/

GALERIE FOTO Nimeni nu-l iubește pe ursul Rambo: exilat din Ploiești, nu-l vrea nici primarul din Chiojdu, care se teme că-i va ataca localitatea

Nimeni nu-l iubește pe ursul Rambo, deși acesta pare că se bucură de pădure Foto: Facebook

Nimeni nu-l iubește pe ursul Rambo: exilat din Ploiești, nu-l vrea nici primarul din Chiojdu, care se teme că-i va atacă „comuna”.

Rambo, care a băgat în sperieți Ploieștiul, deși nu a făcut nimic, a fost relocat – după căutări intense, care au durat o lună – pe un fond de vânătoare de lângă localitatea Chiojdu, comună care se confruntă deja de mai multă vreme cu atacuri ale urşilor.

Ursul căutat de peste o lună în zona oraşului Ploieşti a fost prins luni dimineaţă.

„Am reuşit să prindem ursul care s-a plimbat în ultimele săptămâni pe la periferia Ploieştiului. Am primit informaţia că este în incinta rafinăriei Lukoil. Am intrat împreună cu vânătorii şi medicul veterinar şi s-a reuşit tranchilizarea. Va fi transportat de urgenţă în zona Tabla Buţii unde va fi relocat”, a declarat, pentru Ziarul Incomod, Andrei Volosevici, primarul Ploieştiului.

Nimeni nu-l iubește pe ursul Rambo

„Am aflat din presă că ursul care a fost capturat la Ploieşti a fost relocat la Tabla Buţii, la limita judeţelor Buzău şi Prahova, practic exact la limita cu comuna Chiojdu. Nu mi se pare normal dat fiind că acest fond de vânătoare este deja supraaglomerat cu urşi, iar la Chiojdu au fost numeroase atacuri ale urşilor la gospodării.

Un urs poate parcurge zilnic 30 de kilometri aşa că poate ataca la Chiojdu, sau la Siriu sau într-o localitate din Prahova dar nu înţeleg de ce a fost relocat pe un fond de vânătoare supraaglomerat. Am făcut demersuri să aflăm criteriile şi oportunitatea relocării acestui urs, vom merge şi în audienţă la prefectul din Prahova ca să aflăm ce a stat la baza acestei decizii”, a spus Gheorghe Neamţu primar al comunei Chiojdu din judeţul Buzău.

Primarul consideră că relocarea ursului nu duce la o rezolvare a problemei şi este de părere că conducătorii UAT-urilor ar trebui consultaţi în legătură cu relocarea unor animale pe raza comunelor pe care le conduc.

„Eu îi înţeleg pe cei din Prahova că au vrut să scape de el. Şi eu aş vrea să scap de ei car nu îi duc şi îi arunc în curtea altuia ca să se confrunte cu ce m-am confruntat eu. Voi propune ca nouă, primarilor, să ni se ceară acordul pentru a primi urşi pe un fond de vânătoare ce se suprapune pe raza UAT-lui pe care îl conducem ”, a mai spus Neamţu. 

Şi primarul comunei Siriu, Dragoş Voicu, a reacţionat pe pagina sa de Facebook după ce primarul comunei Ceraşu din judeţul Prahova a transmis pe reţelele de socializare că ursul Rambo ar fi fost eliberat în zona Siriu.

Primarii nu vor urși de la oraș

„În primul rând vă spun clar că ursul din zona oraşului Ploieşti relocat de autorităţile centrale NU A FOST RELOCAT PE RAZA COMUNEI SIRIU. Apoi, nu suntem de acord noi, cei din conducerea Primăriei Siriu şi nici eu, în calitate de primar, cu relocarea animalelor sălbatice şi mai ales cu relocarea urşilor! Am discutat cu primarul comunei Ceraşu, din judeţul Prahova, Alin Staicu, zona în care a fost relocat acest urs, şi cel care a menţionat în mediul virtual ca ursul din zona oraşului Ploieşti a ajuns în zona Siriu, şi acesta nu are competenta să facă astfel de afirmaţii pentru ca nu are de unde şti.

