Prețurile pentru benzină, motorină se prăbușesc. Toate companiile distribuitoare de carburanți au ieftinit benzina și motorina cu cel puțin 15 bani/l în ultimele 24 de ore, Lukoil efectuând reduceri de preț record, de 35 de bani/l la motorină și de 29 de bani/l la benzină, potrivit profit.ro.
Prețurile pentru benzină, motorină se prăbușesc
În urma acestor ieftiniri, prețul benzinei a ajuns la 6,26 lei, nivel nemaintâlnit din prima săptămână a lunii ianuarie a acestui an, iar motorina a coborât sub 7,5 lei/litru, cu cât se tranzacționa la începutul lunii martie, relevă datele analizate de Profit.ro. Este pentru prima dată când carburanții se ieftinesc atât de agresiv pentru 3 zile consecutiv, nu numai de la începutul invaziei Ucrainei, ci chiar în istorie, mai arată sursa citată.
În Ungaria, țara care a plafonat prețurile carburanților, situația este complicată. Ca urmare, Budapesta a eliminat plafonarea preţurilor la carburanţi, a anunțat, marți noapte, Gergely Gulyas, directorul de Cabinet al premierului Viktor Orban.
„Nu mai putem aştepta… deoarece acesta este singurul mod de a asigura securitatea aprovizionării”, a afirmat Gergely Gulyas, într-o conferinţă comună cu preşedintele director general al Mol, Zsolt Hernadi.
_______________________________
Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.
Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.
Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro
CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450
Deschis la BRD
Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.