/

Sondaj comandat de Academia Română în Moldova: procentul celor care vor unirea a ajuns la un nivel maxim. Popularitatea lui Putin, uriașă, peste Zelenski. Aderarea la NATO – nepopulară

Procentul celor care vor unirea a ajuns la un nivel maxim Foto: InfoPrut

Sondaj comandat de Academia Română, prin Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale „Ion I. C. Brătianu” (ISPRI), în Republica Moldova: procentul celor care vor unirea a ajuns la un nivel maxim, potrivit datelor colectate din 2010 până acum.

Procentul celor care vor unirea a ajuns la un nivel maxim

Astfel, procentul cetățenilor moldoveni care vor unirea cu România a ajuns la 42,5%, față de 39,7% în octombrie 2022 și 34,7%, în mai 2022. În noiembrie 2010 era de doar 3%, iar în decembrie 2019 ajunsese la 30%.

Totuși, 57,5% dintre respondenți sunt împotriva unirii.

Pe de altă parte, doar 22,4% din cei chestionați ar dori aderarea la NATO, respectiv 29,1% dintre cei cu opțiune de vot. Puțin peste 70% sunt contra aderării la această structură militară.

În ceea ce privește încrederea în liderii politici străni, Klaus Iohannis este pe primul loc. Însă, cu o cotă de încredere de 35,2%, Vladimir Putin este la doar 0,2% în urma președintelui României – practic, diferența este în marja de eroare. În Volodimir Zelenski au încredere 30,9% din cei chestionați.

Potrivit sondajului, cetățenii din R.Moldova au cea mai mare încredere în Igor Dodon și Ion Ceban, actuala președintă Maia Sandu situându-se pe locul trei. Totuși, PAS, partidul Maiei Sandu, ar ieși pe primul loc la parlamentare, cu 23%, urmat de PSRM și Partidul Șor. 

Sondajul a fost realizat în perioada 16-23 noiembrie 2022, pe un eșantion de 1.015 respondenți cu vârsta de peste 18 ani (dintre care 55% au răspuns telefonic) și are o marjă de eroare de 3%.

Barometrului socio-politic al Republicii Moldova, ediția a treia, lansat la Casa Oamenilor de Știință din Chișinău, a fost comandat de Institutul pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale Viitorul, Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale „Ion I. C. Brătianu” (ISPRI) al Academiei Române și Fundația pentru Libertate Friedrich Naumann for Freedom.

Citește și: VIDEO Preotul Calistrat ar fi agresat și un călugăr, acesta a depus deja plângere la Mitropolie

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

2 Comments

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

18:44Disperare la PSD: organizațiile rurale din Buzău mobilizează alegători la vot pentru George Simion. „Vă credeți imuni la lege, cu protecție de la Ciolacu”, îi avertizează EFOR
16:56BREAKING NEWS Referendumul organizat de Nicușor Dan a trecut pragul de validare
16:02Primele estimări: panică la PSD din cauza aglomerației din multe secții de vot din mediul urban. La ora 16.00, peste 600.000 de voturi în plus în orașe
15:45Planuri de rezervă în AUR și USR pentru un tur doi fără Lasconi și Simion. Claudiu Târziu și gruparea Drulă-Barna-Ghinea numără orele
15:33Referendumul lui Nicușor Dan va fi validat, cel mai probabil: la ora 15.00, votaseră peste 23% din alegători, pragul este 30%
15:25Lasconi a adus prăjituri în secția de vot. Explicația ei: Sunt fără blat, e important fără blat
15:17Șoșoacă s-a filmat în cabina de vot și a postat clipul pe Facebook. Poliția face cercetări
15:06George Simion a votat la Roma, vineri, dar a fost duminică la vot cu soția lui
11:51AEP contabilizează voturile din diaspora la urbanul din țară, crescând artificial diferența față de prezența din rural
11:49Informațiile „pe surse” de la exit-poll-uri au rol de a mobiliza activul de partid și ar trebui ignorate, recomandă sociologul Cătălin Stoica
11:31Biroul Electoral Ilfov cere Poliției îndepărtarea de pe Facebook a postării lui George Simion în care apare un buletin de vot care are ștampila „VOTAT” pe liderul AUR
11:25Prezență bună la referendumul organizat de Nicușor Dan: peste 8% la ora 11.00, cu circa 1,8% sub prezența, în Capitală, la alegerile prezidențiale
10:02Creditat ca posibil premier, Bolojan a votat „pentru un preşedinte responsabil”
09:52Peste 20.000 de deținuți (90% din cei cu drept de vot) și-au exprimat intenția să voteze la prezidențiale
09:47Ciolacu a votat „pentru o Românie puternică economic” și l-a atacat pe Iohannis: președintele trebuie să muncească