/

EXCLUSIV Sentința de închisoare cu executare pentru o palmă peste posteriorul unei femei, sabotată de polițiști, care au descurajat victima și nu voiau să deschidă dosar

Femeia lovită peste posterior, descurajată de polițiști
Femeia lovită peste posterior, descurajată de polițiști (sursa: jurnalfm.ro)

Femeia lovită peste posterior, descurajată de polițiști. Un sucevean care a lovit cu palma, pe stradă, posteriorul unei femei, a fost condamnat la un an de închisoare (din care va executa zece luni). Sentința este fără precedent în România pentru o astfel de faptă.

Femeia lovită peste posterior, descurajată de polițiști

Dar, ca să se ajungă aici, a fost nevoie de insistența extraordinară a victimei. Femeia, Nina Smart (foto), nu s-a lăsat descurajată de polițiștii suceveni care au minimalizat importanța agresiunii.

„Doamna Nina Smart a depus plângere și nu s-a lăsat până când nu a fost făcut un dosar și trimis la procurori. Dar plângerea a trecut pe la mai mulți polițiști până când să fie făcut un dosar: unii s-au pensionat, alții s-au transferat în altă parte. Dar victima a fost descurajată în demersul ei de a reclama agresiunea de către polițiști, asta este clar”, a spus Cristina Bucșă, avocata Ninei Smart, pentru Defapt.ro.

Citește și: Închisoare pentru o palmă peste posteriorul unei femei pe stradă. Decizie fără precedent în România

Chiar victima, de altfel, a trimis o declarație presei în care vorbește despre cum „Umilința suferită în urma violenței și atitudinea inițială a persoanei care a preluat reclamația pe care am făcut-o la poliție m-au afectat multă vreme”.

Avocata admite că, într-o oarecare măsură, nu se aștepta ca agresiunea să fie pedepsită cu închisoare cu executare. „În instanțele noastre, violența împotriva femeilor este pedepsită mult mai blând decât ar trebui, chiar în cazuri de agresiuni mult mai violente. Credeam că sentința va fi de amendă penală, dar doamna judecătoare a fost foarte profesionistă, a judecat foarte corect și a vrut să dea un exemplu că astfel de agresiuni sunt inacceptabile”, a mai spus Bucșă.

Agresorul a recunoscut fapta la poliție

Pe 28 iunie 2021, Nina Smart se afla într-o cafenea din centrul orașului Suceava împreună cu trei prietene. Avocata Cristina Bucșă a spus că la scurt timp după ce au ieșit din cafenea, pe promenadă, au observat un individ care se îndrepta spre ele. Era destul de voinic, era înalt. În momentul în care a trecut prin dreptul grupului de femei, acesta și-a luat avânt și a aplicat o palmă peste partea posterioară, practic pe fundul persoanei vătămate. Totodată, a început să râdă frenetic, era foarte mulțumit de ceea ce făcuse. Și nici nu a dat importană faptului că persoanele care o însoțeau pe victimă i-au reproșat gestul pe care tocmai îl făcuse. A intrat liniștit într-o sală de jocuri din apropiere.

„Mai departe, povestea este simplă. Au fost sesizate organele de poliție, iar victima s-a dus și a depus plângere”, a explicat avocata. Viorel Lupu și-a recunoscut fapta în fața polițiștilor, ba chiar a și dat o declarație în acest sens. Dar, după ce a fost trimis în judecată, nu s-a mai prezentat în fața judecătorilor.

Avocata Cristina Bucșă a spus că agresorul a fost citat de mai multe ori, chiar și cu mandat de aducere: „A fost citat cel puțin de patru-cinci ori. Polițiștii care se ocupau de punerea în aplicare a mandatului de aducere au transmis că acesta ar fi plecat din țară. Adică, în timpul procesului penal el a plecat din țară. Familia lui a fost înștiințată, dar a refuzat să dea detalii despre unde se află mai exact. Nu a dorit să se apere în instanță”

Condamnat la zece luni de închisoare cu executare

Judecătoria Suceava a decis să îl condamne pe Viorel Lupu la o pedeapsă cumulată de zece luni de închisoare cu executare. „Nu pot să vă spun cu exacitate dacă este unică această hotărâre, însă șansele sunt foarte, foarte mari”, a declarat avocata Cristina Bucșă.

Tot ea a mai menționat că Viorel Lupu a mai avut probleme cu legea. În anul 2005 a fost eliberat din închisoare, după ce și-a ispășit pedeapsa pentru două violuri comise în anii 1996 și 2000. 

„Juridic, el nu poate fi considerat un recidivist și nici pedeapsa aplicată nu a fost agravată ca urmare a recidivei. Primele fapte, cele la care se face referire, de viol, au fost săvârșite în anul 2000 și, respectiv, 1996. Acesta a fost eliberat condiționat în anul 2005, dar restul de pedeapsă era foarte mic. S-a considerat executat ulterior. Termenul de reabilitare s-a împlinit de mult. Tocmai de aceea nu s-a atras recidiva în prezent”, a menționat avocata.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

3 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

18:55Maia Sandu laudă România la 34 de ani de la Podul de Flori: „Cu ajutorul României, vom deveni și noi parte a familiei europene”
18:02Salariile uriașe din compania de stat care, deocamdată, n-a construit nici un kilometru de autostradă. Directorul companiei va avea 10.000 de euro pe lună
15:18Rusia a anunțat exerciții nucleare în apropierea granițelor ucrainene, ca răspuns la declarațiile unor lideri occidentali privind posibilitatea de a trimite soldați NATO în Ucraina
12:56Singurul politician care își atacă public adversarul în zilele de Paște: „Nu ești dus la biserică, nu mănânci usturoi ca noi”
12:30Publicitate electorală pentru Firea, la Antena 3: pe un solo de pian, soțul Pandele, cu vocea gâtuită de emoție, îi face declarații soției, pe care o ține de mână
09:52De Paști, unii români au urcat pe munte. Apoi au sunat la Salvamont să-i dea jos. În unele cazuri a fost nevoie și de SMURD
09:43Șeful CIA se implică în negocierile dintre Hamas și Israel pentru încetarea ostilităților din Gaza. Discuții la Doha
09:17EXCLUSIV Cum au ajuns „baronii” Iulian Dumitrescu (PNL) și Robert Negoiță (PSD) să facă afaceri din bani publici prin intermediul aceluiași paravan șpăgar
21:05Viktor Orban, liderul naționalist de la Budapesta, începe să aibă probleme electorale înaintea scrutinului pentru PE. Alocațiile mici pentru copii, temă de campanie
20:05Pariorii nu cred în Burduja: cotă catastrofală pentru candidatul PNL. Cine are cota cea mai bună, la distanță de ceilalți competitori
17:27Actele antisemite la nivel mondial, cifre-record mai ales în ultimele șapte luni, după atacul terorist al Hamas în Israel de la 7 octombrie 2023
16:29În timp ce Putin participa la slujba de Înviere, rachete și drone rusești ucideau și răneau ucraineni care se îndreptau spre biserici
13:20VIDEO Părintele Calistrat de la Mănăstirea Vlădiceni, după ce Ciolacu a cerut să nu mai fie jignit că ar fi moldovean: „Mârlan fără educație”
12:29Încă un candidat la primărie, blocat de justiție: candidatura actualului edil din Silivașu de Câmpie, respinsă. Îi va lua locul fiul său, care luptă pentru PSD
16:27Nicușor Dan explică ce moștenire i-a lăsat Firea: „Trei miliarde datorii curente, adică oricare din oamenii cărora noi le datoram bani puteau să ne blocheze conturile”