Proiectul primei centrale solare plutitoare din Bulgaria a fost prezentat la Sofia, anunță agenția bulgară de presă BTA. Investiția va fi de 500-800 milioane de euro.
Proiectul primei centrale solare plutitoare din Bulgaria
Construcţia uzinei din zona barajului Ogosta (nord-estul Bulgariei) este aşteptată să înceapă în aproximativ doi ani şi să dureze un an şi jumătate – doi ani, ceea ce înseamnă că instalaţia va fi pusă în funcţiune în termen de patru ani, a declarat pentru BTA directorul general al Profine Energy Bulgaria, Krum Vasilev.
În opinia sa, capacitatea parcului solar a fost iniţial planificată la 500 – 800 MW, iar producţia la aproximativ 1.350 MWh.
Investiţia depinde de dimensiunea parcului: va fi de 800 de milioane de euro pentru 800 MW şi de 500 de milioane de euro pentru 500 MW (un milion de euro per 1 MWh), a spus directorul.
Instalaţia poate ocupa aproximativ 850 ha din suprafaţa totală de 2.000 ha a rezervorului.
Vasilev este încrezător că peştii din baraj nu vor fi afectaţi. El atribuie lipsei de informare protestele „puse la cale” împotriva proiectului în rândul localnicilor.
„Vrem să vorbim cu ei şi să le explicăm ce planificăm”, a spus el.
Citește și: Yellen: Schimbările climatice ar putea determina scăderea valorii unor active, cu impact asupra economiei americane
Grupul Profine Energy GmbH, care are sediul în Waghausel, Germania, a construit parcuri plutitoare similare în Germania, Austria, Ţările de Jos şi Spania, a explicat directorul filialei bulgare.
_______________________________
Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.
Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.
Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro
CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450
Deschis la BRD
Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.