/

Pentagonul și-a înființat propriul birou pentru „Dosare X”, care cercetează toate fenomenele inexplicabile din preajma zonelor militare

Pentagonul are birou de Dosare X
Pentagonul are birou de "Dosare X" (sursa: defense.gov)

Pentagonul are birou de „Dosare X”. Noul demers al Pentagonului de a investiga rapoartele referitoare la OZN-uri nu a oferit până în prezent nicio dovadă conform căreia extratereştrii ar fi vizitat Pământul sau s-ar fi prăbuşit pe planeta noastră.

Pentagonul are birou de „Dosare X”

Cu toate acestea, demersul Pentagonului de a investiga anomalii, obiecte neidentificate – în spaţiu, pe cer sau chiar sub apă -, a condus la sute de noi rapoarte care sunt în curs de cercetare, au declarat vineri înalţi responsabili din armată.

Până în prezent, însă, nimic nu indică existenţa vieţii extraterestre inteligente. Ronald Moultrie, subsecretar de stat pentru informaţii şi securitate, a declarat că „până acum nu am văzut nimic care ar sugera că a existat o vizită extraterestră, o prăbuşire extraterestră sau ceva de acest gen”.

Sean Kirkpatrick, directorul recent înfiinţatului Birou de soluţionare a anomaliilor în toate domeniile (AARO) al Pentagonului, nu a exclus posibilitatea vieţii extraterestre şi a subliniat că are o abordare ştiinţifică în cadrul acestei cercetări. „Aş spune doar că ne structurăm analiza astfel încât aceasta să fie foarte amănunţită şi riguroasă. Vom parcurge tot”, a adăugat el, vineri, în cadrul primei conferinţe de presă organizate de la înfiinţarea AARO, în luna iulie.

Nu UFO, ci UAP

Misiunea AARO se concentrează asupra activităţilor inexplicabile din proximitatea instalaţiilor militare, în spaţiul aerian restricţionat şi în „alte zone de interes”, iar scopul său este de a contribui la identificarea posibilelor ameninţări la adresa siguranţei operaţiunilor militare americane şi a securităţii naţionale.

Citește și: Cercetătorii ruși de la o fostă bază de arme biologice vor să readucă la viață viruși preistorici. Oamenii de știință avertizează că e un joc riscant și riscăm o nouă pandemie

Un raport guvernamental de anul trecut a documentat peste 140 de cazuri pe care armata americană le numeşte oficial „fenomene aeriene neidentificate” (Unidentified Aerial Phenomena – UAP) observate începând din 2004. Toate, cu excepţia unuia – o situaţie atribuită unui balon mare, dezumflat – rămân neexplicate şi sunt supuse unor analize suplimentare, potrivit raportului.

Sute de cazuri investigate

Pentru celelalte 143 de cazuri, raportul a constatat că sunt disponibile prea puţine date pentru a se putea cunoaşte cu exactitate dacă este vorba despre unele sisteme aeriene sofisticate, dezvoltate fie de guvernul american, de o entitate comercială sau de o putere străină precum China sau Rusia.

Raportul din 2021 a inclus câteva fenomene UAP, obiecte enigmatice cu o viteză şi manevrabilitate ce depăşeau tehnologia aviatică cunoscută şi lipsite de orice mijloc vizibil de propulsie sau de suprafeţe de control al zborului, notează Reuters.

Kirkpatrick a declarat că de atunci au mai fost documentate câteva sute de cazuri. Cifra exactă urmează să fie dezvăluită în curând, însă un înalt oficial din marină a declarat în mai că numărul total al cazurilor raportate ajunsese deja la 400.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

20:53Ciolacu face pe relaxatul și spune că a prevăzut din vară cine e candidatul de pe locul al doilea
18:44Disperare la PSD: organizațiile rurale din Buzău mobilizează alegători la vot pentru George Simion. „Vă credeți imuni la lege, cu protecție de la Ciolacu”, îi avertizează EFOR
16:56BREAKING NEWS Referendumul organizat de Nicușor Dan a trecut pragul de validare
16:02Primele estimări: panică la PSD din cauza aglomerației din multe secții de vot din mediul urban. La ora 16.00, peste 600.000 de voturi în plus în orașe
15:45Planuri de rezervă în AUR și USR pentru un tur doi fără Lasconi și Simion. Claudiu Târziu și gruparea Drulă-Barna-Ghinea numără orele
15:33Referendumul lui Nicușor Dan va fi validat, cel mai probabil: la ora 15.00, votaseră peste 23% din alegători, pragul este 30%
15:25Lasconi a adus prăjituri în secția de vot. Explicația ei: Sunt fără blat, e important fără blat
15:17Șoșoacă s-a filmat în cabina de vot și a postat clipul pe Facebook. Poliția face cercetări
15:06George Simion a votat la Roma, vineri, dar a fost duminică la vot cu soția lui
11:51AEP contabilizează voturile din diaspora la urbanul din țară, crescând artificial diferența față de prezența din rural
11:49Informațiile „pe surse” de la exit-poll-uri au rol de a mobiliza activul de partid și ar trebui ignorate, recomandă sociologul Cătălin Stoica
11:31Biroul Electoral Ilfov cere Poliției îndepărtarea de pe Facebook a postării lui George Simion în care apare un buletin de vot care are ștampila „VOTAT” pe liderul AUR
11:25Prezență bună la referendumul organizat de Nicușor Dan: peste 8% la ora 11.00, cu circa 1,8% sub prezența, în Capitală, la alegerile prezidențiale
10:02Creditat ca posibil premier, Bolojan a votat „pentru un preşedinte responsabil”
09:52Peste 20.000 de deținuți (90% din cei cu drept de vot) și-au exprimat intenția să voteze la prezidențiale