/

Liberalul Abrudean, pe care PNL îl vrea secretar general al Guvernului, a fost cercetat pentru dare de mită. Beneficiarul, Horia Uioreanu, a ajuns la pușcărie, dosarul lui Abrudean a fost clasat

Liberalul Mircea Abrudean, dare de mită
Liberalul Mircea Abrudean, dare de mită (sursa: Facebook/Mircea Abrudean)

Liberalul Mircea Abrudean, dare de mită. Politicianul se află în centrul primului scandal din coaliția de guvernare, după ce premierul Marcel Ciolacu, șeful PSD, a refuzat să-l numească în funcția de secretar general al Guvernului. Numele liberalului apare în dosarul de corupție al lui Horea Uioreanu, fostul președinte al Consiliului Județean Cluj, condamnat în ianuarie 2018 la cinci ani și zece luni de închisoare.

Ai exclusivitățile Defapt.ro cu doar un click pe butonul „Urmăriți”/„Conectați-vă” în Google News (dreapta sus)

Procurorii DNA l-au suspectat pe Mircea Abrudean de dare de mită, după ce i-a promis lui Horea Uioreanu 10% din valoarea contractelor publice de proiectare și consultanță pe care urma să le primească de la Consiliul Județean Cluj. Dosarul a fost clasat după trei ani și jumătate de anchetă, ocazie cu care liberalul Abrudean a scăpat de problemele cu legea.

Numai slujbe politice încă din facultate

Liberalul Mircea Abrudean (39 de ani) a intrat în câmpul muncii în anul 2004, la vârsta de 20 de ani, direct de pe băncile facultății. Era în anul doi la facultate, atunci când a prins primul post la stat, direct la cabinetul președintelui Consilului Județean Cluj de atunci, Marius Nicoară.

Patru ani mai târziu, liberalul Marius Nicoară a ajuns senator de Cluj, iar Mircea Abrudean i-a devenit șef de cabinet. Dar tânărul liberal a înțeles rapid cum merg lucrurile în politică. Așa că, în paralel, s-a ocupat și de firma Siab Development la care era administrator și asociat alături de Alexandru Gabriel Simu.

Începând cu anul 2014, cariera sa politică a intrat într-un con de umbră, dar tânărul liberal a continuat să se ocupe de afaceri. Cu statul, ca orice liberal care se respectă. Din referatul de arestare al liberalului Horea Uioreanu aflăm modul în care a înțeles Mircea Abrudean să facă afaceri pe bani publici.

Zece milioane de euro, 10% șpaga

Procurorii susțin că, în anul 2014, la nivelul Consiliului Județean Cluj se afla în derulare „proiectul de modernizare a unor drumuri judeţene” în valoare de 10.000.000 euro, finanţat prin Programul Operaţional Regional. Acest proiect viza reabilitarea a nouă drumuri județene. 

„Proiectul a fost iniţiat urmare a propunerii făcute de suspectul Abrudean Mircea, asociat şi administrator la SC Siab Development SRL Cluj Napoca, apropiat al preşedintelui CJ Cluj. Astfel, în cursul lunii octombrie 2013 acesta a propus suspectului Uioreanu Horea Dorin demararea proiectului, oferindu-se să realizeze prin intermediul societăţilor comerciale pe care le deţine lucrările de proiectare şi studii de fezabilitate.

Interesul legat de demararea acestui proiect viza obţinerea contractelor şi supraevaluarea costurilor legate de întocmirea proiectelor tehnice şi a studiilor de fezabilitate, sens în care, Abrudean Mircea a propus preşedintelui CJ Cluj remiterea unui procent de 10% din valoarea contractelor la încasarea lor”, susțin procurorii anticorupție.

