Fără bărci motorizate în balta Comana. Consilierii judeţeni au adoptat miercuri, în şedinţă ordinară, un proiect de hotărâre cu privire la aprobarea Regulamentului de navigaţie pe balta Comana, arie protejată, de interes naţional.
Patru sute de hectare, inundate
„În mandatul trecut am reuşit să continuăm un proiect mai vechi la balta Comana şi am inundat cele patru sute de hectare care au creat Delta Comana, atât de apreciată. Încercăm să depunem acum un alt proiect prin care să ridicăm cota digului şi să inundăm o suprafaţă mai mare (…).
Totodată, avem obligaţia legală de a avea, inclusiv pe acest luciu de apă, pe care evident că nu încurajează circulaţia niciunui fel de ambarcaţiuni, să avem un asemenea regulament, motiv pentru care am iniţiat acest proiect de hotărâre cu aprobarea Regulamentului de Navigaţie pe Balta Comana”, a declarat în cadrul şedinţei CJ Giurgiu preşedintele instituţiei, Dumitru Beianu.
Potrivit Hotărârii Guvernului numărul 741 din 2020, balta Comana nu face parte din categoria căilor navigabile interioare ale României.
Fără bărci motorizate în balta Comana
Balta Comana face parte din Parcul Natural Comana, judeţul Giurgiu, şi reprezintă o zonă naturală protejată de interes naţional, iar regulamentul de navigaţie a fost aprobat pentru desfăşurarea în condiţii de siguranţă a navigaţiei doar pentru ambarcaţiunile propulsate cu vâsle, vele sau pedale, pentru prevenirea poluării mediului, evitarea accidentelor, protejarea zonei ecologice şi păstrarea liniştii pentru populaţia din zonă.
Balta Comana este situată pe teritoriul a trei unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Giurgiu, comunele Călugăreni, Mihai Bravu şi Comana, are o suprafaţă totală de 1.259,82 hectare, face parte din Parcul Natural Comana şi este o arie protejată de interes naţional.
Pentru evitarea poluărilor accidentale este interzis accesul oricărui mijloc motorizat, cu excepţia celor utilizate, exclusiv, de către autorităţi.
_______________________________
Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.
Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.
Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro
CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450
Deschis la BRD
Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.