/

EXCLUSIV Automobile Bavaria avea mare nevoie de contractul de 20 de milioane de euro cu Poliția: firma are datorii de 220 de milioane de lei

Automobile Bavaria, 220 milioane lei, datorii
Automobile Bavaria, 220 milioane lei, datorii. Iohannis, la "Săptămâna Haferland" (sursa: Facebook/Klaus Iohannis)

Automobile Bavaria, 220 milioane lei, datorii. Afaceristul Michael Schmidt, cel care controlează Automobile Bavaria, va încasa în următorii doi ani nu mai puțin de 20 de milioane de euro de la Poliția Română în schimbul a 600 de mașini BMW 320 ix. Contractul a fost câștigat în urma unei licitații cu un singur ofertant.

Sindicatul polițiștilor Europol a atras atenția asupra licitației, insistând că specificațiile tehnice din caietul de sarcini ar fi fost identice cu cele ale mașinilor BMW.

Președintele Klaus Iohannis, prietenul lui Michael Schmidt, a anunțat de la New York că nu este implicat în această afacere controversată, motiv pentru care a cerut „autorităților competente” să verifice toate asepectele semnalate la sânge.

Acuzațiile Europol

Poliția Română a vrut să cumpere anul trecut 300 de mașini pentru dotarea Poliției Rutiere. Dar nicio companiei nu a participat la licitație, așa că procedura de achiziție a fost anulată la data de 26 noiembrie 2021. Ulterior, a fost modificat caietul de sarcini: cantitatea de mașini care urma să fie achiziționată a crescut la 600 de bucăți și prețul a fost mărit, de la 26.000 de euro la 32.000 de euro fără TVA pentru fiecare mașină.

Sindicatul polițiștilor Europol susține că, în noul caiet de sarcini, specificațiile tehnice ar fi fost croite după cele ale autoturismelor BMW. „Nu mică ne-a fost mirarea când, dupa aproximativ 2 săptămâni de căutări și discuții cu reprezentanți ai marilor dealeri auto, am ajuns la concluzia că singura marcă ce <pică> pe aceste specificații este BMW. Iar tipul de BMW este 320ix. (…) În continuare nu se cere șasiu întărit, nu se cer accesorii specifice muncii din dotare (lumini suplimentare montate, compartimentare separată pentru persoanele conduse la sediu, compartimentare separată în portbagaj pt accesorii specifice etc.), ci pur și simplu un autoturism chior”, anunța sindicatul Europol.  

Automobile Bavaria, 220 milioane lei, datorii

Licitația a fost reluată în acest an, la sfârșitul primăverii. Conform anunțului de atribuire a contractului, Poliția Română a semnat acordul cadru de aproape 20 de milioane de euro cu firma Automobile Bavaria, singurul participant la licitație.  

Automobile Bavaria este importatorul oficial al BMW în România. Reperezentanța este deținută de compania luxemburgheză MHS IMMO Sarl și MHS Holding Gmbh, înregistrată în Austria, controlate de la Michael Schmidt. De administrarea Automobile Bavaria se ocupă directorul general, Leonhard Georg Pfeffer. Michael Schmidt s-a retras din administrarea reprezentanței după ce și-a mutat reședința în Austria.

Automobile Bavaria SRL a încheiat anul fiscal 2021 cu un profit, după plata taxelor, de 26,6 milioane de lei, dar și cu datorii de peste 219 milioane de lei, potrivit Ministerului de Finanțe.

Situația financiară a Automobile Bavaria SRL pe 2021 (sursa: Ministerul de Finanțe)

„Săptămâna Haferland”

Acordul cadru a fost semnat pe 16 august 2022, la două săptămâni de la „Săptămâna Haferland”, eveniment organizat de afaceristul Michael Schmidt pentru președintele Klaus Iohannis. De pe site-ul evenimentului aflăm că festivalul „Săptămâna Haferland” a fost inițiat de Schmidt în anul 2012. Apoi a fost trecut sub „Înaltul Patronaj al Președintelui României” Klaus Iohannis. În plus, ediția din acest a fost cofinanțată de Consiliul Județean Brașov, condus de liberalul Adrian Veștea. Pe lista sponsorilor regăsim compania Automobile Bavaria, cea care a câștigat licitația.