Contractele, trucate și umflate

Ancheta procurorilor DNA arată că Horea Uioreanu, președintele CJ Cluj, s-a înțeles cu mai mulți subalterni, inclusiv cu colegul său de partid, Mircea Abrudean, cărora le-a trasat sarcini pentru a stabili cele nouă drumuri care urmau să fie modernizate. Ulterior, după ce sau fost selectate cele nouă drumuri, s-a decis ca lucrările de „proiectarea, consultanţa şi execuţia lucrărilor urma să se realizeze cu implicarea societăţilor Siab Development SRL, Napotech SRL aparţinând lui Abrudean Mircea şi Eurodrum Com SRL aparţinând lui Lola Liviu Laurenţiu, societate la care Bota Iosif Liviu are calitatea de angajat”.

Pentru a crește valoarea contractelor, respectiv a șpăgii care urma să fie încasată de Uioreanu, s-a decis ca realizarea studiilor și a proiectelor tehnice să fie contractate separat.

„Dacă iniţial costurile pentru aceste lucrări erau estimate la 105.000 euro, după divizare, când au decis încheierea separată de contracte, suma ce urma a fi încasată a crescut la 240.000 euro pentru aceeaşi activitate realizată, ceea ce însemna că suma ce urma a fi remisă preşedintelui CJ Cluj Uioreanu Horea pentru alocarea preferenţială şi în acest condiţii a contractelor se ridica la 24.000 de euro, reprezentând procentul de 10% anterior negociat cu Abrudean Mircea”, au arătat procurorii.

Liberalul Mircea Abrudean, dare de mită

Un alt aspect interesant scos în evidență de procurori este faptul că, deşi proiectul a fost demarat la începutul anului 2014, Mircea Abrudean, Gavrilă Iuga și Laurențiu Lola au început întocmirea proiectelor tehnice şi a studiilor de fezabilitate încă din noiembrie 2013, având asigurată obţinerea contractelor chiar anterior declanşării procedurii de atribuire.

Speța în care a fost implicat liberalul Mircea Abrudean a fost disjunsă din dosarul lui Horea Uioreanu pentru a fi anchetată separat. Astfel, Mircea Abrudean a fost cercetat pentru dare de mită. Dar după trei ani și jumătate de investigații, procurorii anticorupție au decis să claseze dosarul din lipsă de probe.

Nu la fel de norocos a fost colegul său de partid, Horea Uioreanu. În ianuarie 2018, Uioreanu a fost condamnat la cinci ani și zece luni de închisoare de judecătorii de la Curtea de Apel Cluj pentru luare de mită, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi tentativă la spălare de bani. El a fost încarcerat atunci în Penitenciarul Gherla, iar în 5 aprilie 2019 a fost transferat la Penitenciarul Baia Mare. În aprilie 2020, Uioreanu a fost eliberat condiționat din penitenciar.

De la prefectura Cluj, în Guvern

Mircea Abrudean a revenit pe scena politică din Cluj în anul 2017, atunci când a fost numit președinte al Consiliului de Administrație al Tetarom SA, companie care deținea Parcul Industrial Cluj. Apoi, în decembrie 2019, a fost angajat pentru o scurtă perioadă de timp pe funcția de consilier superior la Serviciului de Informare și Relații Publice al Primăriei Câmpia Turzii. Din această funcție a fost numit prefect al Județului Cluj de premierul Ludovic Orban.

Citește și: Lista ridicolă la care Ciolacu va impune prețuri plafonate. Plus, laptele este mai ieftin în unele magazine decât prețul la care va fi plafonat

În ianuarie 2021, a fost adus la București pentru a ocupa funcția de secretar general adjunct al Guvernului. Apoi, din decembrie 2021, a fost numit șeful Cancelariei Prim-ministrului Nicolae Ciucă. Totodată, a deținut și funcția de președinte al Comisiei de examinare a investițiilor străine directe, organism care autorizează sau respinge investițiile străine din punct de vedere al impactului la adresa securității naționale. Pentru a ocupa aceste ultime funcții publice, Mircea Abrudean avea nevoie obligatoriu de aviz ORNISS pentru a putea avea acces la documentele secrete.

