Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a fost împiedicat să vorbească la Eurovision, deși țara sa a fost lipsită de posibilitatea de a găzdui concursul, urmare a războiului.
Ucraina ar fi trebuit să găzduiască Eurovision 2023, după ce Kalush Orchestra a câștigat competiția, în 2022. Însă, în octombrie 2022, radioteleviziunea națională a Ucrainei a arătat că nu are capacitatea să organizeze evenimentul.
În consecință, Eurovision va avea loc la Liverpool, în Marea Britanie. Președintele Zelenski a declarat, la BBC, că, deși are un mare respect pentru Marea Britanie, ar fi preferat ca acest concurs să se desfășoare într-o țară de graniță cu Ucraina, pentru ca ucrainenii să poată participa în număr cât mai mare.
Zelenski, împiedicat să vorbească la Eurovision
„O cerere a liderului ucrainean de a avea o apariție video surpriză în timpul finalei, în care se aștepta ca el să îndemne publicul global de 160 de milioane de persoane să continue să susțină Ucraina în fața agresiunii rusești, a fost refuzată de proprietarii evenimentului.
Uniunea Europeană de Radio și Televiziune (EBU), alianța a peste 100 de radiodifuzori care supervizează concursul, BBC fiind gazda din acest an, este îngrijorată că o apariție a președintelui riscă să politizeze evenimentul.
To protect the non-political nature of the Eurovision Song Contest, the decision not to have President Zelensky of Ukraine appear in the show was made by EBU management, and not EBU Members.
— EBU (@EBU_HQ) May 11, 2023
Please find the full statement on the decision here: https://t.co/iaGL6bBB6i
«Concursul Eurovision Song Contest este un spectacol internațional de divertisment și este guvernat de reguli și principii stricte care au fost stabilite încă de la crearea sa. Ca parte a acestora, una dintre pietrele de temelie ale concursului este caracterul apolitic al evenimentului.
Acest principiu interzice posibilitatea de a face declarații politice sau similare în cadrul concursului. Solicitarea domnului Zelensky de a se adresa publicului la concursul Eurovision, deși a fost făcută cu intenții lăudabile, din păcate nu poate fi acordată, deoarece ar fi contrară regulilor evenimentului», a declarat un purtător de cuvânt al EBU”, scrie The Times.
The final of the Eurovision Song Contest will be held in Liverpool tomorrow night with 26 countries competing for the trophy.
— Good Morning Britain (@GMB) May 12, 2023
Overnight, it emerged that President Zelensky will not be allowed to address the event even though Ukraine won last year.@NickDixonITV reports. pic.twitter.com/2BiyMwr5kG
Finala de la Liverpool, „un omagiu adus Ucrainei”
Finala, care va avea loc sâmbătă şi în care vor concura 26 de ţări, va fi un omagiu Ucrainei, cu prezenţa a unsprezece artişti ucraineni pe scenă, inclusiv Kalush Orchestra, câştigătoarea de anul trecut, a declarat EBU.
Clipurile video difuzate în cursul serii vor prezenta 37 de locuri din Ucraina.
Liverpool a dezvăluit, de asemenea, un monument „simbol al speranţei” pentru Ucraina, o statuie de aluminiu a unui bărbat care ţine în mână o carte din care scapă un porumbel cu un steag ucrainean.
Potrivit The Times, încă se mai desfășoară negocieri pentru ca Zelenski să se poată adresa celor care vizionează Eurovision.
_______________________________
Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.
Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.
Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro
CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450
Deschis la BRD
Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.