/

Democrație în PSD: Dumitru Buzatu, șef de 23 de ani al organizației din Vaslui, reales în unanimitate. Soția sa, vicepreședinte

Dumitru Buzatu, reales în unanimitate Foto: Facebook

Președintele Consiliului Județean Vaslui, Dumitru Buzatu, șef de 23 de ani al organizației PSD din județul Vaslui, a fost reales în unanimitate în fruntea acestei structuri de partid. Soția sa, senatoarea Gabriela crețu, va fi vicepreședinte al PSD Vaslui.

În 2020, la PSD Vaslui au avut loc alegeri interne pentru stabilirea candidaților la Parlament, iar Gabriela Crețu ieșise pe un loc neeligibil. Însă, Dumitru Buzatu l-a convins pe Marcel Ciolacu să intervină, iar Crețu a fost plasată pe primul loc.

Alegerile au avut loc în prezența președintelui PSD, Marcel Ciolacu.

În 2017, Buzatu i-a numit „răgălii” și „imbecili” pe cei care protestau în Piața Victoriei împotriva regimului Dragnea.

„Eu sunt parte din aripa talibană a PSD și nu mă interesează nici măcar 100.000 de răgălii adunate de undeva. Mi-a fost foarte ușor să-i recunosc după răgetele pe care le scot și am înțeles că este o fracțiune ultrareacționară care habar nu are de comportamentul democratic și de valorile umanitare.

Sunt indivizi care se ascund în dosul anonimatului rețelelor de comunicare și, după părea mea, și câțiva «antrenori» din instituțiile de represiune caracteristice statului capitalist.

Eu sper ca guvernul popular, care s-a instalat după alegerile din 11 decembrie, să aibă tăria să reziste tuturor manipulărilor pentru că o abdicare în acest moment va da câștig, și aici utilizez o expresie care nu-mi aparține mie, ci unui scriitor american prestigios, «imbecililor»”, spunea Buzatu, în februarie 2017.

Dumitru Buzatu, reales în unanimitate

Buzatu a fost singurul candidat pentru funcţia de conducere şi a fost ales prin vot deschis, în unanimitate, de cei 812 delegaţi prezenţi la conferinţa de alegeri, din cei 835 convocaţi.

Foto: PSD Vaslui

„Aş putea să spun că alegerile din 2020 au fost cele mai grele alegeri din întreaga mea carieră politică şi din activitatea organizaţiei judeţene a PSD. Nu datorită activităţii, dimpotrivă, ci pentru că am fost victimele unei campanii electorale permanente, o campanie electorală care a început imediat după terminarea alegerilor din 2016, o campanie împotriva PSD, împotriva rezultatului obţinut în alegerile respective şi a continuat până 2020. (…)

A fost o campanie susţinută inclusiv instituţional. Nu cred că nu-şi mai aminteşte cineva de prestaţia Preşedintelui actual al României, domnul Klaus Iohannis, care în fiecare zi, de vreo câteva ori, ni se adresa într-un mod nu prea politicos, lucru pe care a încercat să-l repare mai recent. Prezent de atâtea ori la televiziunea naţională, la televiziunile private dar care au caracter naţional, peste tot unde s-a putut, pe reţele sociale, a creat o presiune extraordinară asupra susţinătorilor PSD, presiune care s-a reflectat şi în judeţul nostru asupra organizaţiei”, a spus Dumitru Buzatu, după realegere.

Dumitru Buzatu se află la conducerea PSD Vaslui din anul 2000. 

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

15:32Elena Lasconi cere demisia lui Klaus Iohannis: „Mandatul s-a încheiat”
15:19„Putin știe cum să ne deranjeze”, a afirmat ministrul german al Apărării, vorbind despre pericolul atacurilor hibride ale Rusiei
15:00Ursula von der Leyen a transmis un mesaj emoționant românilor, la 35 de ani de la Revoluție
14:48Rusia, lovită de un val de tentative de incendiere: bănci, clădiri guvernamentale și centre comerciale vizate
14:37Qatarul amenință cu oprirea livrărilor de gaze naturale către Uniunea Europeană
14:32Klaus Iohannis anunță formarea iminentă a unui guvern al coaliției pro-europene
13:10Se anunță un circ maxim la prezidențiale: Anca Alexandrescu declară că va candida, dacă Victor Ponta intră în competiție
12:38Gabriela Firea anunță cine ar putea fi candidatul PSD-PNL-UDMR la președinție: șomerul Crin Antonescu, care de opt ani nu mai are nici o sursă de venit
11:54VIDEO Cum au făcut circ Șoșoacă și Makaveli în Parlament. Makaveli, plătit acum din bani publici, din bugetul Legislativului
20:29Lideri ai PNL strâng semnături pentru Crin Antonescu pentru a evita o susținere a lui Ilie Bolojan pentru candidatura lui Nicușor Dan la președinție – presă
19:47Autostrada A7, deschisă circulației pe 21 de kilometri între Dumbrava și Mizil. Investiția, finanțată prin PNRR
19:38Șeful CIA din mandatul lui Biden tocmai și-a încheiat ultima vizită la Kiev. Nu e clar care va fi atitudinea noului șef al CIA
19:32Germania putea să scape de autorul atacului de la Magdeburg încă de acum un an, dar a refuzat să răspundă unei cereri de extrădare a Arabiei Saudite
19:23Atacul letal de la Magdeburg a trimis o undă de șoc în Europa, multe țări au crescut nivelul de securitate la evenimentele de sărbători
19:17TikTok, interzis timp de un an în Albania după ce un adolescent a fost ucis ca urmare a unei dispute pe rețeaua socială