Braconajul piscicol în Deltă, fără oprire. Poliţiştii de frontieră, independent sau în cooperare cu lucrători din cadrul Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, au descoperit, în perioada 1-6 mai, 278 kilograme de peşte, de diferite specii, provenit din pescuit ilegal, în cadrul acţiunilor de prevenire şi combatere a braconajului piscicol în Delta Dunării.
Braconajul piscicol în Deltă, fără oprire
Potrivit unui comunicat al Poliţiei de Frontieră, 29 exemplare de sturion au fost redate mediului natural, iar poliţiştii au întocmit 12 dosare penale.
În perioada de referinţă, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 480 metri plase monofilament, 1.811 metri plase pescuit comercial în valoare de 10.650 lei, 280 metri setcă în valoare de 1.400 lei, şapte vintire în valoare de 1.500 lei, trei ambarcaţiuni în valoare de 14.500 lei, trei motoare barcă în valoare de 29.000 lei, două autovehicule în valoare de 52.000 lei, un rezervor benzină în valoare de 300 lei.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni la regimul braconajului piscicol, sub coordonarea Parchetului de pe Lângă Judecătoria Tulcea.
_______________________________
Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.
Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.
Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro
CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450
Deschis la BRD
Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.