Ziua Pământului va fi marcată, sâmbătă, prin acţiuni ale activiştilor, dar şi de avertizările cercetătorilor privind criza climatică, scrie Reuters.
Voluntari din zeci de state au în plan acţiuni de plantare de arbori, de strângere a gunoaielor sau de impulsionare a guvernelor pentru intensificarea acţiunilor privind combaterea schimbărilor climatice cu prilejul Zilei Planetei Pământ.
Ziua Pământului, marcată prin acţiuni ale activiştilor
Ziua Planetei Pământ, ajunsă la cea de-a 54-a ediţie şi care va fi marcată oficial sâmbătă, a prilejuit o săptămână de activităţi de conservare şi ecologizare desfăşurate în diferite locuri de pe glob, precum şi festivaluri care încep vineri la Roma şi Boston.
Mii de persoane sunt aşteptate vineri la Londra pentru a participa timp de patru zile la evenimente reunite sub denumirea ”Big One”, organizate de gruparea activistă Extinction Rebellion. La Washington este programat un marş pentru a-l convinge pe preşedintele Joe Biden să îşi ia angajamentul cu privire la încetarea utilizării combustibililor fosili.
Sâmbătă, voluntarii vor demara, de asemenea, campanii majore de curăţenie în zona lacului Dal din oraşul indian Srinigar, precum şi în oraşul devastat de uragan Cape Coral, din statul american Florida.
Joe Biden a promis joi că va creşte ajutorul acordat de Statele Unite ţărilor în curs de dezvoltare pentru a lupta împotriva schimbărilor climatice şi pentru a sista defrişările din pădurea amazoniană de pe teritoriul Braziliei, în timpul unei reuniuni cu lideri ai celor mai mari economii ale lumii.
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, le-a spus reprezentanţilor statelor participante la Forumul Economiilor Majore că este necesar un ”progres considerabil în acţiunea climatică” pentru a limita creşterea temperaturilor la 1,5 grade Celsius. El a avertizat într-un mesaj înregistrat şi dedicat Zilei Planetei Pământ că ”părem convinşi să distrugem”.
India, valuri de căldură fără precedent
Ziua Pământului de anul acesta este marcată la câteva săptămâni după un episod de vreme extremă, cu temperaturi record de 45,4 grade Celsius, survenit în Thailanda şi un alt val de caniculă în India, unde cel puţin 13 persoane au murit din cauza insolaţiei la o ceremonie desfăşurată weekendul trecut.
Oamenii de ştiinţă au avertizat săptămâna aceasta că valuri de caniculă mortale pun ”o povară fără precedent” asupra agriculturii, economiei şi sănătăţii publice din India, subminând totodată eforturile îndelungate ale acestei ţări de a reduce sărăcia, inegalitatea şi boala.
_______________________________
Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.
Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.
Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro
CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450
Deschis la BRD
Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.