/

O pneumonie similară COVID-19 ucide în Argentina, medicii nu au mai văzut așa ceva

O pneumonie similară COVID-19 ucide
O pneumonie similară COVID-19 ucide (sursa: Twitter/Luis Medina Ruiz)

O pneumonie similară COVID-19 ucide. Două persoane au murit în această săptămână în provincia Tucuman (nord-vestul Argentinei) în urma unei pneumonii severe „de origine necunoscută” care nedumereşte corpul medical, au anunţat miercuri autorităţile sanitare din această ţară, potrivit AFP.

O pneumonie similară COVID-19 ucide

Şase persoane în total, îngrijitori şi un pacient de la aceeaşi unitate de terapie intensivă a unei clinici din Tucuman, au prezentat această patologie.

Una a decedat luni, alta miercuri, trei sunt spitalizate, iar o a şasea, în stare satisfăcătoare, se află în izolare la domiciliu, a precizat Ministerul Sănătăţii la nivelul provinciei Tucuman.

„Aceşti pacienţi au în comun o afecţiune respiratorie severă cu pneumonie bilaterală şi prezintă o imagistică foarte asemănătoare cu cea a COVID-19, însă acesta a fost exclus”, a declarat presei ministrul sănătăţii la nivel de provincie, Luis Medina Ruiz.

Cazurile „au fost deja testate pentru COVID-19, gripă, virus influenza de tip A şi B, hantavirus (infecţii transmise de rozătoare) şi alţi 25 de germeni”, toate fiind negative, a adăugat el.

Agent infecțios, cauze toxice, de mediu?

Potrivit lui Medina, ar putea fi vorba de un agent infecţios, dar nu pot fi excluse cauze toxice şi de mediu, aşa că se fac teste la apă şi la sistemele de climatizare.

„Cazurile implică cinci lucrători din domeniul sănătăţii şi un pacient aflat în unitatea de terapie intensivă a unei clinici private din San Miguel de Tucuman, care au început să prezinte simptome între 18 şi 22 august”, a precizat Ministerul Sănătăţii la nivel federal într-un comunicat.

Citește și: Potențialul distructiv al armatei ruse, enorm: zeci de mii de obuze trase zilnic în Ucraina, forțe navale și aeriene care abia s-au încălzit până acum. Avertismentul Bundeswehr

„Nu au fost raportate cazuri noi din 22 august”, inclusiv în rândul contacţilor apropiaţi ai acestor pacienţi, ceea ce ministrul la nivel de provincie a calificat drept „o veste pozitivă”, dând asigurări totodată că situaţia este „sub control”.

Probele au fost trimise pentru analize suplimentare la Instituto Malbran din Buenos Aires, iar rezultatele sunt aşteptate până la sfârşitul săptămânii. 

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

17:28Scandalul Ciolacu-Docuz-Nordis, cenzurat: site-ul România TV, postul lui Ghiță, zero știri, la fel Realitatea TV și Agerpres. Antena 3, menționare marginală
17:07PSD a scos minori la înaintare în campania electorală: fotografie de grup cu elevi de gimnaziu și liceu care împart materiale politice în fața PSD Maramureș
16:49Ciucă, susținut de un activist pentru drepturile bolnavilor de fibroză chistică: A urgentat introducerea unui medicament esențial pe lista celor compensate
15:48Companiile germane din România anticipează o înrăutăţire a situaţiei economice, vor să reducă investițiile și se pregătesc de concedieri
14:57Ciolacu și Sorina Docuz, aventuri la Madrid cu un zbor charter închiriat de Nordis, alături de Grindeanu, Simonis și familia Vicol
13:00Cum se ascunde Ciolacu în spatele copilului său după ce a fost acuzat că a luat șpagă de la Nordis o călătorie la Nisa cu un avion de lux
10:40Țeapa Nordis, explicată de un avocat specializat în dreptul proprietății: a cerut insolvența pentru ca Statul să îl protejeze de păgubiți
10:01Analiză: Ciolacu are șanse teoretice în turul II doar dacă se confruntă cu Simion. Ciucă, Lasconi, Geoană îl bat la un scor zdrobitor
08:26Consilier județean AUR patriot: trei apartamente în Dubai. Are multe alte apartamente, terenuri, spații de producție și ceasuri în țară
21:18Cine va intra în turul II? O analiză incompletă și subiectivă a următoarelor 84 de ore
20:10Candidatul Ponta a luat o pauză de la campania electorală ca să joace golf în Dubai. A avut și o scuză: un eveniment la care a fost speaker
18:34Cotele la pariuri politice: vezi cine crede în șansele lui Ciucă și Lasconi, și cine în Simion
14:27Un ziarist i-a spus premierului Ciolacu că minte: „Mințiți constant, domnule prim ministru”
13:48FOTO Milioane de scrisori electorale de la Ciolacu, trimise cu „fantomele” Poștei: plicurile nu conțin nici o ștampilă a companiei de stat
11:41Piedone recunoaște că a vorbit cu Simion, dar spune că n-a înjurat, de vină este inteligența artificială. Ciolacu, reacție agresivă, dar nu neagă informația