Noi explozii lângă centrala nucleară Zaporojie. Acestea s-au auzit luni seară în jurul sitului din sudul Ucrainei ocupat de ruşi, transmite dpa.
Noi explozii lângă centrala nucleară Zaporojie
Vladimir Rogov, un reprezentant al autorităţilor ruse de ocupaţie din zonă, a declarat luni seară pe Telegram că zone din apropierea centralei nucleare din oraşul Enerhodar au fost bombardate de 25 de ori cu artilerie grea.
Potrivit lui Dmitro Orlov, primarul ucrainean care a fugit din Enerhodar după ce forţele ruse au ocupat zona la începutul războiului, exploziile au putut fi auzite în oraş.
Ucraina acuză Rusia că provoacă „teroare nucleară” cu bombardamentele sale şi afirmă că trupele ruse folosesc centrala ca scut din care să tragă în oraşele Nikopol şi Marhanez de pe malul opus al lacului de acumulare Dnipro, deoarece ştiu că forţele ucrainene vor ezita să tragă în direcţia unui sit sensibil.
Radioactivitatea, la nivel sigur, deocamdată
Rogov a declarat, la rândul său, că „teroriştii” ucraineni sunt cei care au tras. Rusia susţine că Ucraina bombardează centrala cu drone, artilerie grea şi lansatoare de rachete, iar în cele mai multe cazuri, apărarea aeriană rusă interceptează proiectilele.
Infrastructura centralei a fost afectată anterior, inclusiv zona din jurul instalaţiei de depozitare a deşeurilor nucleare. Experţii nucleari monitorizează îndeaproape situaţia şi spun că până acum nu s-a înregistrat o creştere a radioactivităţii.
_______________________________
Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.
Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.
Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro
CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450
Deschis la BRD
Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.