/

VIDEO Ziua națională a crimelor americane în masă: atac armat de 4 iulie la Chicago, morți și zeci de răniți

4 iulie morți, zeci de răniți
4 iulie: morți, zeci de răniți (sursa: Agerpres)

4 iulie: morți, zeci de răniți. Atacatorul de la parada de 4 iulie din suburbia Highland Park a oraşului Chicago pare să fi tras în mulţime de pe acoperiş, au declarat oficiali locali, precizând că acesta este încă în libertate dar că nu există indicii că acesta s-a baricadat şi a luat ostatici, citaţi de NBC Chicago.

4 iulie: morți, zeci de răniți

Potrivit unor oficiali locali, bilanţul atacului armat a crescut la şase morţi şi 24 de răniţi.

Suspectul, descris de poliţie drept un bărbat alb în vârstă de 18-20 de ani, a fugit şi este „considerat înarmat şi periculos”.

Oficialii locali au declarat în cadrul unei conferinţe de presă că o armă a fost recuperată la faţa locului.

„Agenţiile de impunere a legii îl caută pe suspect; au fost găsite dovezi privind existenţa unei arme de foc”, a postat municipalitatea pe site-ul său.

Oamenii, sfătuiți să stea în case

„Numeroşi poliţişti au fost deplasaţi la faţa locului şi au instituit un perimetru de securitatea în jurul centrului Highland Park”, se precizează în comunicatul citat.

În acelaşi timp, primarul localităţii a făcut apel la populaţie să rămână în locuinţe, întrucât situaţia este încă activă, precizând că mai multe agenţii, între care şi FBI; cooperează cu autorităţile locale.

Citește și: Hocheist rus campion, înrolat cu forța și trimis la o bază militară din Arctica. Sportivul semnase un contract cu o echipă din SUA

Incidentul armat are loc într-un context în care violenţa provocată de arme este proaspătă în minţile multor americani, după masacrul de pe 24 mai în care au fost împuşcaţi mortal 19 copii şi doi profesori la o şcoală elementară din Uvalde, Texas, şi atacul armat de pe 14 mai în care au fost ucişi zece oameni într-un magazin din Buffalo, New York.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

21:43Revoluția din decembrie 1989: acum 35 de ani erau zile de haos, moarte și speranță timidă
21:21Structura noului Guvern: 16 ministere distribuite între PSD, PNL și UDMR. Care sunt titularii propuși pentru portofolii
21:07Putin și premierul slovac Robert Fico s-au întâlnit la Kremlin, motivul probabil fiind tranzitul gazului rusesc
21:00Liberalii vor conduce şase ministere în noul Guvern, a anunțat Ilie Bolojan
20:51Schimbarea lui Rafila de la șefia Ministerului Sănătății și reformarea sistemului, cere Mihăiță Bariz, activist pentru drepturile pacienților
19:41Guvernul Ciolacu II este guvernul Ciolacu I în proporție de 66%. Aproape toți miniștrii PSD, păstrați
15:32Elena Lasconi cere demisia lui Klaus Iohannis: „Mandatul s-a încheiat”
15:19„Putin știe cum să ne deranjeze”, a afirmat ministrul german al Apărării, vorbind despre pericolul atacurilor hibride ale Rusiei
15:00Ursula von der Leyen a transmis un mesaj emoționant românilor, la 35 de ani de la Revoluție
14:48Rusia, lovită de un val de tentative de incendiere: bănci, clădiri guvernamentale și centre comerciale vizate
14:37Qatarul amenință cu oprirea livrărilor de gaze naturale către Uniunea Europeană
14:32Klaus Iohannis anunță formarea iminentă a unui guvern al coaliției pro-europene
13:10Se anunță un circ maxim la prezidențiale: Anca Alexandrescu declară că va candida, dacă Victor Ponta intră în competiție
12:38Gabriela Firea anunță cine ar putea fi candidatul PSD-PNL-UDMR la președinție: șomerul Crin Antonescu, care de opt ani nu mai are nici o sursă de venit
11:54VIDEO Cum au făcut circ Șoșoacă și Makaveli în Parlament. Makaveli, plătit acum din bani publici, din bugetul Legislativului