/

Armata lui Putin, disperată după pompele electrice de sân. Datorită embargoului, Rusia le procură via Kazahstan

Armata lui Putin, disperată după pompele electrice de sân Foto: Twitter

Armata lui Putin, disperată după pompele electrice de sân: un material Bloomberg apreciază că acestea sunt demontate, iar componentele sunt folosite pentru producția militară, puternic afectată de embargoul statelor vestice.

Armata lui Putin, disperată după pompele electrice de sân

„Datele comerciale arată, de exemplu, că exporturile UE de pompe electrice de sân către Armenia aproape s-au triplat în prima jumătate a anului 2022 față de anul precedent, în ciuda unei scăderi de 4,3% a natalității. De asemenea, cererea Kazahstanului pentru pompe de sân din UE a crescut cu 633% în prima jumătate a anului 2022, deși natalitatea din această țară a scăzut cu 8,4% în aceeași perioadă”, scrie Bloomberg.

Autoritățile de la Moscova au încetat să mai publice date comerciale după invazia Ucrainei. Totuși, cererea Rusiei de pompe electrice de sân din Kazahstan a crescut de peste două ori în ​​primele opt luni din 2022 față de întregul an 2021, potrivit datelor oficiale din Kazahstan. De asemenea, această țară a livrat în Rusia mașini de spălat în valoare de 7,5 milioane de dolari în 2022 – față de aproape zero în ultimii doi ani. Exporturile sale de frigidere către Rusia au crescut de zece ori față de anul precedent.

„Chiar și sistemele de arme rusești extrem de sofisticate sunt adesea construite cu componente microelectronice uzuale găsite într-o serie de bunuri comerciale. Este cu totul posibil ca complexul industrial militar al Rusiei să importe bunuri comerciale pentru a le canibaliza pentru piese”, a declarat James Byrne, directorul Open Source Intelligence and Analysis Research din cadrul Royal United Services Institute, un think tank din Marea Britanie.

Cipurile, esențiale pentru industria de armament

Primele informații publice referitoare la „militarizarea”, de către Rusia, a cipurilor de pe piața civilă au apărut încă din luna mai 2022: în cadrul unei audieri în Congresul SUA, secretarul de stat american pentru Comerț, Gina Raimondo, anunța că Rusia reconvertește semiconductori proveniți de la frigidere și mașini de spălat pentru a-i folosi la echipamentele militare.

Conform oficialilor SUA, exporturile de tehnologie americană spre Rusia au scăzut cu 70% în ultimele luni. La aceasta se adaugă faptul că, odată cu instituirea sancțiunilor economice asupra Moscovei, cei mai mari producători mondiali de cipuri – Intel, Samsung, TSMC (Taiwan) și Qualcomm – au încetat orice fel de business cu Rusia, informează Financial Times.

Citește și: Putin dă un semnal clar că e dispus să sacrifice orice ca să câștige ceva în Ucraina: șantajează țările sărace care depind de grâne ucrainene, se retrage din acordul exporturilor maritime

Iar lipsa accesului la tehnologie occidentală de vârf a făcut ca frigiderele și mașinile de spălat să devină acum noii aliați strategici ai lui Vladimir Putin pe frontul din Ucraina. Conform oficialilor SUA, Rusia folosește semiconductorii de la electrocasnice inclusiv pentru teleoperarea mitralierelor montate pe turelele tancurilor (astfel încât militarii să poată comanda din interior respectiva armă, fără a se expune).

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

22:14EXCLUSIV Șeful Romarm, excursie pe bani publici la un târg de armament ușor la Las Vegas, deși compania nu a avut stand de prezentare. Cazare de lux la Fontainebleau
18:33Șeful unei echipe de dulgheri de pe un tronson al autostrăzii Pitești – Sibiu are 71 de ani și este tatăl a opt copii
17:27Încă un candidat PSD scos din cursă: candidatura unui condamnat pentru pornografie infantilă la primăria din Șotrile, blocată de instanță, la sesizarea PNL. Va candida soția sa
15:55Valentina Saygo, fost secretar de stat și consultant fiscal, descrie haosul impozitării „speciale” a caselor mai scumpe de 500.000 euro: „Urlăm la lună, oameni buni!”
12:40VIDEO George Simion, limbaj și amenințări de interlop, după ce mai mulți candidați AUR s-au retras, afirmând că partidul acesta este „cea mai mare otravă”
11:59Probabil cel mai bogat candidat la Parlamentul European: are milioane de lei în conturi și investiții și locuiește într-un adevărat palat
11:07Dezastrul din ministerul Sănătății: dispariția misterioasă a „Sistemului Informatic de Înaltă Performanță”, nefinalizat de 24 de ani și care costă o sumă uriașă
09:04Colectorul de șpagă de la UMF, fără condamnare după un dosar de zece ani. Doar un intermediar, pedeapsă cu suspendare
08:51Șeful Poliției Rutiere, BMW de bombardier: are folii negre inclusiv pe faruri, lucru interzis de lege
22:28EXCLUSIV Georgian Pop (PSD), șeful Rezervelor de Stat, deconspiră sabotarea industriei de armament pusă la cale de ministrul PSD Radu Oprea, bișnițar cu pulbere pentru muniții
20:55Legea de inspirație kremlinistă care clasifică unele ONG-uri drept „agenți străini” mai are un pas până să fie adoptată în Georgia. Manifestații de stradă violente
19:19Datoria publică a ajuns la 52,4% din PIB, respectiv 841,3 miliarde de lei. Într-un an, datoria publică a crescut cu aproape 60 de miliarde de lei
16:05La fel ca Gabriela Firea, Șoșoacă va candida la funcțiile de primar al Capitalei, consilier local și europarlamentar
13:29Șmecheria la care apelează companiile aeriene care refuză pasageri cu bilete valabile din cauză că vând mai multe bilete decât locuri: „uită” să informeze călătorii că fac overbooking pe zboruri
13:18Clotilde Armand ar câștiga fără emoții alegerile din Sectorul 1, arată un sondaj IPSOS comandat chiar de candidata USR. Alianța Dreapta Unită, la un pas să aibă majoritatea în Consiliul Local