/

Republica Moldova: Sechestru pe bunuri de 75 de milioane de euro ale deputatului fugar Ilan Șor

Sechestru pe bunuri de 75 de milioane de euro ale deputatului fugar Ilan Șor Foto: Facebook Ilan Șor

Agenţia de Recuperare a Bunurilor Infracționale (ARBI) din Republica Moldova a pus sechestru pe bunuri de 75 de milioane de euro (1,5 miliarde lei moldovenești) ale deputatului fugar Ilan Șor. În paralel, parchetul anitcorupție investigează bunurile deținute de Șor în afara țării.

Presa de la Chișinău apreciază că acesta s-ar fi refugiat în Israel.

Sechestru pe bunuri ale deputatului fugar Șor

„Activele pe care noi le-am identificat, pe ele am aplicat sechestru. Sechestrele aplicate de ARBI, pentru că ele pot fi aplicate și de procurori direct, se cifrează în jur de 1,5 miliarde de lei, din proprietățile din Moldova. În afara țării, suntem în proces de lucru intens cu colegii noștri din diferite jurisdicții”, a declarat Iulian Rusu, directorul Centrului Național Anticorupție (CNA), la emisiunea „Cutia Neagră” de la TV8.

Acesta nu a specificat în care țări au fost identificate proprietăți ale lui Ilan Șor, deoarece „este bine ca dumnealui să nu cunoască în ce jurisdicții noi ne focusăm”.

Șeful CNA a susținut că, în acest moment, nu există riscul unor scurgeri de informații în interesul lui Șor. „Eu cred că noi am ajuns la un nivel în care datele pe care noi le gestionăm, în special, pe dosare de rezonanță, sunt păstrate destul de bine și scurgeri nu se petrec, mai ales că noi discutăm și cu un cerc foarte restrâns din afara țării”, a apreciat Rusu.

Cât despre suma la care s-ar ridica proprietățile de peste hotare, Iulian Rusu a apreciat că „avem niște cifre prelimininare, sunt frumușele, de ordinul sutelor de milioane”.

Citește și: Putin nu doar că împiedică exporturile ucrainene de cereale pe mare, dar a și furat de la țara invadată, cu tancurile și rachetele, peste un sfert din terenurile agricole

Șor, refugiat în Israel

La întrebarea „cât putem recupera din miliardul furat”, directorul CNA a declarat că „este foarte greu să faci această evaluare, pentru că întâi de toate, trebuie să fim conștienți de faptul că s-au folosit mai multe instrumente de camuflare a acestor resurse. Fizic vorbind, să consumi pe parcursul unei vieți resurse financiare de așa amploare, nu știu”, a conchis Iulian Rusu, citat de newsmaker.md.

Acum câteva zile, Legislativul de la Chișinău i-a ridicat din nou imunitatea lui Ilan Șor, atât lui cât și colegei sale de partid, Marina Tauber.

Șor a fost condamnat, în 2015, în primă instanță, în dosarul „furtului miliardului” la 7 ani și jumătate de închisoare, pentru escrocherie şi spălare de bani. Dosarul este la Curtea de Apel Chișinău.

În 2019, el a părăsit Republica Moldova, fiind, probabil, în Israel.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

13:10Se anunță un circ maxim la prezidențiale: Anca Alexandrescu declară că va candida, dacă Victor Ponta intră în competiție
12:38Gabriela Firea anunță cine ar putea fi candidatul PSD-PNL-UDMR la președinție: șomerul Crin Antonescu, care de opt ani nu mai are nici o sursă de venit
11:54VIDEO Cum au făcut circ Șoșoacă și Makaveli în Parlament. Makaveli, plătit acum din bani publici, din bugetul Legislativului
20:29Lideri ai PNL strâng semnături pentru Crin Antonescu pentru a evita o susținere a lui Ilie Bolojan pentru candidatura lui Nicușor Dan la președinție – presă
19:47Autostrada A7, deschisă circulației pe 21 de kilometri între Dumbrava și Mizil. Investiția, finanțată prin PNRR
19:38Șeful CIA din mandatul lui Biden tocmai și-a încheiat ultima vizită la Kiev. Nu e clar care va fi atitudinea noului șef al CIA
19:32Germania putea să scape de autorul atacului de la Magdeburg încă de acum un an, dar a refuzat să răspundă unei cereri de extrădare a Arabiei Saudite
19:23Atacul letal de la Magdeburg a trimis o undă de șoc în Europa, multe țări au crescut nivelul de securitate la evenimentele de sărbători
19:17TikTok, interzis timp de un an în Albania după ce un adolescent a fost ucis ca urmare a unei dispute pe rețeaua socială
19:10Consultări politice la Cotroceni, duminică: Iohannis a chemat partidele parlamentare pentru a primi propuneri de premier
12:09Ponta susține că PNL l-a ajutat intenționat pe Călin Georgescu ca să îl împiedice pe George Simion să ajungă în turul II, cu Marcel Ciolacu
11:46Variante PSD pentru conducerea viitorului guvern: Ciolacu II, penalul Neacșu, premierul lui Dragnea, Grindeanu, și meditatorul lui Ciolacu, Socol
10:44Monument dedicat victimelor Holocaustului într-un mare parc din Iași care va trece printr-un proces de modernizare
10:38Încep lucrările la Autostrada Unirii (A8): în februarie 2025, lotul Târgu Neamț – Moțca intră în faza de șantier
10:29Dezvoltatorii imobiliari au ajuns să construiască și poduri rutiere peste râuri, pe banii lor, ca să-și poată continua afacerile