/

Crimeea, una din țintele contraofensivei ucrainene, spune Zelenski, care crede că peninsula poate fi eliberată. Kievul susține că va contraataca și fără promisele avioane F-16

Crimeea, una din țintele contraofensivei ucrainene
Crimeea, una din țintele contraofensivei ucrainene (sursa: Facebook/Volodimir Zelenski)

Crimeea, una din țintele contraofensivei ucrainene. Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a estimat, într-un interviu acordat presei scandinave, că armata sa este pregătită să lanseze mult aşteptata contraofensivă pentru a încerca recuperarea teritoriilor ocupate de Rusia, deşi încă nu dispune de suficient armament occidental pentru a garanta succesul acestei operaţiuni, dar crede că ea totuşi va reuşi, mizând şi pe slăbirea armatei ruse după mai mult de un an de război.

Crimeea, una din țintele contraofensivei ucrainene

„Cred că va fi un succes. Ne putem elibera teritoriul. Contraofensiva este foarte importantă. Avem nevoie de o victorie. Cred în soldaţii noştri”, a rezumat Zelenski.

Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online

Fără a oferi o dată de începere a contraofensivei – unii comentatori cred că ar putea fi lansată aproximativ la jumătatea lunii mai -, preşedintele ucrainean a subliniat că operaţiunea va include eliberarea peninsulei Crimeea, obiectiv pe care el îl consideră realizabil având în vedere că, de când a început războiul în februarie anul trecut, „Rusia a fost slăbită mult” pe plan militar.

El a confirmat astfel opiniile unor analişti, care prevăd că armata ucraineană ar urma să lanseze contraofensiva în sud-est, dinspre provincia Zaporojie în direcţia Mării Azov, pentru a încerca străpungerea legăturii terestre a Rusiei cu Crimeea şi cu teritoriul ocupat în sudul Ucrainei.

F-16 și vremea nu contează

Totuşi, Zelenski a recunoscut că succesul unei asemenea operaţiuni depinde direct de livrările de armament occidental. „Dorim să salvăm cât mai multe vieţi (ale soldaţilor) putem, aşadar numărul armelor contează (…) Dar nu va exista nicio ezitare. O vom face. Riscul este să nu avem suficiente blindate, de exemplu, caz în care ştim că vor fi mai multe pierderi” în rândul trupelor ucrainene, a admis el.

Ucraina ar fi dispusă să mai aştepte livrări suplimentare de armament occidental, însă termenele nu sunt întotdeauna respectate, aşa că armata ucraineană va trebui să lanseze contraofensiva cu ce are ea în dotare, a sugerat preşedintele ucrainean. El a confirmat că Ucraina nu va aştepta nici eventuala livrare a unor avioane de luptă occidentale, cum ar fi F-16, dat fiind că instruirea piloţilor pentru a le folosi necesită timp.

Zelenski s-a referit şi la aspectul ce ţine de vreme, foarte important în condiţiile de teren ale Ucrainei. „Nu vom aştepta nici vremea”, a spus el, aluzie la recentele ploi abundente care au făcut ca terenul să fie în continuare moale, ceea ce îngreunează deplasarea vehiculelor militare.

Rușii, tir concentrat pe obiective militare

Preşedintele ucrainean a recunoscut de asemenea o schimbare de tactică a armatei ruse, care acum în raidurile sale cu rachete şi drone efectuate adânc în interiorul Ucrainei nu mai ţinteşte infrastructuri energetice, ci infrastructuri militare, aşa cum arată raidul din noaptea de joi spre vineri, deşi oficialii ucraineni îl prezintă ca pe un atac asupra populaţiei civile, întrucât s-a soldat cu moartea a 26 de civili ucraineni, dintre care 23 în oraşul Uman, unde o rachetă a căzut peste un bloc de locuinţe.

Ministerul rus al Apărării a precizat că acest bombardament a avut ca ţintă unităţile de rezervă ale armatei ucrainene, pentru a le împiedica deplasarea spre linia frontului. Moscova a negat mereu acuzaţiile Kievului că ar lovi deliberat zone locuite, dar fragmente din rachetele sale doborâte de antiaeriana ucraineană cad peste astfel de zone şi prin urmare produc victime în rândul populaţiei civile.

