/

Judecătorii, furioși că le scad pensiile speciale, au trecut la insulte adresate Parlamentului, Guvernului și Comisiei Europene: mincinoși, duplicitari, disprețuitori

Judecătorii insultă pentru pensiile lor speciale
Judecătorii insultă pentru pensiile lor speciale (sursa: portal.just.ro)

Judecătorii insultă pentru pensiile lor speciale. Preşedinţii Curţilor de Apel au transmis, vineri, referindu-se la subiectul pensiilor speciale, că „declaraţiile mincinoase” ale reprezentanţilor puterii legislative şi executive sunt „dovada dispreţului total” al acestora faţă de justiţie, judecătorii, condamnând totodată şi „atitudinea duplicitară” a Comisiei Europene.

Judecătorii insultă pentru pensiile lor speciale

Preşedinţii Curţilor de Apel, reuniţi vineri la Iaşi, în baza mandatului dat de Adunările Generale din data de 20 iunie, au adoptat o rezoluţie prin care condamnă „ferm” adoptarea proiectului de lege privind pensiile de serviciu ale judecătorilor, apreciind că acesta „încalcă principii fundamentale ale funcţionării şi independenţei justiţiei”, cu consecinţe directe asupra calităţii şi celerităţii actului de justiţiei, ai cărui beneficiari sunt cetăţenii României.

Ai exclusivitățile Defapt.ro cu doar un click pe butonul „Urmăriți”/„Conectați-vă” în Google News (dreapta sus)

În document, preşedinţii Curţilor de Apel condamnă „încălcarea flagrantă” a principiului cooperării loiale între puterile statului, parcursul legislativ al proiectului de lege privind pensiile de serviciu defăşurându-se, susţin magistraţii, în „dispreţul total” faţă de principiile statului de drept şi ale democraţiei, cu ignorarea manifestă a tuturor propunerilor şi argumentelor aduse de puterea judecătorească.

„Fictivitate”

„Declaraţiile mincinoase ale reprezentanţilor puterii legislative şi executive potrivit cărora acest proiect ar fi fost adoptat prin consultarea constantă a reprezentanţilor judecătorilor sunt dovada dispreţului total al acestora faţă de justiţie şi faţă de rolul fundamental al acesteia într-un stat de drept.

Un dialog onest implică o analizare reală a tuturor aspectelor punctual relevate de puterea judecătorească, cu atât mai mult cu cât acestea sunt temeinic fundamentate şi au rolul de a asigura stabilitatea sistemului de justiţie, aflat în cea mai gravă criză de personal din perioada post-aderare”, arată conducerile curţilor de apel.

Potrivit acestora, aşa-numita eşalonare a vârstei de pensionare, mult clamată de reprezentanţii executivului în spaţiul public, nu există, în realitate, fiind o „fictivitate” introdusă în lege pentru a crea o aparenţă ce nu face altceva decât să dovedească „duplicitatea discursului politic, ce urmăreşte câştigarea capitalului electoral cu preţul distrugerii justiţiei”.

Și Comisia Europeană e câh

Preşedinţii Curţilor de Apel condamnă, de asemenea, „atitudinea duplicitară” a Comisiei Europene care, spun ei, pe de-o parte, a solicitat constant, în trecut, ca orice modificare a statutului judecătorilor să fie făcută cu consultarea reală a acestora, pentru ca acum să refuze orice dialog şi să negocieze statutul judecătorilor români doar cu reprezentanţii puterii politice.

„Judecătorii nu îşi apără privilegii, ci apără necesitatea asigurării unui cadrul legislativ coerent, previzibil, clar şi absolut necesar pentru un statut independent al acestora faţă de celelalte două puteri, executivă şi legislativă şi pentru buna funcţionare a justiţiei. În 2022, judecătorii de la judecătorii, tribunale şi curţi de apel au avut un volum efectiv de activitate de 3.759.358 dosare pe rol, acestea fiind gestionate de un număr total de 3.897 judecători de la aceste instanţe”, afirmă magistraţii.

Ei precizează că „efortul extraordinar” depus de judecători a permis soluţionarea acestui număr imens de cauze „într-o perioadă de timp optimă, mult sub media europeană”.

Dosare la hectar

„În aceste condiţii de suprasolicitare, judecătorii au reuşit performanţa extraordinară de a avea o rată medie de soluţionare de peste 96%, la judecătorii şi tribunale, şi de peste 101%, la curţile de apel. Un astfel de ritm de muncă nu poate continua, în condiţiile în care numărul judecătorilor în funcţie scade alarmant, interesul pentru magistratură scade dramatic, iar vârsta de pensionare a judecătorilor creşte brusc şi intempestiv.

