/

Un minor de 15 ani a fost arestat după ce l-a tăiat în zona gâtului cu un briceag pe un alt adolescent

Violență juvenilă extremă la Bihor
Violență juvenilă extremă la Bihor (sursa:

Violență juvenilă extremă la Bihor. Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a anunţat, joi, că a dispus reţinerea unui tânăr de 15 ani după ce l-a tăiat în zona gâtului cu un briceag pe un alt adolescent, de aceeaşi vârstă, care a necesitat o intervenţie chirurgicală de urgenţă.

Potrivit unui comunicat al Parchetului, victima a fost internată la Spitalul Judeţean şi a fost supus unei intervenţii chirugicale, leziune care necesită 20 – 25 de zile de îngrijiri medicale dacă nu vor surveni complicaţii.

Violență juvenilă extremă la Bihor

Din mijloacele de probă administrate în cauză reiese că evenimentul a avut loc miercuri seară, în jurul orei 20,10, în parcul situat la intersecţia străzii Agricultorilor cu strada Francisc Hubic din Oradea.

Inculpatul M.V.A. de 15 ani şi persoana vătămată S.D.I., de aceaşi vârstă, au avut un schimb de replici, în timpul cărora inculpatul i-a cerut imperativ persoanei vătămate să se pună în genunchi în faţa lui şi să-şi ceară scuze pentru că l-ar fi jignit anterior.

Citește și: Ucraina va căpăta un statut foarte important, deși neoficial, de partener al NATO. În limbaj diplomatic, Stoltenberg se referă la „un pachet exhaustiv de asistenţă”

Întrucât persoana vătămată nu s-a conformat şi a rămas în picioare, inculpatul a pus mâna stângă pe umărul persoanei vătămate, iar cu dreapta, în care avea un cuţit tip briceag, i-a aplicat o lovitură în zona gâtului, respectiv în zona antero-laterală cervicală provocându-i o plagă tăiată de 10 centimetri, cu intersectare vasculară.

În urma agresiunii, băiatul rănit a fost transportat de un echipaj SMURD la Spitalul Clinic Judeţean din Oradea, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale de urgenţă, potrivit Agerpres.

Prin ordonanţa Parchetului din 23 iunie, inculpatul a fost reţinut pentru 24 de ore, iar procurorul de caz a formulat referat cu propunere de arestare preventivă a inculpatului pe o perioadă de 30 de zile. 

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

14:49Care sunt companiile low-cost care oferă de multe ori prețuri chiar mai bune decât Wizz Air în Europa. Ofertele pentru destinații de vacanță în 2024, foarte ieftine
13:11Surse Antena 3: coaliția PSD-PNL vrea să schimbe din nou data alegerilor prezidențiale. Deocamdată, acestea sunt stabilite pentru 15 și 29 septembrie
12:29Suma uriașă cu care PSD a plătit presa, în 2023. Firea se laudă, pe Facebook, de Ziua Presei, că a lucrat pentru Dan Voiculescu: „Am făcut parte din lumea voastră mulți ani”
08:05Ai semnat contract de credit cu banca fără să fii atent? O poți da în judecată pentru clauze abuzive. Mulți clienți au luat bani înapoi
07:55A turnat țărani la Securitate, a fost declarat de o instanță colaborator al Securității, dar poate candida la alegerile locale
22:14EXCLUSIV Șeful Romarm, excursie pe bani publici la un târg de armament ușor la Las Vegas, deși compania nu a avut stand de prezentare. Cazare de lux la Fontainebleau
18:33Șeful unei echipe de dulgheri de pe un tronson al autostrăzii Pitești – Sibiu are 71 de ani și este tatăl a opt copii
17:27Încă un candidat PSD scos din cursă: candidatura unui condamnat pentru pornografie infantilă la primăria din Șotrile, blocată de instanță, la sesizarea PNL. Va candida soția sa
15:55Valentina Saygo, fost secretar de stat și consultant fiscal, descrie haosul impozitării „speciale” a caselor mai scumpe de 500.000 euro: „Urlăm la lună, oameni buni!”
12:40VIDEO George Simion, limbaj și amenințări de interlop, după ce mai mulți candidați AUR s-au retras, afirmând că partidul acesta este „cea mai mare otravă”
11:59Probabil cel mai bogat candidat la Parlamentul European: are milioane de lei în conturi și investiții și locuiește într-un adevărat palat
11:07Dezastrul din ministerul Sănătății: dispariția misterioasă a „Sistemului Informatic de Înaltă Performanță”, nefinalizat de 24 de ani și care costă o sumă uriașă
09:04Colectorul de șpagă de la UMF, fără condamnare după un dosar de zece ani. Doar un intermediar, pedeapsă cu suspendare
08:51Șeful Poliției Rutiere, BMW de bombardier: are folii negre inclusiv pe faruri, lucru interzis de lege
22:28EXCLUSIV Georgian Pop (PSD), șeful Rezervelor de Stat, deconspiră sabotarea industriei de armament pusă la cale de ministrul PSD Radu Oprea, bișnițar cu pulbere pentru muniții