„Am intrat într-o altă etapă a confruntării (…), ei (ruşii) ţintesc liniile de apărare. Va fi dificil pentru noi”, a mărturisit Zelenski, precizând că obiectivul armatei ucrainene este acum „să preia iniţiativa în acest război”.

„Cu Putin nu se poate discuta. Este un terorist”

În final, el a respins categoric orice negociere cu Rusia. „În ziua de azi, cu această persoană, preşedintele (rus Vladimir) Putin, nu se poate discuta. Pentru noi toţi el este un terorist”, a concluzionat preşedintele ucrainean.

Conform documentelor clasificate ale Pentagonului scurse online luna aceasta, trupele ucrainene se află în criză de muniţii, astfel că îşi raţionalizează obuzele, echipamentele militare occidentale sosesc lent, militarii ucraineni sunt încă insuficient instruiţi în folosirea lor, efectivele militare sunt de asemenea insuficiente şi obosite, în timp ce armata ucraineană caută noi recruţi apelând inclusiv la distribuirea de ordine de încorporare bărbaţilor pe stradă, dar comandanţii ucraineni se plâng că noii recruţi trimişi pe front sunt slab instruiţi.

Citește și: Navă rusească specializată în operațiuni submarine, reperată lângă gazoductul Nord Stream cu câteva zile înainte de exploziile care l-au scos din uz

Totuşi, conform aceloraşi documente, armata ucraineană a reuşit să formeze 12 brigăzi bine instruite, care nu sunt angrenate în luptele aflate în desfăşurare şi sunt menţinute în rezervă pentru contraofensivă.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a anunţat săptămâna aceasta că aliaţii şi partenerii Ucrainei au furnizat acestei ţări 230 de tancuri şi 1.550 de vehicule blindate, el apreciind că „ucrainenii dispun astfel de capacităţile de care au nevoie pentru a recuceri mai multe teritorii”.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

2 Comments

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

19:38Șeful CIA din mandatul lui Biden tocmai și-a încheiat ultima vizită la Kiev. Nu e clar care va fi atitudinea noului șef al CIA
19:32Germania putea să scape de autorul atacului de la Magdeburg încă de acum un an, dar a refuzat să răspundă unei cereri de extrădare a Arabiei Saudite
19:23Atacul letal de la Magdeburg a trimis o undă de șoc în Europa, multe țări au crescut nivelul de securitate la evenimentele de sărbători
19:17TikTok, interzis timp de un an în Albania după ce un adolescent a fost ucis ca urmare a unei dispute pe rețeaua socială
19:10Consultări politice la Cotroceni, duminică: Iohannis a chemat partidele parlamentare pentru a primi propuneri de premier
12:09Ponta susține că PNL l-a ajutat intenționat pe Călin Georgescu ca să îl împiedice pe George Simion să ajungă în turul II, cu Marcel Ciolacu
11:46Variante PSD pentru conducerea viitorului guvern: Ciolacu II, penalul Neacșu, premierul lui Dragnea, Grindeanu, și meditatorul lui Ciolacu, Socol
10:44Monument dedicat victimelor Holocaustului într-un mare parc din Iași care va trece printr-un proces de modernizare
10:38Încep lucrările la Autostrada Unirii (A8): în februarie 2025, lotul Târgu Neamț – Moțca intră în faza de șantier
10:29Dezvoltatorii imobiliari au ajuns să construiască și poduri rutiere peste râuri, pe banii lor, ca să-și poată continua afacerile
10:20PNL a plătit una din campaniile de promovare a lui Călin Georgescu pe TikTok. Firma de comunicare angajată de liberali care a făcut campania nu are explicații credibile
10:09Vor fi măsuri foarte dure de austeritate după alegerile prezidențiale, până atunci PSD și PNL vor minți cât vor putea, spune Lasconi
09:57Șoferul care a intrat cu mașina în mulțimea de la târgul de Crăciun din Magdeburg, originar din Arabia Saudită, dar locuia în Germania din 2006
09:46Delegația Congresului SUA la NATO, îngrijorată de „dovezile cu privire la eforturile Rusiei de a submina procesul electoral” din România
19:09EXCLUSIV Preotul din Vatra Dornei care a spus că drumul României nu e spre Bruxelles sau Washington neagă că-l susține pe Călin Georgescu: „Eu am susținut numai cuvântul Evangheliei”