz a arătat că nu avizase aceste lucrări: „Menționam faptul că, constructorul lucrărilor nu a respectat prevederile Avizului de amplasament nr. 219/2197/04.01.2021 emis de SNTGN Transgaz SA pentru lucrarea «Autostrada Focșani -Bacău (inclusiv rețele de utilități) cu amplasamentul pe teritoriul județului Vrancea», acesta nedeținând avizul CTE din partea SNTGN Transgaz SA pentru proiectul tehnic de relocare/înlocuire a conductei de gaz intersectată de proiect”.

Locul exploziei, filmare din dronă Foto: Captură video

La 12 septembrie, Ciolacu și Grindeanu au făcut declarații de presă exact la Călimănești, Vrancea, unde s-a produs explozia de azi. „Avem toate premisele ca la sfârșitul anului viitor( n.r. 2024) să putem să circulăm pe Focșani-Buzău”, a spus ministrul Transporturilor.

Citește și: Firma care a făcut studiul de fezabilitate pentru autostrada care trece pe lângă conducta Transgaz, abonată la contracte cu statul și direct legată de Dan Voiculescu

Ciolacu și Grindeanu, vizită în punctul de lucru unde s-a produs explozia

„Vreau să felicit Ministerul Transporturilor și pe domnul ministru, dar în primul rând și pe constructori și să-i asigur că prioritatea noastră în acest moment este infrastructura mare, mai ales această autostradă care părea imposibilă acum un an și ceva. Moldova va avea o autostradă și veți vedea cât de repede Moldova se va dezvolta și va recupera din regiunile istorice, altele dezvoltate mult mai repede până acum”, a declarat Ciolacu, la Călimănești, Vrancea.

Foto: Guvernul României, „Vizita de lucru a premierului Marcel Ciolacu la tronsonul 4 din Autostrada Buzău-Focșani”

În cadrul aceleiași vizite, dar la un alt punct de lucru de pe A7, la Petrești, premierul PSD l-a lăudat pe Dorinel Umbrărescu, patronul firmei care efectua lucrările. „Cred că numai centura Bacăului ai făcut-o tu, Dragoș, tot cu domnul Umbrărescu…Din 2004 se lucra. Ritmul totuși la autostrada Moldovei a fost impus 100% de ministrul Sorin Grindeanu. A finalizat contractele, a finalizat licitațiile, a dat adjudecările. Mai avem un singur tronson, parcă al treilea, până în Buzău, unde încă anumite instituții ale statului se joacă. Sper ca alte instituții ale statului să mă informeze, ca prim-ministru de fapt, în legătură cu ce se întâmplă acolo, pentru că nimeni nu răspunde când se pierd bani europeni sau când avem întârzieri”, a declarat Ciolacu.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

02:30Cele mai șocante alegeri: rusofilul cu simpatii legionare Călin Georgescu, cotat cu șanse extrem de mici, câștigă turul I al prezidențialelor
01:06Apar primele rezultate din Diaspora: Călin Georgescu conduce ușor în fața Elenei Lasconi, Simion fiind pe locul trei
23:28Călin Georgescu este pe locul I în mai multe județe, după numărarea a circa 90% din procesele verbale
22:59Rezultate catastrofale pentru candidații de dreapta, după numărarea a peste 50% din voturi: Ciolacu – circa 23%, Georgescu – 22%, Simion – 15,43%
22:36Bolojan sugerează conducerii PNL să demisioneze rapid: „Există o răspundere pe care strategii partidului trebuie să și-o asume”
21:44Ciucă nu contestă exit poll-urile, dar așteaptă numărătoarea oficială: După ce avem rezultatele finale, vom lua şi o decizie
21:42Candidatul-surpriză Călin Georgescu: mai legionar decât Simion, mai pro-Rusia decât Șoșoacă, deși a lucrat la ONU. El își ține banii la banca maghiară OTP, în euro
21:37Lasconi se și vede președinte, a anunțat că deja va încerca să închege o majoritate parlamentară: 75% dintre români au votat altfel, nu cu PSD
21:30Cel mai optimist politician al momentului: Rareș Bogdan spune că Ciucă a câștigat în 20 de județe
21:22Rabin cu cetățenie israeliană și moldovenească, ucis în Emiratele Arabe Unite, unde locuia. Presupușii autori, arestați
21:04Un „aranjament” între Ucraina și Rusia, la asta lucrează echipa lui Trump împreună cu actuala administrație de la Casa Albă, spune consilierul pe probleme de securitate al președintelui ales
21:01BREAKING Primele rezultate oficiale de la exit-poll-uri: Ciolacu, locul I; Lasconi este pe locul II, dar diferența față de Georgescu și Simion, în marja de eroare
20:58CNA a sesizat BEC și AEP că unele site-uri, dar nu și radiouri și televiziuni, au publicat duminică exit poll-uri înainte de ora 21.00
20:53Ciolacu face pe relaxatul și spune că a prevăzut din vară cine e candidatul de pe locul al doilea
18:44Disperare la PSD: organizațiile rurale din Buzău mobilizează alegători la vot pentru George Simion. „Vă credeți imuni la lege, cu protecție de la Ciolacu”, îi avertizează EFOR