El spune clar ca ursul a ajuns în comuna pe care o reprezintă, Ceraşu şi, ulterior, animalul a fost condus şi eliberat la graniţa dintre judeţele Buzău, Prahova şi Braşov”, a scris pe pagina sa de Facebook primarul comunei Siriu din judeţul Buzău, Dragoş Voicu.

De asemenea, Voicu mai solicită autorităţilor cu putere de decizie să renunţe la relocarea urşilor şi a altor animale sălbatice pentru că în acest fel autorităţile locale au de suferit.

Primarul din Cerașu, fericit că Rambo a trecut granița la vecini

„Fac apel şi aici, în mediul online, la autorităţile cu putere de decizie să se revină la vechea legislaţie, nu să se facă uz continuu de relocări ale ursului şi ale altor animale sălbatice! Noi, autorităţile locale ajungem să folosim resurse pe care oricum nu le avem pentru acţiuni zadarnice! Noi trebuie sa ne apărăm proprii locuitori, sa avem în grija sănătatea şi integritatea lor”, a mai spus primarul comunei Siriu, Dragoş Voicu.

O reacție asemănătoare a avut primarul comunei Cerașu, Alin Staicu: „Doresc să informez locuitorii Comunei Cerașu că Primăria nu a avut nicio putere de decizie în relocarea ursul botezat Rambo. Decizia a aparținut autorităților competente, iar reprezentanții autorităților locale au aflat de la cetățeni că ursul este adus la noi în zonă.

Am decis să însoțim echipa care a adus ursul, iar după eliberare acesta s-a îndreptat spre zona Siriu, părăsind teritoriul nostru administrativ”.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

17:28Scandalul Ciolacu-Docuz-Nordis, cenzurat: site-ul România TV, postul lui Ghiță, zero știri, la fel Realitatea TV și Agerpres. Antena 3, menționare marginală
17:07PSD a scos minori la înaintare în campania electorală: fotografie de grup cu elevi de gimnaziu și liceu care împart materiale politice în fața PSD Maramureș
16:49Ciucă, susținut de un activist pentru drepturile bolnavilor de fibroză chistică: A urgentat introducerea unui medicament esențial pe lista celor compensate
15:48Companiile germane din România anticipează o înrăutăţire a situaţiei economice, vor să reducă investițiile și se pregătesc de concedieri
14:57Ciolacu și Sorina Docuz, aventuri la Madrid cu un zbor charter închiriat de Nordis, alături de Grindeanu, Simonis și familia Vicol
13:00Cum se ascunde Ciolacu în spatele copilului său după ce a fost acuzat că a luat șpagă de la Nordis o călătorie la Nisa cu un avion de lux
10:40Țeapa Nordis, explicată de un avocat specializat în dreptul proprietății: a cerut insolvența pentru ca Statul să îl protejeze de păgubiți
10:01Analiză: Ciolacu are șanse teoretice în turul II doar dacă se confruntă cu Simion. Ciucă, Lasconi, Geoană îl bat la un scor zdrobitor
08:26Consilier județean AUR patriot: trei apartamente în Dubai. Are multe alte apartamente, terenuri, spații de producție și ceasuri în țară
21:18Cine va intra în turul II? O analiză incompletă și subiectivă a următoarelor 84 de ore
20:10Candidatul Ponta a luat o pauză de la campania electorală ca să joace golf în Dubai. A avut și o scuză: un eveniment la care a fost speaker
18:34Cotele la pariuri politice: vezi cine crede în șansele lui Ciucă și Lasconi, și cine în Simion
14:27Un ziarist i-a spus premierului Ciolacu că minte: „Mințiți constant, domnule prim ministru”
13:48FOTO Milioane de scrisori electorale de la Ciolacu, trimise cu „fantomele” Poștei: plicurile nu conțin nici o ștampilă a companiei de stat
11:41Piedone recunoaște că a vorbit cu Simion, dar spune că n-a înjurat, de vină este inteligența artificială. Ciolacu, reacție agresivă, dar nu neagă informația