/

Populaţia Chinei a scăzut în 2022 pentru prima dată după 60 de ani. Plus: economia, cea mai slabă creștere din 1976, exceptând primul an de pandemie, 2020

Populaţia Chinei comuniste a scăzut în 2022 pentru prima dată Foto: Twitter

Populaţia Chinei comuniste a scăzut în 2022 pentru prima dată după 60 de ani, arată Biroul Național de Statistică.

Tot în 2022, China a înregistrat unul dintre cele mai slabe ritmuri de creştere în aproape o jumătate de secol.

Pe ansamblul anului trecut, PIB-ul Chinei a înregistrat o creştere de 3%, în timp ce ţinta oficială era de aproximativ 5,5%, iar avansul din 2021 a fost de 8,4%.

Excluzând expansiunea de 2,2% din 2020, când economia chineză era afectată de pandemie, creşterea de 3% din 2022 este cea mai slabă performanţă din 1976 – anul final al „Revoluţiei Culturale”, care a deteriorat economia.

Populaţia Chinei comuniste a scăzut în 2022 pentru prima dată

În total, anul trecut au fost înregistrate 9,56 milioane de naşteri, care nu au compensat cele 10,41 milioane de decese, a anunţat Biroul naţional de statistică (BNS) într-un raport.

Prin urmare, populaţia Chinei a scăzut cu aproximativ 850.000 de persoane în 2022.

Această diminuare ar trebui să fie de durată, pe parcursul a mai multor decenii, potrivit multor demografi, ceea ce va avea consecinţe semnificative asupra economiei, societăţii şi sistemului de pensii.

Scăderea populaţiei este o premieră din 1960-1961, când o foamete teribilă, care a început în 1959, a făcut zeci de milioane de morţi, în special în urma unor erori în politica economică a „Marelui salt înainte”.

Această descreştere din 2022 se explică în special prin costul vieţii care a crescut brusc, prin nivelul de educaţie mai înalt al femeilor care întârzie sarcinile sau chiar prin lipsa dorinţei generaţiilor tinere de a avea un copil.

Rata fertilităţii a coborât la 1,15 copii per femeie în 2021 – mult sub nivelul de înlocuire (2,1).

Populația s-ar putea înjumătăți, până în 2100

Împreună cu îmbătrânirea, scăderea populaţiei, în special a numărului de persoane care lucrează, ar trebui să aibă repercusiuni profunde asupra economiei chineze timp de câteva decenii.

Costul forţei de muncă este de aşteptat să crească, reducând competitivitatea forţei de muncă chineze, iar presiunea asupra populaţiei active pentru a avea grijă de persoanele în vârstă va creşte foarte semnificativ.

Numeroase autorităţi locale au lansat deja măsuri pentru a încuraja cuplurile să procreeze.

Metropola Shenzhen (sud) a oferit prime la naştere de până la 10.000 de yuani (1.370 de euro) şi alocaţii plătite până când copilul împlineşte trei ani.

Provincia Shandong (est) acordă 158 de zile de concediu de maternitate (cu 60 mai mult decât norma naţională), de la primul copil.

China ar putea avea doar 587 de milioane de locuitori în 2100, potrivit celor mai pesimiste proiecţii ale unui studiu al Academiei de Ştiinţe Sociale din Shanghai, actualizat anul trecut şi ale cărui date au fost transmise AFP. 

Citește și: ANALIZĂ Tandemul Ciucă-Ciolacu: momente-cheie care arată o relație privilegiată și posibile proiecte de viitor

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

15:05EXCLUSIV Pacienții operați la „Marius Nasta”, mutați după intervenție la ATI prin curtea spitalului pentru că DSP refuză să autorizeze nouă paturi noi de terapie intensivă
14:58Planul lui Bolojan de reducere a cheltuielilor statului: mai puțini parlamentari, tăierea subvenției pentru partide, ministere desființate
14:40CCR face iar jocurile PSD: a cerut renumărarea voturilor de la primul tur al prezidențialelor, ceea ce o poate scoate din joc pe Elena Lasconi
12:45EXCLUSIV „Suveranist” de la Partidul LEU, pe lista DREPT pentru Camera Deputaților. Președintele LEU i-a dat o vilă lui Călin Georgescu drept sediu de campanie
12:17TikTok a eliminat, până după turul întâi, 66.000 de conturi false care postau în limba română, fără să precizeze dacă aveau legătură cu campania electorală
12:01Primarii PSD din Neamț spun că, duminică după-amiaza, li s-a cerut să dirijeze voturi către Georgescu, ca să nu intre Lasconi în turul II – presa locală
11:20Pensionarii pesediști ar putea opri ascensiunea extremistului Georgescu – analiză. Peste 30% dintre alegătorii între 18 și 24 de ani au votat cu acesta
11:18EXCLUSIV Călin Georgescu, sediu de campanie în vila președintelui Partidului LEU. În Consiliul Consultativ al partidului – fostul spion DIE (ex-adjunct SIE după ’89) Gheorghe Dragomir, și generalul Dan Voinea 
10:26CCR îl va elimina pe Călin Georgescu din alegeri, turul doi va fi între Lasconi și Ciolacu, spune profesorul Cristian Preda, care invocă o analiză juridică
10:20Producția industrială a scăzut atât de puternic încât a ajuns la nivelul din 2014, spune economistul șef al ING. Prețul la energie, de trei ori mai mare ca în Suedia
09:26Preotul Chifan, care bate femei în curtea mănăstirii, campanie asiduă pentru Călin Georgescu. Clipuri antioccidentale, virale
09:14Aplicația pentru TikTok prin care Călin Georgescu ar fi plătit influenceri spune că nu a lucrat cu candidatul. De unde vin banii?
09:00De ce înregistrările despre șpagă au fost scoase din dosarul lui Buzatu: procurorii nu au avut mandat de la judecători să pună microfoane pe martori
23:10Călin Georgescu i-a amenințat pe tinerii care protestează împotriva sa în București și în țară: „Să meargă acasă la părinții lor, că nu vrem să pățească ceva”
21:35Cea mai bogată familie de judecători: are două apartamente în Emiratele Arabe Unite. El este judecător la Înalta Curte, deși a făcut o banală facultate privată