/

„Combinația italiană” ar fi picat: Ionel Arsene s-ar fi predat la Bari și ar fi deja în drum spre România, unde ar urma să fie încarcerat (surse Agerpres)

Arsene s-a predat, vine în România
Arsene s-a predat, vine în România (sursa: Facebook/Ionel Arsene)

Arsene s-a predat, vine în România. Preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ şi al filialei judeţene a PSD, Ionel Arsene, condamnat definitiv la șase ani şi opt luni de închisoare pentru trafic de influenţă, s-a predat în Italia, în oraşul Bari, potrivit unor surse judiciare, arată Agerpres.

Arsene s-a predat, vine în România

Arsene urmează să fie adus în ţară de unde va fi preluat de poliţişti sau de Administraţia Naţională a Penitenciarelor, au mai spus sursele citate.

Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online

„La data de 10 martie, poliţiştii (…) au primit un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis pe numele unui bărbat de 51 de ani. Cel în cauză este condamnat de Tribunalul Bacău la o pedeapsă privativă de libertate, de 6 ani şi 8 luni, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, sentinţă rămasă definitivă prin decizia Curţii de Apel Braşov”, informa un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamţ.

Preşedintele CJ Neamţ a fost condamnat definitiv, pe 10 martie, de Curtea de Apel Braşov, la șase ani şi opt luni de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

Fără funcții publice timp de cinci ani

Iniţial, în aprilie 2022, Arsene primise la instanţa de fond (Tribunalul Braşov) o condamnare de opt ani şi patru luni, pedeapsă scăzută de Curtea de Apel Braşov la șase ani şi opt luni.

CA Braşov a mai decis confiscarea de la şeful CJ Neamţ a sumelor de 80.000 euro şi 80.000 lei.

Ca pedeapsă accesorie, Ionel Arsene nu are mai are dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a alege şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere sau de a exercita atribuţii de conducere în cadrul vreunui partid, formaţiune sau alianţă politică din România pe o perioadă de cinci ani după ce execută condamnarea.

Ionel Arsene a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în anul 2018, pentru trafic de influenţă, infracţiune săvârşită în 2013, în perioada când acesta era deputat.

100.000 de euro pentru folosirea influenței

Conform DNA, în cursul anului 2013, Ionel Arsene, în calitate de deputat şi preşedinte al organizaţiei judeţene Neamţ a PSD, ar fi primit de la o persoană (martor în cauză) suma de 100.000 euro, pentru a-şi folosi influenţa pe care a lăsat să se creadă că o are asupra unor persoane din conducerea Agenţiei Naţionale de Integritate, în scopul de a se constata nerespectarea dispoziţiilor legale privind conflictul de interese şi regimul incompatibilităţilor în cazul unei persoane care, la acea vreme, avea funcţie de conducere în administraţia locală.

Concret, Ionel Arsene s-a înţeles cu Gheorghe Ştefan, zis „Pinalti”, fost primar al municipiului Piatra Neamţ, pentru a „scăpa” de preşedintele CJ Neamţ de la acea vreme, Culiţă Tărâţă.

Citește și: Șmecheria fugarului Arsene: și-a ascuns la vedere firma din Italia, deschisă acum patru ani – a menționat-o în declarația de interese ca SRL, dar fără să completeze adresa

Gheorghe Ştefan i-ar fi dat lui Arsene 100.000 de euro, bani care trebuiau să ajungă la şeful ANI, în schimbul declarării lui Culiţă Tărâţă în stare de incompatibilitate şi conflict de interese. Arsene a primit banii într-un restaurant din Bucureşti.

Înţelegerea dintre cei doi nu a fost respectată, astfel încât Gheorghe Ştefan şi-a cerut banii înapoi, însă nu i-a primit, astfel încât el l-a denunţat pe Arsene la DNA.

Ulterior, Arsene i-a propus lui Gheorghe Ştefan să-i dea o parte din bani sub forma unui contract de construire a unei şcoli într-o comună din Neamţ, contract atribuit unui apropiat al lui „Pinalti”.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

22:24Geoană ar fi țepuit un consultant israelian cu 300.000 de euro. O sumă parțială ar fi fost plătită de Sacha Dragic (Superbet)
21:48Împușcat pentru o datorie de 3.000 de euro, a scăpat de moarte doar pentru că a fost dus imediat la spital
21:35Medicii rezidenți acuzați de consum de cocaină s-au testat la IML. Rezultatul nu lasă loc de dubii
17:28Scandalul Ciolacu-Docuz-Nordis, cenzurat: site-ul România TV, postul lui Ghiță, zero știri, la fel Realitatea TV și Agerpres. Antena 3, menționare marginală
17:07PSD a scos minori la înaintare în campania electorală: fotografie de grup cu elevi de gimnaziu și liceu care împart materiale politice în fața PSD Maramureș
16:49Ciucă, susținut de un activist pentru drepturile bolnavilor de fibroză chistică: A urgentat introducerea unui medicament esențial pe lista celor compensate
15:48Companiile germane din România anticipează o înrăutăţire a situaţiei economice, vor să reducă investițiile și se pregătesc de concedieri
14:57Ciolacu și Sorina Docuz, aventuri la Madrid cu un zbor charter închiriat de Nordis, alături de Grindeanu, Simonis și familia Vicol
13:00Cum se ascunde Ciolacu în spatele copilului său după ce a fost acuzat că a luat șpagă de la Nordis o călătorie la Nisa cu un avion de lux
10:40Țeapa Nordis, explicată de un avocat specializat în dreptul proprietății: a cerut insolvența pentru ca Statul să îl protejeze de păgubiți
10:01Analiză: Ciolacu are șanse teoretice în turul II doar dacă se confruntă cu Simion. Ciucă, Lasconi, Geoană îl bat la un scor zdrobitor
08:26Consilier județean AUR patriot: trei apartamente în Dubai. Are multe alte apartamente, terenuri, spații de producție și ceasuri în țară
21:18Cine va intra în turul II? O analiză incompletă și subiectivă a următoarelor 84 de ore
20:10Candidatul Ponta a luat o pauză de la campania electorală ca să joace golf în Dubai. A avut și o scuză: un eveniment la care a fost speaker
18:34Cotele la pariuri politice: vezi cine crede în șansele lui Ciucă și Lasconi, și cine în Simion