/

Opozanta belarusă Maria Kolesnikova, din celulă la reanimare. Nu sunt cunoscute motivele spitalizării

Opozanta belarusă Maria Kolesnikova, la reanimare
Opozanta belarusă Maria Kolesnikova, la reanimare (sursa: Facebook/Светлана Тихановская)

Opozanta belarusă Maria Kolesnikova, la reanimare. Una dintre personalităţile opoziţiei belaruse, Maria Kolesnikova, care ispăşeşte o pedeapsă de 11 ani de închisoare, a fost spitalizată la secţia de reanimare, au anunţat marţi susţinători ai săi.

Opozanta belarusă Maria Kolesnikova, la reanimare

„Maria a fost spitalizată la reanimare în Gomel”, oraş din sud-estul Republicii Belarus, a anunţat într-un comunicat pe Telegram biroul de presă al lui Viktor Babarîka, un alt opozant belarus aflat în detenţie şi a cărui mână dreaptă era Kolesnikova.

Potrivit comunicatului, Maria Kolesnikova, 40 de ani, a fost spitalizată luni într-o secţie de chirurgie, înainte de a fi transferată la reanimare.

„Veşti teribile! Draga noastră Maşa (diminutiv de la Maria – n.r.), sperăm cu toţii că vei fi bine”, a scris la rândul său pe Facebook lidera opoziţiei belaruse în exil, Svetlana Tihanovskaia.

Figură importantă a mişcării de contestare împotriva regimului belarus din vara lui 2020, Maria Kolesnikova fusese condamnată în septembrie 2021 la 11 ani de închisoare, justiţia belarusă declarând-o vinovată de „complot menit să uzurpeze puterea”, de „apeluri la acţiuni ce aduc atingere securităţii naţionale” şi de „înfiinţarea unei formaţiuni extremiste”.

Cele trei opozante

Kolesnikova a fost încarcerată în septembrie 2020, după ce rezistase în mod spectaculos unei tentative de a o expulza din propria ţară. Potrivit apropiaţilor săi, serviciile speciale belaruse (KGB) au răpit-o, apoi i-au pus un sac pe cap, pentru a o conduce la frontiera ucraineană. Refuzând să părăsească Belarus, ea a sărit pe o fereastră, apoi şi-a rupt paşaportul, ceea ce a dus la încarcerarea ei.

Citește și: Guvernul Viktor Orban face jocurile lui Putin la reuniunea NATO de la București: Ungaria a blocat participarea lui Kuleba în cadrul Comitetului NATO-Ucraina

Kolesnikova este una dintre cele trei femei propulsate în fruntea mişcării de contestare, alături de Svetlana Tihanovskaia, care candidase la preşedinţia Republicii Belarus în locul soţului său plasat în detenţie, şi de Veranika Ţapkala.

Acestea două din urmă au fugit din Belarus, la presiunile autorităţilor.

Mişcarea de contestare, care a reunit zeci de mii de manifestanţi în vara lui 2020, a fost treptat înăbuşită, cu mii de arestări, exilări forţate şi întemniţări de opozanţi, de responsabili media şi ai unor ONG-uri.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

20:29Lideri ai PNL strâng semnături pentru Crin Antonescu pentru a evita o susținere a lui Ilie Bolojan pentru candidatura lui Nicușor Dan la președinție – presă
19:47Autostrada A7, deschisă circulației pe 21 de kilometri între Dumbrava și Mizil. Investiția, finanțată prin PNRR
19:38Șeful CIA din mandatul lui Biden tocmai și-a încheiat ultima vizită la Kiev. Nu e clar care va fi atitudinea noului șef al CIA
19:32Germania putea să scape de autorul atacului de la Magdeburg încă de acum un an, dar a refuzat să răspundă unei cereri de extrădare a Arabiei Saudite
19:23Atacul letal de la Magdeburg a trimis o undă de șoc în Europa, multe țări au crescut nivelul de securitate la evenimentele de sărbători
19:17TikTok, interzis timp de un an în Albania după ce un adolescent a fost ucis ca urmare a unei dispute pe rețeaua socială
19:10Consultări politice la Cotroceni, duminică: Iohannis a chemat partidele parlamentare pentru a primi propuneri de premier
12:09Ponta susține că PNL l-a ajutat intenționat pe Călin Georgescu ca să îl împiedice pe George Simion să ajungă în turul II, cu Marcel Ciolacu
11:46Variante PSD pentru conducerea viitorului guvern: Ciolacu II, penalul Neacșu, premierul lui Dragnea, Grindeanu, și meditatorul lui Ciolacu, Socol
10:44Monument dedicat victimelor Holocaustului într-un mare parc din Iași care va trece printr-un proces de modernizare
10:38Încep lucrările la Autostrada Unirii (A8): în februarie 2025, lotul Târgu Neamț – Moțca intră în faza de șantier
10:29Dezvoltatorii imobiliari au ajuns să construiască și poduri rutiere peste râuri, pe banii lor, ca să-și poată continua afacerile
10:20PNL a plătit una din campaniile de promovare a lui Călin Georgescu pe TikTok. Firma de comunicare angajată de liberali care a făcut campania nu are explicații credibile
10:09Vor fi măsuri foarte dure de austeritate după alegerile prezidențiale, până atunci PSD și PNL vor minți cât vor putea, spune Lasconi
09:57Șoferul care a intrat cu mașina în mulțimea de la târgul de Crăciun din Magdeburg, originar din Arabia Saudită, dar locuia în Germania din 2006