Ciolacu invocă note de la servicii

În urma negocierilor politice privind împărțirea funcțiilor în cadrul coaliției de guvernare, liberalii au obținut pentru Mircea Abrudean funcția de secretar general al Guvernului. Adică cea mai importantă funcție din guvern. De ce este cea mai importantă? Pentru că Secretariatul General al Guvernului asigură derularea operaţiunilor tehnice şi de strategie aferente actelor de guvernare, rezolvarea problemelor organizatorice, juridice, economice şi tehnice. Mai mult, transmite toate actele normative emise de Guvern spre publicare în Monitorul Oficial.

Însă premierul Marcel Ciolacu refuză să îl numească în funcție. Motiv pentru care a fost declanșat primul scandal în coaliție. În urma scandalului public, social – democrații au anunțat pe surse că serviciile secrete de informații nu recomandă numirea liberalului Abrudean în această funcție importantă, mai ales că nu ar deține certificat ORNISS pentru a avea acces la documente secrete. Ceea ce poate fi doar un pretext pentru a refuza numirea.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

22:34INTERCEPTĂRI Judecătoarea drogată de la Suceava lua cocaină sintetică diluată: „Odată am consumat și nefăcută cumva că nu au avut timp s-o prepare… și… mi-o rupt nasu’… (…) rană”
21:30Concurență pentru Wizz Air: zboruri interne de 25 de euro și externe de 57 de euro. De pe ce aeroporturi zboară avioanele AnimaWings
18:19România, anul 2024: Jumătate dintre funcţionarii publici din România nu ştiu ce servicii online oferă instituţia în care lucrează (studiu)
17:05Ridicol: candidatul PSD la primăria unei comune cu 88 de locuitori cu drept de vot a reușit să strângă 100 de semnături de susținere, cum cere legea
16:06Trafic de influență în subordinea lui Florentin Pandele, în Primăria Voluntari, prin intermediul clanurilor, suspectează procurorii. Doi suspecți, arestați
12:50Imaginea dezastrului PNRR: ministerul lui Câciu trebuia să cheltuie, în primul trimestru, 81 de milioane de lei din fonduri nerambursabile. A absorbit zero
12:05Dacă va fi din nou primar, Firea vrea să-și facă metrou până acasă, deși ea circulă cu mașina. O va ajuta colegul Daniel Băluță
11:23VIDEO Momentul șocant al împușcării premierului slovac Fico: acesta este proiectat pe spate de la forța împușcăturilor, în timp ce garda sa este concentrată pe atacator
10:49VIDEO Piedone anunță pe cine ar dori viceprimar, dacă va fi ales edil-șef al Capitalei: „Avem un interes în dezvoltarea Bucureștiului”. Rareș Bogdan: „Are dreptate!”
10:46ANALIZĂ De ce, pentru România, poate fi o strategie bună să transfere un sistem Patriot în Ucraina: țara noastră are patru sisteme, Polonia – doar două. Pozițiile țărilor UE care au Patriot
09:49Catastrofalul spital modular COVID de la Iași a fost achiziționat legal, spune o instanță. În practică, însă, a funcționat doar câteva luni
08:24Falimentul City Insurance a lovit grav și afaceri, nu doar șoferi. O firmă poate pierde milioane de lei din cauza unei polițe neîncheiate
20:52Premierul slovac, Robert Fico, împușcat miercuri în plină stradă este în stare critică iar șansele sale de supraviețuire nu sunt clare
18:21Un judecător din CSM își compară salariul cu cel al unui taximetrist sau frizer. El avea circa 15.000 lei/lună și dăduse statul în judecată pentru salarii mai mari
16:06Șef de secție din poliția Constanța, dosar penal după ce a fost depistat conducând haotic și a refuzat să i se verifice alcoolemia. El a condus poliția Costinești