/

Discursul lui Putin arată că liderul de la Kremlin nu mai are nimic de pierdut: Precedentul nuclear este american, SUA au aruncat bomba atomică în Japonia

Putin, ultimul avertisment: Precedentul nuclear, american
Putin, ultimul avertisment: Precedentul nuclear, american (sursa: kremlin.ru)

Putin, ultimul avertisment: Precedentul nuclear, american. Rusia a declarat vineri patru provincii ucrainene (Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie) ca fiind parte a teritoriului său, a anunţat într-un discurs preşedintele rus Vladimir Putin, care a semnat împreună cu liderii acelor provincii „tratatele” de alipire a lor la Federaţia Rusă şi a cerut Ucrainei „să înceteze imediat ostilităţile” şi să revină la masa tratativelor, relatează AFP, Reuters şi EFE.

„Ne vom apăra teritoriul prin toate mijloacele”

„Ne vom apăra teritoriul prin toate mijloacele”, a promis liderul de la Kremlin, acuzând Occidentul că duce un „război hibrid” împotriva Rusiei.

„Îndemnăm regimul de la Kiev să înceteze imediat atacurile, toate ostilităţile şi să revină la masa negocierilor”, a cerut Putin în discursul susţinut în faţa membrilor guvernului, ai parlamentului şi altor reprezentanţi ai statului rus.

Citește și: Ucrainenii îi strică lui Putin bucuria anexărilor ilegale: orașul strategic Liman este încercuit și ar putea ceda în fața forțelor Kievului

El a subliniat că Rusia este pregătită să reia negocierile cu Ucraina, dar nu va discuta cu Kievul despre teritoriile de acum anexate, pretinzând că autorităţile ucrainene „trebuie să respecte libera exprimare a voinţei populare” a locuitorilor celor patru provincii, o referire la aşa-zisele referendumuri prin care Rusia doreşte să-şi atribuie o bază legală a anexării lor, fără a ţine cont de dreptul internaţional.

Totuşi, Putin a asigurat că Rusia nu urmăreşte restabilirea Uniunii Sovietice. „URSS a dispărut, trecutul nu mai poate fi adus înapoi. Şi Rusia nu are nevoie de asta în ziua de azi, nu aspirăm la acest lucru”, a promis Putin.

Occidentul, colonia, resursele

În schimb, el a acuzat Occidentul că doreşte să facă din Rusia o „colonie”, după ce „în 1991, Occidentul a sperat că Rusia nu va reuşi să depăşească acest impact (al dispariţiei URSS – n.r.) şi că ar fi urmat să se dezintegreze singură”.

„Occidentul este gata de orice pentru a prezerva sistemul neocolonial care îi permite să paraziteze şi, în realitate, să jefuiască lumea întreagă. Ei vor să ne vadă ca pe o colonie”, a remarcat Putin, care crede că „colapsul hegemoniei occidentale” a devenit ireversibil.

Occidentul „nu poate trăi liniştit văzând că în lume există o ţară atât de mare şi de extinsă, cu toate aceste teritorii, bogăţii naturale, resurse, şi un popor care nu ştie să trăiască şi nu va trăi niciodată sub ordine străine”, a continuat el în discursul axat pe critici la adresa Occidentului, despre care a mai spus că urmăreşte să distrugă statele care nu sunt dispuse să-şi cedeze suveranitatea şi care nu sunt conduse de lideri dispuşi să fie „vasalii” puterilor occidentale.

„Operaţii de schimbare de sex copiilor”

„De aici provine agresivitatea lor împotriva statelor independente, a valorilor tradiţionale şi culturilor autohtone”, a observat Putin, după care a adresat membrilor auditoriului său întrebarea dacă doresc „să li se ofere operaţii de schimbare de sex copiilor” lor, o practică despre care a sugerat că a devenit răspândită în Occident.

El a acuzat de asemenea puterile „anglo-saxone” că sunt autoarele sabotajului de săptămâna aceasta asupra gazoductelor Nord Stream. „Sancţiunile (împotriva Rusiei – n.r.) nu sunt suficiente pentru anglo-saxoni, au trecut la un sabotaj incredibil”, a susţinut liderul de la Kremlin. „Organizând exploziile asupra gazoductelor internaţionale (…), ei au început de fapt să distrugă infrastructura energetică europeană”, a acuzat el în continuare.

Putin, ultimul avertisment: Precedentul nuclear, american

Şi „precedentul” folosirii armelor nucleare aparţine tot Occidentului, a mai remarcat preşedintele rus, amintind de atacurile nucleare americane asupra Japoniei la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial.

Putin şi liderii proruşi instalaţi de Moscova în cele patru provincii ucrainene parţial ocupate de trupele ruse după invazia începută pe 24 februarie au semnat vineri după-amiază în cadrul unei ceremonii la Marele Palat al Kremlinului tratatele de alipire a acestora la Federaţia Rusă, în urma aşa-ziselor referendumuri desfăşurate în acele provincii.

Trupele ruse controlează aproape integral provinciile Lugansk şi Herson şi circa 60% din Doneţk şi Zaporojie.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

1 Comment

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

20:29Lideri ai PNL strâng semnături pentru Crin Antonescu pentru a evita o susținere a lui Ilie Bolojan pentru candidatura lui Nicușor Dan la președinție – presă
19:47Autostrada A7, deschisă circulației pe 21 de kilometri între Dumbrava și Mizil. Investiția, finanțată prin PNRR
19:38Șeful CIA din mandatul lui Biden tocmai și-a încheiat ultima vizită la Kiev. Nu e clar care va fi atitudinea noului șef al CIA
19:32Germania putea să scape de autorul atacului de la Magdeburg încă de acum un an, dar a refuzat să răspundă unei cereri de extrădare a Arabiei Saudite
19:23Atacul letal de la Magdeburg a trimis o undă de șoc în Europa, multe țări au crescut nivelul de securitate la evenimentele de sărbători
19:17TikTok, interzis timp de un an în Albania după ce un adolescent a fost ucis ca urmare a unei dispute pe rețeaua socială
19:10Consultări politice la Cotroceni, duminică: Iohannis a chemat partidele parlamentare pentru a primi propuneri de premier
12:09Ponta susține că PNL l-a ajutat intenționat pe Călin Georgescu ca să îl împiedice pe George Simion să ajungă în turul II, cu Marcel Ciolacu
11:46Variante PSD pentru conducerea viitorului guvern: Ciolacu II, penalul Neacșu, premierul lui Dragnea, Grindeanu, și meditatorul lui Ciolacu, Socol
10:44Monument dedicat victimelor Holocaustului într-un mare parc din Iași care va trece printr-un proces de modernizare
10:38Încep lucrările la Autostrada Unirii (A8): în februarie 2025, lotul Târgu Neamț – Moțca intră în faza de șantier
10:29Dezvoltatorii imobiliari au ajuns să construiască și poduri rutiere peste râuri, pe banii lor, ca să-și poată continua afacerile
10:20PNL a plătit una din campaniile de promovare a lui Călin Georgescu pe TikTok. Firma de comunicare angajată de liberali care a făcut campania nu are explicații credibile
10:09Vor fi măsuri foarte dure de austeritate după alegerile prezidențiale, până atunci PSD și PNL vor minți cât vor putea, spune Lasconi
09:57Șoferul care a intrat cu mașina în mulțimea de la târgul de Crăciun din Magdeburg, originar din Arabia Saudită, dar locuia în Germania din 2006