/

Chirițoiu, despre compensări: Să nu revenim la acel sistem stupid când toată lumea era sprijinită

Șeful Consiliului Concurenței critică facturile compensate
Șeful Consiliului Concurenței critică facturile compensate. (sursă: Facebook/Consiliul Concurentei)

Șeful Consiliului Concurenței critică facturile compensate pentru toat[ lumea. Măsurile de sprijin pentru consumatorii de energie ar trebui ţintite doar către cei vulnerabili, nu să revenim la acel sistem stupid când toată lumea era sprijinită şi ne prefăceam că energia e ieftină, a afirmat, marţi, Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

„E clar că facem un efort excepţional lunile acestea, pentru că situaţia este excepţională, dar, aşa cum a spus şi ministrul Energiei, ne aşteptăm la o scădere din aprilie a preţului gazelor şi acest lucru într-o anumită măsură va duce şi la scăderea preţurilor la electricitate. Dar problema rămâne, preţurile mari la energie nu reprezintă ceva strict trecător şi în câteva luni ne întoarcem la situaţia de acum 10 ani”, a spus Chiriţoiu, în conferinţa „Criza energetică – soluţii la problemele momentului”, organizată de DC News.

În opinia sa, trebuie puse la punct mecanisme care să ajute la gestionarea situaţiei consumatorilor vulnerabili.

Citește și: EXCLUSIV Avionul donat de Țiriac pentru SMURD, folosit de Gabriel Oprea pentru „zboruri speciale”

„Dar fără să revenim la acel sistem destul de stupid pe care îl aveam înainte, când încercam să dăm la toată lumea, şi cui avea nevoie, şi cui n-avea nevoie, şi să ne prefacem că energia e ieftină, când ea de fapt nu este deloc ieftină”, a spus oficialul Concurenţei.

Șeful Consiliului Concurenței critică facturile compensate pentru toți consumatorii

Dacă toţi consumatorii primesc ajutoare, ei nu vor mai fi stimulaţi să utilizeze eficient şi să ia măsuri de reducere a consumului, a continuat el.

„Colaborăm cu Guvernul pentru acest text (noua OUG pentru compensarea facturilor – n.r.) să ne asigurăm că nu este excesiv, adică dirijăm bine ajutoarele şi respectăm legislaţia europeană. ANRE supervizează modul cum se facturează, împreună cu ANPC, iar noi suntem atenţi la concurenţa din piaţă şi să nu blocheze companiile migrarea consumatorilor de la o ofertă mai proastă la una mai bună”, a spus Chiriţoiu.

Citește și: Care sunt afacerile Chinei în România

El a arătat că instituţia pe care o reprezintă a analizat şi modul în care companiile respectă legislaţia din domeniul branşamentelor la reţea, iar concluziile au fost că, deşi cerere există, numărul branşărilor nu a crescut.

„Eu sunt convins că unele companii nu şi-au făcut bine treaba, am văzut asta şi la facturare, şi la branşare. Dar, dacă vorbim de preţuri, preţurile sunt mari în România nu din cauza unui lucru incorect pe care îl face o instituţie a statului român sau o companie. Preţurile cresc în toată Europa şi este imposibil să nu crească şi în România, pentru că Rusia nu livrează gaze la nivelul din anii anteriori, aceasta este realitatea şi inevitabil preţurile cresc la gaze şi electricitate. Sunt convins că multe companii nu şi-au făcut bine treaba, dar să nu căutăm acum ţap ispăşitor la noi în curte, când realitatea depăşeşte graniţele şi forţele noastre. Nu putem noi în România să obligăm Rusia să livreze gaze şi să schimbăm modul în care merg pieţele din Europa. Deci o doză de realism trebuie să avem”, a completat preşedintele autorităţii de concurenţă.

O colaborare corectă


El a arătat că aşteptarea legitimă a statului faţă de marile companii este să colaboreze corect cu autorităţile şi, atunci când există o politică a statului, printr-un act normativ aprobat de Parlament, companiile să colaboreze pentru implementarea acelei strategii.

„Nu să caute nod în papură să nu aplice legea. Pentru că orice om inteligent, orice avocat – şi sunt mulţi inteligenţi, dacă vor să găsească nod în papură, o să găsească, o să spună că nu e o virgulă bine pusă. E şi datoria noastră, a autorităţilor, să îmbunătăţim cadrul legal, dar este şi datoria agenţilor economici ca în mod loial să colaboreze cu noi şi să facă eforturi să aplice legislaţia. Acesta este un lucru pe care nu l-am văzut. Mi se pare că multe dintre companiile din piaţa noastră nu s-au zbătut deloc să aplice legea privind branşamentele şi să aplice legea privind facturarea compensaţiilor către clienţi, deci aştept mai multă colaborare din partea acestor mari companii din energie”, a susţinut Chiriţoiu.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

2 Comments

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

19:10Consultări politice la Cotroceni, duminică: Iohannis a chemat partidele parlamentare pentru a primi propuneri de premier
12:09Ponta susține că PNL l-a ajutat intenționat pe Călin Georgescu ca să îl împiedice pe George Simion să ajungă în turul II, cu Marcel Ciolacu
11:46Variante PSD pentru conducerea viitorului guvern: Ciolacu II, penalul Neacșu, premierul lui Dragnea, Grindeanu, și meditatorul lui Ciolacu, Socol
10:44Monument dedicat victimelor Holocaustului într-un mare parc din Iași care va trece printr-un proces de modernizare
10:38Încep lucrările la Autostrada Unirii (A8): în februarie 2025, lotul Târgu Neamț – Moțca intră în faza de șantier
10:29Dezvoltatorii imobiliari au ajuns să construiască și poduri rutiere peste râuri, pe banii lor, ca să-și poată continua afacerile
10:20PNL a plătit una din campaniile de promovare a lui Călin Georgescu pe TikTok. Firma de comunicare angajată de liberali care a făcut campania nu are explicații credibile
10:09Vor fi măsuri foarte dure de austeritate după alegerile prezidențiale, până atunci PSD și PNL vor minți cât vor putea, spune Lasconi
09:57Șoferul care a intrat cu mașina în mulțimea de la târgul de Crăciun din Magdeburg, originar din Arabia Saudită, dar locuia în Germania din 2006
09:46Delegația Congresului SUA la NATO, îngrijorată de „dovezile cu privire la eforturile Rusiei de a submina procesul electoral” din România
19:09EXCLUSIV Preotul din Vatra Dornei care a spus că drumul României nu e spre Bruxelles sau Washington neagă că-l susține pe Călin Georgescu: „Eu am susținut numai cuvântul Evangheliei”
17:18„Suveraniștii” au transformat Parlamentul în circ: Becali i-a furat microfonul unui jurnalist, șefa POT a bruscat presa, iar Makaveli a ajuns consilierul lui Șoșoacă
15:57Ce declarații antisemite și pro-legionare a făcut Diana Șoșoacă, declarații pentru care ar trebui să stea la pușcărie
12:28Lideri din PNL, susținuți de propaganda Antenei 3, promovează candidatura la președinție a șomerului de lux Crin Antonescu
11:30Avertisment dur al unui expert în energie: Ciolacu și Viktor Orbán oferă România Gazpromului lui Putin