Klaus Iohannis a fost însoțit la eveniment un alai format din majoritatea liderilor influenți din PNL, în frunte cu premierul Nicolae Ciucă, șeful partidului. Nu a lipsit nici liberalul Lucian Bode, ministrul Afacerilor Interne, în subordinea căruia se află Poliția Română, instituția care a organizat licitația pentru cele 600 de mașini BMW.

Iohannis: „Mă aştept la clarificări şi cam foarte repede”

La scurt timp după ce a fost declanșat un scandal public în legătură cu achiziția mașinilor BMW de la firma afaceristului Michael Schmidt, președintele Klaus Iohannis a anunțat de la New York că nu are nici o implicare în această afacere.

„Dacă există suspiciuni, atunci avem suficiente autorităţi competente să verifice aceste lucruri şi, dacă îmi permiteţi, mă aştept ca aceste autorităţi să verifice toate lucrurile la sânge. Este inadmisibil, din punctul meu de vedere, ca numele meu şi poziţia mea să fie trase într-o chestiune care poate să fie verificată tehnic. Cred că este evident pentru toată lumea că eu personal nu am nicio treabă cu această achiziţie, dar dacă există suspiciuni atunci mă aştept la clarificări şi cam foarte repede”, a spus şeful statului jurnaliştilor care îl însoţesc în SUA, potrivit Agepres.

Șeful Poliției Române, „intimidat” de sindicatul Europol

Prima instituție care a reacționat în urma declarației făcute de președintele Klaus Iohannis a fost chiar Poliția Română. Șeful instituției, inspectorul general Benone Matei, a declarat într-o conferință de presă că documentația pentru licitație a fost întocmită în urma cererilor Poliției Rutiere și Departamentul de Logistică. A mai menționat că specificațiile tehnice erau valabile pentru cel puțin trei modele.

„Pentru stabilirea criteriilor de performanță pe care ar trebui să le întrunească autospecialele de poliție rutieră, s-a avut în vedere alegerea unor tehnologii cât mai avansate, cu emisii reduse, ținând cont, atât de eficiență și fiabilitate, sub toate aspectele, pe durata de exploatare, cât și de modul de utilizare operative”, potrivit unui comunicat de presă al Poliției Române.

La finalul conferinței de presă, inspectorul general Benone Matei a acuzat sindicatul Europol de „tentative de intimidare și presiune asupra poliției”.

Michael Schmidt, cumnatul lui Renato Usatîi

Afaceristul Michael Schmidt are o relație aparte cu Klaus Iohannis, actualul președinte al României. În anul 2014, în timpul campaniei pentru alegerile prezidențiale, Iohannis a locuit o vreme în București într-un imobil pus la dispoziție de prietenul său.

Soția afaceristului, Veronica, este sora controversatului politician Renato Usatîi, președintele Partidului Nostru din Republica Moldova. Renato Usatîi s-a mutat în anul 2004 la Moscova. De acolo s-a reîntors după doi ani ca șef al companiei VPT-NN, principalul furnizor de utilaje de mentenanță pentru Căile Ferate Ruse.

Citește și: Oligarhii ruși, sancționați cu blândețe de România după invadarea Ucrainei: ANAF nu a identificat toate companiile relevante iar unora le-a blocat conturile doar temporar

Numele politicianului din Moldova apare în mai multe afaceri controversate în care sunt implicați ofițeri și asociați ai serviciilor de informații rusești, dar și politicieni de la Kremlin.

În urmă cu aproape zece ani, Renato Usatîi a acordat un interviu revistei VIP Magazin, în care se autocaracteriza astfel: „un om sovietic şi sper că aşa voi rămâne toată viaţa mea”. Tot el mai spunea că eroul lui preferat din viaţa reală este Vladimir Putin.

