/

Peste 20 de tone de deşeuri din material plastic, oprite la frontieră, la Giurgiu

Peste 20 de tone de deşeuri din material plastic, oprite la frontieră, la Giurgiu Foto: ITPF Giurgiu

Peste 20 de tone de deşeuri din material plastic au fost oprite la frontieră, la Giurgiu, a anunțat poliția de frontieră. Transportul care venea din Bulgaria pentru o societate comercială din Germania a fost oprit de comisarii de mediu, la PTF Giurgiu, pentru că nu îndeplinea condiţiile de transfer transfrontalier.

Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online

Deşeuri din material plastic, oprite la frontieră

„În Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, pe sensul de intrare în ţară, s-a prezentat un cetăţean bulgar, în vârstă de 55 de ani, la volanul unui ansamblu rutier, format din cap tractor şi semiremorcă. Şoferul transporta deşeuri din plastic, încărcate din Bulgaria, şi erau destinate unei societăţi din Germania.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestui transport, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat comisarilor Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul Judeţean Giurgiu. Astfel, în cadrul verificărilor, autorităţile au stabilit că în mijlocul de transport se află cantitatea totală de 21.240 kilograme deşeuri din material plastic”, se arată într-un comunicat de presă, emis luni de ITPF Giurgiu.

Citește și: Magistrații cu pensii speciale s-au revoltat împotriva PNRR: aproape un sfert dintre ei semnează o scrisoare în care resping orice modificare a privilegiilor lor

În urma verificării documentelor de transfer autorităţile au constatat faptul că transportul nu îndeplineşte condiţiile de intrare în ţară, motiv pentru care nu au permis accesul mijlocului de transport pe teritoriul României.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

11:51AEP contabilizează voturile din diaspora la urbanul din țară, crescând artificial diferența față de prezența din rural
11:49Informațiile „pe surse” de la exit-poll-uri au rol de a mobiliza activul de partid și ar trebui ignorate, recomandă sociologul Cătălin Stoica
11:31Biroul Electoral Ilfov cere Poliției îndepărtarea de pe Facebook a postării lui George Simion în care apare un buletin de vot care are ștampila „VOTAT” pe liderul AUR
11:25Prezență bună la referendumul organizat de Nicușor Dan: peste 8% la ora 11.00, cu circa 1,8% sub prezența, în Capitală, la alegerile prezidențiale
10:02Creditat ca posibil premier, Bolojan a votat „pentru un preşedinte responsabil”
09:52Peste 20.000 de deținuți (90% din cei cu drept de vot) și-au exprimat intenția să voteze la prezidențiale
09:47Ciolacu a votat „pentru o Românie puternică economic” și l-a atacat pe Iohannis: președintele trebuie să muncească
09:40Orban face apel să nu fie votat, le amintește alegătorilor că s-a retras în favoarea Elenei Lasconi
09:33China refuză orice responsabilitate pentru poluarea planetei, nu va participa cu fonduri la „repararea” mediului (COP29)
09:26Ciucă a votat „util” pentru un candidat onest, decent și pregătit. Candidatul PNL a mers la vot în Balotești, comuna de domiciliu din Ilfov
09:18Jumătate de milion de voturi la prezidențiale duminică la prima oră. 50% din voturi, din străinătate
08:58Incredibila șmecherie a diurnelor magistraților: până la 30.000 de euro pe an, chiar dacă locuiești în același oraș în care ești judecător/procuror
20:51Final haotic la summit-ul climatic COP 29: multe state în curs de dezvoltare au părăsit evenimentul, după ce au aflat că statele bogate nu sunt de acord să plătească pentru daunele provocate mediului
20:42Ucraina a pierdut 40% din teritoriul ocupat în regiunea rusească Kursk, dar nu intenționează să se retragă
20:37Netanyahu trebuie arestat de către orice țară din UE în care premierul israelian ar ajunge, spune șeful diplomației de la Bruxelles