Este, aşadar, necesară revenirea la un volum de muncă normal, care să poată fi gestionat, dată fiind perioada de activitate ce ajunge la 38 de ani potrivit proiectului adoptat, cu depăşirea chiar şi a stagiului de cotizare cerut pentru condiţii normale de muncă”, susţin preşedinţii Curţilor de Apel.

Aceştia solicită Consiliului Superior al Magistraturii „adoptarea urgentă” a unui plan de normare a activităţii, care să alinieze volumul de muncă al judecătorilor la standardele europene şi să permită asigurarea unui act de justiţie de calitate.

Judecătorii luptă

„Judecătorii români, ca garanţi ai drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale fiecărui cetăţean, vor lupta ca justiţia să funcţioneze în condiţii specifice unui stat democratic european. Însă, astfel cum s-a subliniat în documentele europene, revine celorlalte puteri ale statului obligaţia de a asigura justiţiei instrumentele necesare pentru aceasta: statut independent, stabil şi previzibil, volum normal de activitate, condiţii decente de muncă şi un cadrul legislativ clar şi accesibil”, mai transmis judecătorii.

Citește și: Adolescentul ucigaș cu sânge rece din Craiova trecuse toate examinările psihologice la liceul militar din oraș, deși apropiații susțin că era de multe ori agresiv. Cine răspunde

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, în calitate de for decizional, proiectul legii pensiilor speciale.

Au fost înregistrate 209 voturi „pentru”, 27 „împotrivă” şi 17 abţineri.

Luni, Camera Deputaţilor adoptase acest proiect pentru a se reîntoarce la Senat pe motiv că mai multe amendamente aprobate „generau deosebiri majore de conţinut juridic” faţă de forma adoptată anterior de Camera superioară. Senatul a aprobat miercuri aceste amendamente, iar proiectul a fost adoptat în aceeaşi zi, decizional, de Camera Deputaţilor.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

20:29Lideri ai PNL strâng semnături pentru Crin Antonescu pentru a evita o susținere a lui Ilie Bolojan pentru candidatura lui Nicușor Dan la președinție – presă
19:47Autostrada A7, deschisă circulației pe 21 de kilometri între Dumbrava și Mizil. Investiția, finanțată prin PNRR
19:38Șeful CIA din mandatul lui Biden tocmai și-a încheiat ultima vizită la Kiev. Nu e clar care va fi atitudinea noului șef al CIA
19:32Germania putea să scape de autorul atacului de la Magdeburg încă de acum un an, dar a refuzat să răspundă unei cereri de extrădare a Arabiei Saudite
19:23Atacul letal de la Magdeburg a trimis o undă de șoc în Europa, multe țări au crescut nivelul de securitate la evenimentele de sărbători
19:17TikTok, interzis timp de un an în Albania după ce un adolescent a fost ucis ca urmare a unei dispute pe rețeaua socială
19:10Consultări politice la Cotroceni, duminică: Iohannis a chemat partidele parlamentare pentru a primi propuneri de premier
12:09Ponta susține că PNL l-a ajutat intenționat pe Călin Georgescu ca să îl împiedice pe George Simion să ajungă în turul II, cu Marcel Ciolacu
11:46Variante PSD pentru conducerea viitorului guvern: Ciolacu II, penalul Neacșu, premierul lui Dragnea, Grindeanu, și meditatorul lui Ciolacu, Socol
10:44Monument dedicat victimelor Holocaustului într-un mare parc din Iași care va trece printr-un proces de modernizare
10:38Încep lucrările la Autostrada Unirii (A8): în februarie 2025, lotul Târgu Neamț – Moțca intră în faza de șantier
10:29Dezvoltatorii imobiliari au ajuns să construiască și poduri rutiere peste râuri, pe banii lor, ca să-și poată continua afacerile
10:20PNL a plătit una din campaniile de promovare a lui Călin Georgescu pe TikTok. Firma de comunicare angajată de liberali care a făcut campania nu are explicații credibile
10:09Vor fi măsuri foarte dure de austeritate după alegerile prezidențiale, până atunci PSD și PNL vor minți cât vor putea, spune Lasconi
09:57Șoferul care a intrat cu mașina în mulțimea de la târgul de Crăciun din Magdeburg, originar din Arabia Saudită, dar locuia în Germania din 2006