Drulă susține varianta „blatului”

Liderul USR, Cătălin Drulă, argumentează că la mijloc este o afacere cu dedicație: „A ieșit astăzi Poliția lui Bode să mintă pentru el și Iohannis, despre licitația pentru 600 de BMW-uri. Cu un minim efort, am documentat cum au făcut băieții o licitație cu dedicație.”

Afaceristul Michael Schmidt, patronul MHS Holding, a fost în anul 2016 unul dintre sponsorii de bază ai Uniunii Salvați România, partid condus în prezent de Cătălin Drulă. De exemplu, firma MHS Truck Bus a donat suma de 50.000 de lei. Alte trei firme din grupul MHS: MHS Otopeni Truck Bus, MHS Leasing and Renting și MHS Truck Service au donat cumulat 65.000 de lei. O altă firmă controlată de Schmidt, Rhennania IMMO a donat 15.000 lei. În total, cele cinci firme ale lui Schmidt au donat 130.000 lei, echivalentul a peste 26.000 de euro.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

1 Comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

21:05Viktor Orban, liderul naționalist de la Budapesta, începe să aibă probleme electorale înaintea scrutinului pentru PE. Alocațiile mici pentru copii, temă de campanie
20:05Pariorii nu cred în Burduja: cotă catastrofală pentru candidatul PNL. Cine are cota cea mai bună, la distanță de ceilalți competitori
17:27Actele antisemite la nivel mondial, cifre-record mai ales în ultimele șapte luni, după atacul terorist al Hamas în Israel de la 7 octombrie 2023
16:29În timp ce Putin participa la slujba de Înviere, rachete și drone rusești ucideau și răneau ucraineni care se îndreptau spre biserici
13:20VIDEO Părintele Calistrat de la Mănăstirea Vlădiceni, după ce Ciolacu a cerut să nu mai fie jignit că ar fi moldovean: „Mârlan fără educație”
12:29Încă un candidat la primărie, blocat de justiție: candidatura actualului edil din Silivașu de Câmpie, respinsă. Îi va lua locul fiul său, care luptă pentru PSD
16:27Nicușor Dan explică ce moștenire i-a lăsat Firea: „Trei miliarde datorii curente, adică oricare din oamenii cărora noi le datoram bani puteau să ne blocheze conturile”
14:57EXCLUSIV Lărgirea plajelor de pe litoralul românesc, un furt de peste 700 de milioane de euro. Proiectul de 850 de milioane de euro, supradimensionat de opt ori
13:58The trick that airlines use to „bump” passengers: they „forget” to inform travellers that flights are overbooked
12:07Sondaj CURS, institut controlat de soțul unei deputate PSD: Dreapta Unită a crescut cu 3% în București, în patru luni. AUR, în cădere liberă, Șoșoacă – mult sub pragul de 5%
11:32VIDEO Mașina poliției locale din Constanța, împotmolită pe plajă. Tentative zadarnice de a o scoate din apă, salvarea a venit de la un Touareg
17:17Lovitură pentru Piedone și Liviu Negoiță: biroul electoral le-a respins lista de candidați la Consiliul Local al Sectorului 1. Motivul: listele de semnături, falsificate brutal
14:49Care sunt companiile low-cost care oferă de multe ori prețuri chiar mai bune decât Wizz Air în Europa. Ofertele pentru destinații de vacanță în 2024, foarte ieftine
13:11Surse Antena 3: coaliția PSD-PNL vrea să schimbe din nou data alegerilor prezidențiale. Deocamdată, acestea sunt stabilite pentru 15 și 29 septembrie
12:29Suma uriașă cu care PSD a plătit presa, în 2023. Firea se laudă, pe Facebook, de Ziua Presei, că a lucrat pentru Dan Voiculescu: „Am făcut parte din lumea voastră mulți ani”